"90. Nu e tot una a te multumi cu o haină modestă si a nu dori un vesmint strălucitor, cu a te imbrăca in lumina lui Dumnezeu. Acesta este un lucru si acela altul. Atrasi de mii de pofte, unii dispretuiesc cu usurintă poftirea unui vesmint ; dar in lumina lui Dumnezeu se imbracă acei care o caută neobositi prin toate nevointele si se fac fiii luminii si ai zilei in implinirea poruncilor.
3. Domnul care ne dăruieste nouă cele mai presus de simtire ne dă si o altă simtire mai presus de simtire prin Duhul Său, ca să simtim in chip mai presus de fire darurile si harismele Lui mai presus de simtire, prin toate simturile, in chip clar si curat.
3. Pe toti credinciosii, noi credinciosii trebuie să-i vedem ca pe unul si in fiecare din ei trebuie să vedem pe Hristos si să avem atita dragoste fată de el, incit să fim gata să ne punem sufletul propriu pentru el. Nu trebuie să numim sau să socotim pe vreunul rău, ci pe toti să-i vedem, cum am spus, ca buni. Chiar dacă ai vedea pe vreunul tulburat de patimi, să nu urăsti pe fratele, ci patimile care il războiesc. Iar dacă il vezi tiranizat de pofte si de ginduri gresite, să ai si mai multă milă de el, ca nu cumva să fii si tu ispitit (Col. VI, 1), ca unul ce te afli supus schimbărilor materiei nestatornice.
7. Plinsului după Dumnezeu ii premerge smerenia si ii urmează o bucurie si o veselie negrăită. Iar din smerenie după Dumnezeu răsare nădejdea mintuirii. Căci cu cit se socoteste cineva pe sine din suflet mai păcătos decit toti oamenii, cu atit creste, impreună cu smerenia si nădejdea care infloreste in inima lui, incredintindu-1 că prin ea se va mintui. 8. Cu cit coboară cineva mai mult in adincul smereniei si se recunoaste ca nevrednic de mintuire, cu atita se intristează mai mult si varsă siroaie de lacrimi. Iar pe măsura acestora, tisneste in inima lui bucuria, iar impreună cu ea izvorăste si creste nădejdea, care face incredintarea despre mintuire mai puternică.
56. Acoperisul fiecărei case se tine prin temelii si prin cealaltă parte a clădirii ; iar temeliile se asază, ca trebuincioase si folositoare, pentru a purta acoperisul. Astfel nici acoperisul nu poate sta fără temelii si nici temeliile nu-s de vreo treabă sau de vreun folos, fără acoperis. Asa si harul lui Dumnezeu se păstrează prin lucrarea poruncilor, iar faptele poruncilor se pun ca temelii pentru harul lui Dumnezeu ; si nici harul Duhului nu poate răminea in noi fără lucrarea poruncilor, nici lucrarea poruncilor fără harul lui Dumnezeu nu e de vreo trebuintă sau de vreun folos."
Filocalia - Sf.Simeon Noul Teolog
http://www.filocalia.ro/scrieri/10/Simeon_Noul_Teolog