Am încercat să mă abțin și să nu intru pe acest topic pentru a posta dar citind cele scrise de voi uite că nu am rezista.Au mai fost discuții pe forum despre acest părinte.Cine vrea informații referitoare la cum se ajunge și multe altele găsește pe situl "la moșuni" sau cu o căutare pe Google Părintele Cristian Pomohaci.
Acei care cunosc părerea mea pe care mi-am mai exprimat-o și ală dată vor cârti, încercând să mă contrazică dar eu mă repet:
În primul rând este un preot ortodox,pe lângă aceasta are, deși relativ tânăr trei licențe,deci o persoană cu studii serioase.
După câte știu eu noi ortodoxii nu trebuie să judecăm pe nimeni cu atât mai mult un preot!
Eu am fost de două ori acolo dusă de val (din spirit de turmă) și vreu să vă spun că atmosfera de acolo depășește tot ce poate fi descris în cuvinte.
[COLOR=darkred]Încerc să fiu nepărtinitoare și să privesc lucrurile prin prisma rațiunii care, însă odată ce ai intrat în acea biserică nu mai funcționează![/COLOR]
Sinceră să fiu și eu am avut și încă mai am multe neliniști legate de acel loc drept pentru care nu m-am înscris pe lista de așteptare pentru a intra la părintele.
Pot însă să vă spun că multe persoane care au mers acolo datorită unor mari necazuri au devenit foarte credincioase,iar cu unii s-au întâmplat adevărate minuni și sunt convinsă că datorită în primul rând credinței lor.
Eu nu spun nimănui nici să se ducă nici să nu se ducă,fiecare face cum crede.
Mă rog la bunul și milostivul Dumnezeu să mă păzească de rele .
[COLOR=darkred]
Sunt oameni disperați care atunci când aud de un loc ca acesta dau fuga acolo să se vindece căci nu mai au nici o speranță! Să nu-i judecăm nici pe aceștia![/COLOR]
Vă mai spun un singur lucru și închei,iar după aceasta puteți să săriți pe mine că nu mă supăr

cei câțiva români care se află în acel sat destul de sărac din Maramureș (căci marea majoritate sunt unguri și catolici) trăiesc datorită părintelui;- fac prescuri,lumânări,găzduiesc credincioșii (care vin în număr foarte mare de prin toată lumea),cărora le mai vâd și produsele din gospodărie ouă,lapte.
Pentru acești țărani nevoiași părintele este un fel de Dumnezeu iar portretul lui stă pe perete lângă icoane.
Sî încă ceva,acolo se citesc Moloftele Sfântului Vaslie cel Mare.Se știe că citirea acestora se face cu post și rugăciune.Mulți spun că sub aspectul acesta de om modern părintele ar fi un mare postitor.
Și încă ceva:orișice dar cât de mic aduci la acea biserică,la sfârșitul liturghiei iese părintele cu o listă și mulțumeste fiecăruia chiar și pentru un buchet de flori de câmp, culese în drum spre acel loc și o face cu mare dragoste,ceea ce pe la noi nu se prea întâmplă ci dimpotrivă.....
Acesta este puncul meu de vedere și nu cer nimănui să fie deacord cu mine!