[mariamargareta]

[COLOR=purple]22. Misterele Pucioasei (XVIII)[/COLOR]
[COLOR=purple] Cartea “[/COLOR][COLOR=purple]Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa [/COLOR][COLOR=blue]( Cap. VII : [/COLOR] “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” [COLOR=blue]) - Partea a IV-a

[/COLOR] În al doilea rând: pentru că nu le convine ce le zice “Dumnezeul” lor în acest Cuvânt, pucioşii şi-au permis să-i răstălmăcească până şi îndemnurile cele mai clare, făcând din da, nu şi din nu, da ( nesocotind însăşi Scriptura, care zice exact invers: cuvântul creştinului să fie ce este da, da şi ce este nu, nu). Iată şi dovada, scrisă negru pe alb:
Versiunea din 1995 spune clar: [COLOR=blue]“Câinele [/COLOR][COLOR=red]nu[/COLOR][COLOR=blue] are timp de curăţenie[/COLOR][COLOR=red]. Ş[/COLOR][COLOR=blue]i tu nu ai timp de curăţenie”[/COLOR].
Iar versiunea din 2006 spune: [COLOR=blue]“Câinele are timp de curăţenie[/COLOR][COLOR=red], ş[/COLOR][COLOR=blue]i tu nu ai timp de curăţenie”[/COLOR].
Stai şi te întrebi: Oare liderii de la Pucioasa, Mihaela şi Nicuşor, care au născocit şi au pritocit aceste schimbări frauduloase din “Cuvânt”, după ce i-au prostit cu insolenţă pe adepţii lor, acum chiar îi cred proşti pe toţi? Cum să aibă timp de curăţenie patrupedul despre care tocmai s-a spus că [COLOR=blue]“mănâncă orice fel de spurcăciune”[/COLOR]? Până şi schimbarea prin care se contopesc cele două fraze într-una, are tâlcul ei. În versiunea din 1995, a doua frază o întăreşte pe prima, confirmând-o: “[COLOR=red]aşa cum câinele nu are timp de curăţenie… nici tu nu ai timp de curăţenie[/COLOR]”. În versiunea din anul 2006, relaţia dintre cele două fraze, juxtapuse cu forţa, capătă o cu totul altă semnificaţie: frazele nu se mai confirmă una pe alta (adică, a doua pe prima), ci se prezintă ca două idei care sunt alternative şi opuse ca sens: “[COLOR=red]câinele are timp de curăţenie… în timp ce tu nu ai timp de curăţenie[/COLOR]”. Cu alte cuvinte, câinele îi dă acum lecţii de igienă omului! Asistăm aici neputincioşi la cea mai perversă inversare de sensuri, menită să scoată basma curată idolatria maniacă şi bolnăvicioasă a stăpânilor de “sclavi credincioşi” (oameni şi câini) de la Pucioasa!
Ce alte mesaje mai aduce “Cuvântul de la Pucioasa” despre câini?
Câinii inspiră teamă:
[COLOR=blue]“O, popor păcătos, lasă-ţi mânia jos, că [/COLOR][COLOR=fuchsia]fug[/COLOR][COLOR=blue] oiţele de tine [/COLOR][COLOR=fuchsia]ca de un câine[/COLOR][COLOR=blue]” (14 iunie 1974)[/COLOR]
Câinii nu sunt agreaţi şi pentru că sunt fioroşi:
[COLOR=blue]“…şi vei zice: unde sunt, pe cine să strig ca să îmi arate încotro să o apuc? Şi vei auzi în toate părţile numai [/COLOR][COLOR=fuchsia]lătrat de câine[/COLOR][COLOR=blue] şi urlături de lupi şi [/COLOR][COLOR=fuchsia]te vei îngrozi[/COLOR][COLOR=blue]…” (7 martie 1974)[/COLOR]
Câinele rău va fi până la urmă supus omului:
[COLOR=blue]“ Şi vei sta cu picioarele pe spatele [/COLOR][COLOR=fuchsia]cîinelui rău[/COLOR][COLOR=blue]” (17 august1975)[/COLOR]
Câinii nici nu trebuie hrăniţi (duhovniceşte!!):
[COLOR=blue]“[/COLOR][COLOR=fuchsia]Nu mai daţi de mâncare[/COLOR][COLOR=blue] la porci, [/COLOR][COLOR=fuchsia]la câini[/COLOR][COLOR=blue] şi la străini. Duhovniceşte grăiesc…” (7 martie 1974)[/COLOR]
Dar câinii trebuie hrăniţi (tot duhovniceşte?? asta nu se mai spune…) şi ocrotiţi, ca nu cumva să nu-i muşte cineva:
[COLOR=blue]“…[/COLOR][COLOR=fuchsia]aveţi grijă şi de câini, să nu-i muşte cineva[/COLOR][COLOR=blue]. Să le daţi [/COLOR][COLOR=fuchsia]mâncare[/COLOR][COLOR=blue] şi [/COLOR][COLOR=fuchsia]apă[/COLOR][COLOR=blue] şi [/COLOR][COLOR=fuchsia]adăpost[/COLOR][COLOR=blue] la câini.” (8/21 aprilie 1974)[/COLOR]
[COLOR=blue] [/COLOR]
Cu asemenea îndemnuri “duhovniceşti”, care nu numai că se ocupă de meschinării, dar se şi contrazic flagrant, nu e de mirare că mulţi creştini s-au smintit pe cale şi au părăsit “lucrarea”.
[COLOR=blue] [/COLOR]
[COLOR=blue]27. [/COLOR]Cine vine la “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa”, să facă bine şi să nu vină cu mâna goală
[COLOR=blue]“Vai, vai, vai! Cu Elena şi Emilian nu poate Dumnezeu lucra planul Său, care trebuie lucrat degrabă. Dacă acest tânăr ar veni aici,[/COLOR][COLOR=fuchsia] ar lua şi corăbiuţa pe care o are în curtea sa[/COLOR][COLOR=blue], ca să facă cu ea slujba Mea. Aşa se va lucra lucrul meu. Rămâne lucrul de făcut; nimic stricat, ci totul reparat” (4/17 ianuarie 1974)[/COLOR]
“Corăbiuţele” secolului al XX-lea nu sunt altceva decât denumirea conspirativă a maşinilor cu ardere internă, care nu mai merg cu forţa vântului, ca pe vremuri, ci cu benzină aditivată cu tetraetil de plumb. Pe vremea aceea ( 17 ianuarie 1974) o “corăbiuţă” era o adevărată avere, şi nu oricine îşi permitea aşa ceva. De aceea, darurile în natură (mai ales “corăbiuţe”), aduse benevol la “templul” de la Pucioasa, erau mult dorite şi binevenite.

[COLOR=blue]28. [/COLOR]“Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” este în mare dilemă privind succesiunea Virginiei la “proorocie”
[COLOR=blue]“ Ce veţi face voi în vremea aceasta, că mai este un pic? Şi mai sunt fluturaşe, dar nu sunt pregătite. [/COLOR][COLOR=fuchsia]Prin cine să mai vorbesc? Prin cine să mai cânt?[/COLOR][COLOR=blue] Ce veţi face voi când voi zice Eu: duceţi-vă acasă, că acest trup merge la groapă, de unde este luat şi duhul se va duce de unde este luat? Pe cine voi găsi în timpul acela lângă vasul Meu, cu acela voi fi şi aceluia îi voi da steagul de biruinţă. Fericit va fi acela care va lăsa serviciul, ori femeia, ori copilul, ori averea în clipa aceea pentru Mine.” (11 februarie 1974)[/COLOR]
“Fluturaşele” sunt acele adepte, candidate la succesiunea Virginiei la “proorocie”. Se vede bine că succesiunea Virginiei era neclară cu 6 ani înainte de moartea sa. Această “proorocie” era cât pe-aci ca nici să nu se mai împlinească deoarece, deşi la moartea Virginiei lângă ea s-a aflat Mihaela, totuşi “proorocia” s-a păstrat în familie, dându-i-se Mariei, sora după trup a Virginiei. Aceasta a “proorocit” ani buni (între 1982 şi 1994), prin aceeaşi metodă controversată ca şi sora ei (aparent adormită, aparent în stare de catalepsie, aparent ea “primea” comunicări tainice din lumea nevăzută). Deşi Mihaela ştia despre sine că primise depline drepturi (stabilite prin “proorocia” din [COLOR=blue]11 februarie 1974[/COLOR]) de “a prelua ştafeta”, totuşi nu a îndrăznit să intre în conflict cu “păstorii” (nea’Mişu şi nea’ Cristea, oameni tare încăpăţânaţi şi aprigi) până în anul 1990. Abia atunci a început ea să “proorocească”, la concurenţă cu Maria. E drept că Mihaelei i-a displăcut din start procedeul Mariei şi a ales o cale mai simplă: ea “auzea” pur şi simplu “glasul Domnului”, pe care îl aşternea imediat pe hârtie. Schimbarea impusă de Mihaela era radicală, dar şi îndrăzneaţă, deoarece contravenea flagrant proorociei din 1974, care anunţa o continuitate clară de procedură privind “trâmbiţarea”: “[COLOR=blue]Prin cine să mai vorbesc? Prin cine să mai cânt?[/COLOR]” Totuşi, destul de repede ea s-a desprins în câştigătoare. Diferenţa de educaţie şi de şcolire a fost un atu zdrobitor în favoarea Mihaelei: Maria a trebuit să se retragă din “ringul proorocesc” în anul 1994, fiind copleşită de acurateţea, ingeniozitatea şi bogăţia de idei ale mesajelor “primite” de către Mihaela. Adevărul este că un rol decisiv în această “punere pe tuşă” a “proorociţei” Maria l-au avut şi unele “recomandări” ferme de a se retrage, primite “de la Domnul” (dar nu direct, prin mesajele ei simpluţe, ci prin mesajele stufoase şi elaborate, “primite“ de către Mihaela), pentru a nu-i mai pune în încurcătură pe creştini şi să clatine “lucrarea”, căci adepţii nu mai ştiau în ce parte să mai tragă, cu doi prooroci atât de diferiţi, unul considerat “prea bun, dar şi simplu” de către creştinii mai vechi, iar altul “prea viclean, dar şi dotat”. După punerea Mariei pe linie moartă, o parte dintre adepţi n-au mai vrut să recunoască “lucrarea cea nouă” a Mihaelei şi s-au risipit. Deşi Maria a fost şi ea un “prooroc”, după retragerea ei forţată ea a intrat într-un consistent con de umbră, deliberat întreţinut de către noii lideri: ea n-a mai fost recunoscută nici ca “trâmbiţă”, nici ca “sfântă” şi în general despre ea se preferă să nu se mai vorbească acum aproape deloc, ca şi când n-ar fi existat.
În schimb, Mihaela a preluat “steagul de biruinţă” de la “trâmbiţa” Maria şi-l poartă acum cu mult aplomb. După ce a zdrobit orice posibilă concurenţă (în special pe cea feminină), ea s-a înconjurat exclusiv de elemente docile, lipsite de personalitate şi de coloană vertebrală, capabile de ascultare orbească, indiferent de gradul de inutilitate sau de stupizenie a “indicăţiilor”primite “de sus”.