[mariamargareta]

[COLOR=purple]Misterele Pucioasei (XI)[/COLOR]
[COLOR=purple] Televiziunea ProTv rămâne datoare
[COLOR=Black]Partea a III-a

[/COLOR][/COLOR] [COLOR=blue]BOGDAN: Da, chiar pot să vă spun... Deci în momentul când asculţi cuvântul lui Dumnezeu [/COLOR](Notă: Din capul locului, Bogdan face o subtilă deturnare a sensurilor. Reporterul a întrebat clar:[COLOR=fuchsia] “Cum vă vorbeşte Dumnezeu?”[/COLOR], dar Bogdan nu răspunde la întrebare, ci o ocoleşte cu viclenie, arătându-şi intenţia de a explica altceva, şi anume “cum se ascultă cuvântul lui Dumnezeu”. Şi de fapt nici asta nu explică, ci trece mai departe la identificarea şi certificarea sursei. Dar cum se ascultă cuvântul de fapt? Ce trebuia Bogdan să spună, dacă tot a promis? Asta trebuia să spună: că toţi creştinii, aproape întotdeauna, ascultă un cuvânt înregistrat pe suport magnetic, rostit nu de Dumnezeu, ci de Nicuşor Nedelcu, care la rândul lui îl citeşte din caietul Mihaelei, în care se află copiat acest Cuvânt, aşa cum pretinde ea că l-a auzit prima cu urechile ei. Numai la prima citire, de regulă Cuvântul este citit din caiet, în primă audiţie, tot de către Nicuşor, şi abia după aceea este înregistrat. Nimeni nu poate să certifice nici măcar dacă, în primă instanţă,acest cuvânt este auzit sau nu de urechea omenească, iar a dovedi că este de la Dumnezeu şi nu de la altcineva, este practic imposibil. Până şi Mihaela a fost auzită în mai multe rânduri îndoindu-se, cu cuvintele: “Oare Cuvântul acesta este de la Dumnezeu, sau de la Dracul”? Pentru ceilalţi însă, totul se rezolvă doar prin credinţă, printr-o credinţă oarbă că Mihaela e un om cinstit şi nu poate să mintă. Din păcate [COLOR=blue]([/COLOR]în alte probleme, nu aici[COLOR=blue])[/COLOR], Mihaela a fost de nenumărate ori prinsă cu ocaua mică. Deci, răspunsul corect al lui Bogdan trebuia să fie următorul: “Nouă niciodată nu ne vorbeşte Dumnezeu, ci numai Mihaelei Tărcuţă, care este un prooroc. Mihaela îl transcrie, Nicuşor îl citeşte, şi aşa îl auzim şi noi”. Coroborând părerile de mai sus, concluzia lor este aparent simplă: acest Cuvânt este fie de la Dumnezeu, fie de la Mihaela, fie de la Dracul. Deocamdată însă, nimeni n-a fost în stare să dovedească ceva concret)[COLOR=blue], Dumnezeu Se certifică, Se identifică ca orice om care are un buletin de identitate. [/COLOR](Notă: Aici vedem cât de pueril este răspunsul lui Bogdan pentru a doua întrebare a reporterului: “[COLOR=fuchsia]de unde această linişte, încredinţare neclintită, că aşa stau lucrurile?[/COLOR][COLOR=purple]” [/COLOR]Bogdan e convins că “buletinul de identitate” al lui Dumnezeu stă ascuns în nişte fraze, a căror provenienţă oricum este incertă. Adică, cel care compune cuvântul, îşi compune şi propria sa legitimare, pe care o strecoară în acelaşi cuvânt. Or, legitimarea se face întotdeauna de către o autoritate exterioară. Bogdan desigur că şi el se legitimează ca individ cu o carte de identitate, dar pe care nu şi-a emis-o singur, ci Poliţia a emis-o, căci altminteri actul său de identitate ar fi un fals, şi cine ar mai crede în el?)[COLOR=purple] [/COLOR][COLOR=blue] Şi El Se identifică ori prin frazele: “Sunt Dumnezeu. Sunt Fiul Tatălui Savaot, şi am norii şi…norii suire şi coborâre şi vin la poporul Meu de pe pământ”.[/COLOR](Notă: Da, e frumos ce spune Bogdan aici, dar L-a văzut el oare pe Dumnezeu, tot suindu-Se şi coborându-Se pe norii cerului, ca să aducă acest argument aici , ca susţinere a propriilor lui convingeri?) [COLOR=blue]Un om nu ar putea aduce un astfel de argument. [/COLOR](Notă: Această afirmaţie fermă şi seacă este în acelaşi timp total gratuită, deoarece nu se certifică prin nimic. Tot aşa de bine Bogdan ar fi putut spune contrariul:[COLOR=purple] [/COLOR][COLOR=blue]“Numai un om ar putea aduce un astfel de argument”. [/COLOR]Se vede bine cât de puţin cunoaşte Bogdan oamenii, dacă face asemenea afirmaţii superficiale! Să zicem totuşi că un om obişnuit nu ar putea, căci oamenii, în general, se feresc de sacrilegii. Dar un drac, care la nevoie se preface chiar în înger de lumină, ar putea. Ar face-o chiar cu mare plăcere)[COLOR=purple][/COLOR]
[COLOR=purple] [/COLOR]
[COLOR=fuchsia]REPORTER(Cristian Tabără): Multă vreme, despre aşezământul dumneavoastră şi despre comunitatea de aici s-a spus că ar fi o comunitate mixtă, sau că ar fi mănăstire mixtă. Văzând că sunt şi surorile acum aici, vă întreb: există această vieţuire mixtă, sau cele două comunităţi sunt separate? Comunitatea surorilor locuieşte în altă parte, comunitatea dumneavoastră aici, şi în praznice sau în diverse momente vă întâlniţi pentru a sărbători. Cum stau lucrurile din punctul acesta de vedere?[/COLOR]
[COLOR=fuchsia] [/COLOR]
[COLOR=blue]BOGDAN: Deci nu există mănăstire mixtă, deci...…cuvântul nu…îl punem…cu foarte multe…că de multe ori, de nenumărate ori, că nu există mănăstire mixtă la Noul Ierusalim.[/COLOR] (Notă: Bâlbâielile lui Bogdan arată că, în prima secundă, el a fost prins aici pe picior greşit. Dar s-a redresat repede, cu un răspuns la fel de sec: [COLOR=blue]“nu există mănăstire mixtă la Noul Ierusalim”[/COLOR][COLOR=purple]. [/COLOR]Adevărul în această problemă este extrem de alambicat. Iată cum ar fi trebuit să răspundă Bogdan, relatând sincer nişte lucruri pe care el le ştie foarte bine, dar pe care el n-a vrut să le dea pe faţă, ci i-a spus reporterului doar un sfert de adevăr:
În primul rând, la Pucioasa nu este nici o mănăstire. Trecând peste faptul că cei de acolo n-au fost tunşi în monahism, nici nu s-au îmbrăcat vreodată călugăreşte, ba mai mult, au oroare de aşa ceva, trebuie evidenţiat că actuala comunitate care vieţuieşte între zidurile aşa-zisei “mănăstiri” nu are un stareţ[COLOR=purple] [/COLOR][COLOR=blue]([/COLOR]cum are orice mănăstire de pe lumea aceasta[COLOR=blue])[/COLOR][COLOR=purple], [/COLOR]nu dă ascultare niciunui episcop, inclusiv episcopului locului, şi este compusă atât din bărbaţi, cât şi din femei. Încercările repetate ale răposatului episcop Vasile al Târgoviştei de a-i aduce sub ascultare canonică s-au izbit de refuzuri încrâncenate, tari ca stânca. Actualul episcop al Târgoviştei, Nifon, cunoscând istoria şi eşecurile predecesorului său, nici n-a mai încercat[COLOR=purple] [/COLOR]să-i înduplece spre ascultare pe adepţii NIP, ştiind că ar trebui să se lupte cu morile de vânt. Dar nici cei de la Pucioasa n-au venit vreodată cu rugămintea la el ca să-i păstorească, deşi pretind că respectă rânduielile ortodoxe, bisericeşti şi monahiceşti. Comunitatea iniţială, cea din 1990, a avut într-adevăr aspiraţia la o viaţă mănăstirească, şi de aceea ei s-au şi auto-denumit aşa: “mănăstire”. Îi încurca însă tocmai faptul acesta, care se discută acum: cei adunaţi acolo în aceeaşi ogradă erau şi femei, şi bărbaţi, iar lumea din sat începuse să cam cârtească. Femei erau ceva mai puţine: era monahia Gabriela Belinschi [COLOR=blue]([/COLOR]poreclită “maica Gaby”[COLOR=blue])[/COLOR], era Victoria Zidaru [COLOR=blue]([/COLOR]poreclită “Doamna Profesoară”[COLOR=blue])[/COLOR], era Mihaela [COLOR=blue]([/COLOR]soţia lui Emilian Tărcuţă[COLOR=blue])[/COLOR] şi mai erau şi soţiile celor doi creştini care îndată după aceea au fost “făcuţi” preoţi: Spiridon Şerban şi Nicolae Nedelcu. Mai erau şi două fetiţe, fiice minore ale preoţilor Nicolae şi Spiridon. Prin abile presiuni şi ameninţându-le cu “mesaje primite din cer”, Mihaela Tărcuţă a reuşit să le îndepărteze pe toate femeile din[COLOR=purple] [/COLOR]“mănăstire”, pe motivul perfect plauzibil “ca ele să nu dăuneze imaginii mănăstirii”, căci oamenii încă de pe atunci îşi dădeau coate că e ceva suspect în adunătura aceea mixtă de bărbaţi şi femei, sub acelaşi acoperiş. Pe soţiile preoţilor împreună cu fetiţele lor, Mihaela le-a stabilit cu domiciliu forţat la o creştină din comuna Valea Lungă; maica Gaby [COLOR=blue]([/COLOR]care era călugăriţă de-adevăratelea[COLOR=blue])[/COLOR] şi-a luat câmpii şi a ajuns până la urmă să se închinovieze la o mânăstire autentică; iar “Doamna Profesoară” s-a retras la atelierul din Bucureşti. Însă, nu se ştie cum se face că Mihaela a uitat să se îndepărteze şi pe sine, aşa că “mănăstirea” tot mixtă a rămas. Dar, odată rămasă singură la cârmă cu atâţia bărbaţi, Mihaela a pus şeaua pe ei. Pe Nicuşor Nedelcu l-a obligat să divorţeze de soţia lui, şi de atunci Mihaela a rămas nedespărţită de Nicuşor, ca marca de scrisoare, încât [COLOR=blue]([/COLOR]ca o excepţie, desigur[COLOR=blue])[/COLOR] ei dorm şi în aceeaşi chilie, de atunci încoace. Emilian Tărcuţă a fost cam cătrănit la început, văzând că trebuie să renunţe la “sora Mihaela” în favoarea unui “frate” mai tinerel, dar s-a consolat, aflând de la Mihaela că “aceasta e voia neabătută a Domnului”: ca Mihaela şi Nicuşor să lucreze zi şi noapte, nedespărţiţi, pe ogorul Domnului. Peste câţiva ani comunitatea a mai crescut, dezvoltându-se însă doar în afara zidurilor mănăstirii, în alte locaţii şi în alte clădiri. La început a fost un grup de băieţi la Târgovişte, în casa unui creştin, pe nume Halău Gheorghe. Apoi, când au venit şi fete, atrase de mirajul “vieţii în sfinţenie”, băieţii au fost mutaţi la Pucioasa, în “Căsuţa din deal”, iar în locul lor, la Târgovişte, au rămas fetele. Peste alţi câţiva ani [COLOR=blue]([/COLOR]prin noiembrie, anul 2000[COLOR=blue]) [/COLOR]la Pucioasa a început construcţia unei alte clădiri, numită de ei “Casa Întâlnirii”, care avea în proiect şi aproape douăzeci de “chiliuţe”. La lucrări au fost convocate şi fetele de la Târgovişte, pentru a merge treaba mai cu spor, dar după terminarea lucrului, unele nu s-au mai întors la Târgovişte, şi au rămas la Pucioasa până în ziua de astăzi.