Citat:
În prealabil postat de Miriam.D
axios....incerc sa cred si eu asa cum crezi si tu, dar nu reusesc sa mai cred in ceva, in cineva, sint prea trista pentru asta.moartea si raiul sau iadul cere un tribut prea mare . sint atitea intrebari care ramin fara raspunsuri privind o intilnire cu cei dragi dupa moarte. omul este o materie care in pamint se descompune.....credeam ca timpul inchide rana si cu urma care ramine, poti trai. dar nu este asa. rana se tot deschide si ei imi lipsesc in fiecare zi tot mai mult......
Cu prietenie,Miriam
|
toate starile sunt de moment. nu stiu cat a trecut de cand au plecat. insa la mine sunt doi ani. si am avut diverse perioade. sincer, daca nu era duhovnicul, nu as fi reusit sa trec... as fi clacat. am crescut impreuna cu ea si era totul pentru mine. abia ne incepusem viata de familie. ne/am casatorit dupa zece ani de prietenie. aveam o jumatate din viata noastra impreuna si crede/ma ca mi/a fost nu greu... foarte greu. nici acum, dupa mai bine de doi ani, nu pot vorbi despre ea fara sa/mi tremure glasul... cu toate acestea nadajduiesc si o simt undeva aproape. si ma gandesc la vesnicie. uneori mi/e ciuda ca a ajuns acolo inaintea mea si nu m/a asteptat. ca e la poarta Raiului si eu nu sunt sigur daca voi ajunge acolo... trebuie sa punem in balanta scurta durere de pe pamant si vesnicia vietii de dupa adormire. e greu, insa pana la urma linistea se lasa. timpul e medic generalist. ai sa vezi. cu timpul ranile se vor inchide. si toate se vor linisti. am simtit/o pe pielea mea. insa am avut parte de ajutorul lui Dumnezeu, pentru rugaciunile duhovnicului si a sotioarei mele de acolo de sus... sa/ti ajute si tie Domnul si Maica Domnului sa te linistesti si sa/ti gasesti pacea. ca este tot ce avem mai scump pe lumea asta.
Doamne ajuta!