„Așa că, frații mei, și voi ați murit Legii, prin trupul lui Hristos, spre a fi ai altuia, ai Celui ce a înviat din morți, ca să aducem roade lui Dumnezeu. Căci pe când eram în trup, patimile păcatelor, care erau prin Lege, lucrau în mădularele noastre, ca să aducem roade morții; dar acum ne-am desfăcut de Lege, murind aceluia în care eram ținuți robi, ca noi să slujim întru înnoirea Duhului, iar nu după slova cea veche. Ce vom zice deci? Au doară Legea este păcat? Nicidecum. Dar eu n-am cunoscut păcatul, decât prin Lege. Căci n-aș fi știut pofta, dacă Legea n-ar fi zis: Să nu poftești! Dar păcatul, luând pricină prin poruncă, a lucrat în mine tot felul de pofte. Căci fără lege, păcatul era mort. Iar eu cândva trăiam fără lege, dar după ce a venit porunca, păcatul a prins viață; iar eu am murit! Și porunca, dată spre viață, mi s-a aflat a fi spre moarte. Pentru că păcatul, luând îndemn prin poruncă, m-a înșelat și m-a ucis prin ea. Deci, Legea e sfântă și porunca e sfântă, și dreaptă, și bună. Atunci, ce era bun s-a făcut pentru mine pricina morții? Nicidecum! Ci păcatul, ca să se arate păcat, mi-a adus moartea, prin ceea ce a fost bun, pentru ca păcatul, prin poruncă, să fie peste măsură de păcătos.“ (Romani 7, 4-13)
***
La prima vedere, este foarte simplu: trebuie să eviți, să ocolești răul și să înfăptuiești binele. Dar nu este deloc ușor. Lucrurile se complică dacă ținem cont de faptul că răul are multe fețe, că nu totdeauna îți dai seama de existența lui, și chiar dacă știi că un anume lucru este rău, nu totdeauna ai puterea de a te opune singur. Apoi, nu de puține ori răul este amestecat cu binele, astfel încât se cere mare discernământ și mare atenție în acest sens. Răul exercită o puternică influență asupra voinței noastre, asupra simțurilor și asupra sentimentelor noastre. Rareori ne sugerează anumite lucruri, aproape întotdeauna comandându-ni-le. Rareori conduce, de cele mai multe ori împinge de la spate, forțează. Ori de câte ori am citit sau am ascultat paraclisul Maicii Domnului, un cuvânt de rugăciune de acolo ne atrage atenția: „sufletul meu s-a umplut de răutăți și viața mea de iad s-a apropiat“. Atunci când sufletul nostru se umple de răutate, încă de aici viața devine un iad. Păcatul ne face viața un iad... pentru că este cauză a dezbinărilor din familie, a certurilor între rude, ne face sufletul mândru și invidios, ne învață să mințim, să ținem minte răul. Unii creștini spun că, deși au fost botezați, miruiți, cununați la Biserică, „ei nu prea sunt cu credința“, zic ei. A fi credincios nu este o abilitate de a te scuza mai bine de responsabilitățile pe care le avem față de credință. Firea ne poate juca feste, dar să nu uităm, înainte de toate, că noi am fost eliberați de sub puterea firii păcătoase și am fost așezați sub puterea lui Hristos. Astfel încât a crede astăzi, a săvârși binele și a fugi de toată răutatea nu mai este o chestiune de a putea, ci de a voi. Nu vom fi biruiți de rău, ci, după cuvântul Apostolului Pavel, vom birui răul prin bine.
http://www.ziarullumina.ro/articole;...ta-in-iad.html