Acum sase ani de zile locuiam singura in apartamentul meu,intr-o seara am vazut la televizor pe Discovery un reportaj amplu despre ultimele saptamani de viata ale unui bolnav de SIDA,au fost date pana si ultimele clipe de viata al acestuia.A fost ingrozitor,am privit cu o stare apasatoare in sufletul meu toate momentele si lucrurile tot mai neputinciase pe care acest bolnav le facea pana in ultimul clic de viata din fiinta lui.Am plans ore in sir,mi-am plans murirea de pe trup si sensul sufletului nepregatit,am plans durerea ce apasa in atatea inimi fara rost din cauza despartirilor natange dintre oameni,cand viata are atata intensitate in iubire.Am plans mult si-am regretat toate clipele de razbunare josnica,toata detasarea de oameni si lumea lor interioara,de oamenii odinioara apropiati.Ne ocupam prea mult timp din viata urand,dispretuind si ignorand fiintele ce ne-nconjoara,cand am putea,de altfel,si-un rau sa-l metamorfozam si sa-l folosim in scopuri nobile.
Ma aflu in situatia in care marginalizarea de sine si de catre cei din jur sa reprezinte solutia covietuirii,pentru ca noi oamenii ne consideram cel mai in masura sa judecam dupa criterii mai putin salvatoare,si mai mult condamnabile fara drepturi optionale.
|