CM, intrebi de exemple similare. Ce-am citit despre doamna care trebuia sa fie parasita de sot, mi-a amintit de o intamplare din 1997. In vara acelui an, am revenit, m-am mutat, dupa multi ani, in orasul meu natal. Acolo, de unde am plecat, mi-am lasat multi prieteni dragi. Toamna, fiica unei prietene, urma sa dea admitere la medicina. Am dialogat la telefon pana in preziua examenului, urmand sa fiu sunata numai dupa afisarea rezultatelor. Am auzit la radio ca s-au afisat rezultatele dar, au trecut zilele, si Diana nu suna. Am sunat eu, dar cunoscandu-i, sunt mai ciudati, luni intregi stateau cu telefonul inchis si nu raspund, nu mi-am facut probleme. Diana mi-a fost si eleva, o stiam de ani, un copil minunat, era atasata de mine, petrecuse in casa la mine zeci de ore si eram uimita ca nu ma suna.
Pe 1 oct. ziua in care s-au deschis cursurile universitare, mi-am imaginat-o pe Diana printre noii ei colegi, fericita, zambitoare, vesela... Si-am urmarit-o asa cu gandul, zile in sir, imaginand (cred ca trec in alt domeniu) pentru ea tot ce e mai bine...
Spre sfarsitul lunii oct. am mers in orasul acela sa-mi revad prietenii si primul drum l-am facut la Diana. Era sambata si-mi imaginam ca a venit acasa, cum facea si Sorin, fratele ei. Mi-a deschis mama Dianei. M-a imbratisat si mi-a spus ce fericita este ca, in sfarsit! rezolvase problema Dianei... Nu stiam absolut nimic. Atunci am aflat ca s-au facut niste incurcaturi si Diana impreuna cu alti 50 de candidati cu nota de intrare la facultate, au fost respinsi. Trei saptamani de audiente si alte minuni birocratice, drumuri la Bucuresti, audiente etc. Diana si colegii ei, cei 50, au inceput anul universitar cu 3 saptamani mai tarziu, lucru pe care numai atunci l-am aflat...
1. Nici o clipa nu am gandit ca Diana ar fi putut sa pice examenul sau sa aiba un alt fel de ghinion.
2. Gandul meu pentru ea a fost intotdeauna, in toata aceasta perioada, un gand bun, un gand in care o vedeam doar ca pe o studenta feicita.
3. Cred ca, de la distanta, gandind astfel, am ajutat-o, sigur, involuntar. Dar, pentru ca este un dar, daca as fi fost acolo, daca as fi stiut, daca un singur moment m-as fi indoit... Aici sunt nelamurita. Sigur, meritul de a fi luptat pentru ceea ce, de drept, le apartinea a fost al lor, al ei/al celor 50, si al parintilor ei!
|