nelinistea cea buna
Sa nu uitam de "nelinistea cea buna" pe care o tot predica Parintele Paisie Aghioritul.
Nelinistea ce buna, permanenta mahnire interioara pentru caderile personale neincetate, pentru caderea lumii si a oamenilor, pentru starea naturii, nenorocite de noi insine. Nelinistea pentru inmultirea raului si imputinarea binelui este o roada a unei inimi crestine. Sa suferim ca nu putem iubi mai mult, ca nu putem fi mai blanzi. Sa ne rabdam pe noi insine, cu toata durerea, si sa ne plangem starea din care nu vrem sau nu putem sa iesim. Aceasta neliniste este un semn al prezentei Sfantului Duh in inimile noastre.
De vazut cartea "Intre iadul smereniei si iadul deznadejdei", a Sfantului Siluan Athonitul. Cata suferinta si macinare suferea sfantul pentru faptul ca lumea nu-l cunoaste pe Dumnezeu si astfel nu-l poate iubi.
Aceasta "neliniste cea buna" nu este lipsita de odihna Duhului, insa este in mod real neliniste, nu este pace si detasare, odihna iesirii din caderea generala. Nu putem sa ne scapam doar pe noi. Suferim pana la capat, caci pana la capat macar un singur om de pe pamant va fi unealta a diavolului.
|