Tata-M.Cuperman
În pâlpâiala lumânării
Aprinsă în răceala serii,
Zăresc un chip ce îmi apare
Din negura vremii uitare.
E tatăl meu ce mi se-arată
Așa cum îl știam odată.
Zâmbind, cu fața de chefliu,
Mândru eram că-i eram fiu.
Spre el privirea îmi îndrept,
Durerea-mi zbuciumă în piept.
I-aș spune vorbe alintate
Dar vorbele-mi sunt înghețate.
- Aș vrea o cupă să-ți închin
Din roșul și dulceagul vin,
Ce-ntotdeauna ți-a plăcut
Și l-ai băut ca-ntr-un sărut.
La locul tatălui de veci
Cu vinu-n cupe patruzeci,
Mormântul negru îl stropesc
Când mucenicii se sfințesc.
|