Psalmul 8 ( Un psalm a lui David )
Milostivul nostru Tată, Dumnezeule Preasfânt, / Minunat e al Tău nume peste tot acest pământ ! / Strălucirea slavei Tale, - peste alte slăvi ce pier, - / Se inalță , orbitoare, până mai presus de cer ! / Pruncii de la sânul mamii, laude-Ți aduc in cor, - / Ca să amuțească răii și-al vrajmașilor sobor. . . / Privind cerurile 'nalte, toate stelele și luna / Ce le-ai făurit de-asupra lumii, pentru totdeauna, / Eu mă-ntreb : ce este omul, să-Ți aduci de el aminte / Și-al său fiu, ca, din inaltu-Ți, Tu să-l cercetezi, Părinte ? / Cu puțin mai jos de ingeri, - sub a cerului genună - / Lui, din slavă și din cinste, impletitu- I -ai cunună ! / L-ai făcut stăpân pe toate lucrurile-Ți de sub soare ; / Toate, deci, prin a Ta vrere, stau sub ale lui picioare ; / Oile, precum și boii, ale câmpului jivine, / Păsările care zboară-n largul zorilor senine ; / Peștii din adâncul apei și tot ceea ce străbate / Largul mărilor albastre, mărilor adânci și late . . . / Milostivul nostru Tată, Dumnezeule Preasfânt, / Minunat e al Tău nume, peste tot acest pământ !
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|