fac semn cu gândul Celei de dincolo de poartă
fac crăpături în zidul ce ştie să despartă

cu toată frământarea ce oboseşte-n mine
tot răsucind plămada de carne şi de sine

îmi urc deja cuminte aşa cum se aşteaptă
orbirea următoare pe fiecare treaptă

iar cînd lumina lumii definitiv se pierde
culoarea strânsă-n mine în ochii ei se vede

întind spre ea iluzii cu degete de lună
ea pare încă tristă, şi-mi pare încă bună


dar când să mi-o apropii şi tot mai clară-mi pare
îmi face semn cu gândul şi-n umbră-ncet dispare