[SIZE=4][COLOR=black]Alt caz
[/COLOR][/SIZE]Claudiu Lapadat s-a dus impreuna cu familia la o casa de vacanta, la munte.
in camera in care dormea impreuna cu Lucia, sotia lui, au fost scapari de gaze de la o soba si amandoi au fost intoxicati cu monoxid de carbon.
Claudiu Lapadat:
Am incercat sa ies afara, dar am cazut jos. Am incercat sa ma ridic. Aveam niste dureri cumplite de cap. in cele din urma sotia mea cu greu s-a ridicat din pat, a ajuns cu greu pana la mine, mi-a dat mana si m-a ridicat.
Am deschis usa de afara si am cazut acolo pe beton. Am stat vreo 15 minute, apoi am reusit sa ma ridic, in frigul acela de noiembrie, dimineata, undeva la munte.
Lucia Lapadat:
Lucrul pe care l-am realizat dupa aceea a fost faptul ca atat de usor puteam sa plecam "acasa". ii spuneam lui Claudiu: "in noaptea asta chiar puteam sa murim! Pur si simplu sa plecam de pe pamant!".
La un moment dat m-am uitat in pat in stanga mea, la Claudiu, si mi-am dat seama ca este absent. Sesizam ca lipseste din trup, dar nu puteam sa accept ca este mort. Am inceput sa dau cu cotul in el, sa-l trezesc, sa-l scot afara. Fata lui, modul cum arata, faptul ca n-a raspuns deloc la ghionturile mele, m-au ingrozit. Dadeam cu cotul in el, dar nu respira... intr-un final am reusit sa-l trezesc, tot dandu-i cu coatele. Dupa ce s-a trezit, m-a ridicat si pe mine din pat si a iesit afara. Eu ma simteam foarte rau.
Cand am ajuns la Dej, la spital, tensiunea mea era 40 cu 20. Daca nu ajungeam atunci la spital, eu chiar muream. Sangele meu era deja negru si gros ca o pasta.
Reporter:
Claudiu, ce s-a intamplat cu tine in acest timp?
Claudiu Lapadat:
Dintr-o data, sufletul s-a ridicat din trupul meu. M-am ridicat deasupra patului si mi-am vazut trupul de sus. stiam foarte clar ce se intampla in momentul in care sufletul meu a iesit din trup. M-am vazut. Am vazut-o pe Lucia. in momentul acela am gandit foarte liber. Nu aveam nici o durere, nu aveam nici o confuzie. stiam ca sunt eu, adevaratul eu, sufletul meu, ca sunt iesit din trup si ca am murit la propriu.
Reporter:
Te-a durut aceasta iesire din trup - moartea clinica?
E dureroasa desprinderea...?
Claudiu Lapadat:
Pentru mine nu a fost dureroasa. Durerea la care ne gandim noi este durerea fizica, insa durerea spirituala este cumplita si va dura o vesnicie pentru cei ce ajung in iad.
Am inceput sa urc. Am trecut prin tavan, prin acoperis. Am ajuns deasupra casei. Mi-am vazut casa, masina, becul din fata casei. M-am uitat spre cer. Erau nori desi si am inceput sa urc. Nu era nimeni langa mine, nici un inger, dar stiam ca sunt insotit de prezenta lui Dumnezeu. N-aveam nicio teama...
Reporter:
Regrete ai avut?
Claudiu Lapadat:
Deloc. Nici un regret. in momentul in care sufletul iese din trup, cand duhul omului iese din trup, tot ce este legat de lumea aceasta inceteaza. Asa cum spune Scriptura: acolo nu este nici lacrima, nici durere, nimic legat de pamant.
Am inceput sa urc si, la un moment dat, de undeva din cer a inceput sa curga peste mine un fascicul de lumina. Lumina aceea era ca un fel de dragoste, bucurie, pace, fericire, dar parca sub forma lichida.
Curgea, iar eu urcam prin ea. La un moment dat, fasciculul acela s-a facut tot mai mare, norii s-au dat la o parte, m-am ridicat deasupra pamantului si am plecat.
in timp ce urcam, dintr-o data am inceput sa aud muzica. Era o asemenea muzica cum pe pamant nu exista. si undeva, departe, am vazut ceva mare si alb. De dupa obiectul acela urias si alb curgea spre mine acel rau de dragoste, de fericire, de bucurie pe care nu stiu sa-l descriu.
Mai tarziu mi-am dat seama ca era o poarta mare si alba, iar langa ea erau niste omuleti foarte mici, pe care am inceput sa-i aud strigandu-ma. Ma salutau si ma chemau: "Vino, vino aici! Vino acasa!".
in partea mea dreapta au aparut cei 5 copii ai nostri. Atunci Duhul lui Dumnezeu m-a oprit si mi-a zis asa: "Fiule, alege unde vrei sa te duci: in Cer sau te intorci pe pamant?"... in clipa aceea, m-am uitat la cei 5 copii ai mei, m-am uitat la fiecare in parte si i-am vazut asa de tristi.
stiam ca tot acolo, pe pamant, sunt si acele milioane de oameni pentru care ma rog de 23 de ani. Dumnezeu mi-a aratat copiii si mi-a aratat rugaciunea pentru care stau inaintea Lui de ani de zile. M-am uitat la ele, m-am uitat la cer, m-am uitat la omuletii aceia mici care ma chemau si-am spus: "Doamne, eu vreau sa ma duc in Cer!".
Imaginile au disparut si eu am continuat sa urc. Poarta era foarte putin deschisa si pe ea curgea raul acela.
Reporter:
Descrie-ne culorile si formele pe care le-ai vazut.
Claudiu Lapadat:
Fara cuvinte. Vreau sa va spun ceva foarte important pentru intelegerea lumii spirituale. in lumea spirituala nu este modul nostru de a gandi, al oamenilor de pe pamant. Pe pamant poti percepe o anumita parte a lucrurilor, o anumita portiune din intreg. in lumea spirituala poti vedea si gandi de jur imprejur. Nu exista limita. stiam si vedeam totul clar.
Acolo erau mamica mea, bunicii mei, acolo era Laurentiu, prietenul meu care-a plecat. Acolo erau multi oameni pe care ii cunosteam. Ma strigau sa ma duc acolo.
Ei au iesit in fata portii, spunand: "Vino! Vino! Vino! Vino!". Parca era o galerie. Ma simteam fantastic.
Reporter:
Totusi esti aici in carne si oase.
Claudiu Lapadat:
Am fost oprit a doua oara de Duhul lui Dumnezeu, care mi-a spus din nou: "Fiule, alege unde vrei sa te duci: in Cer sau te intorci pe pamant?".
si mi i-a aratat inca o data pe cei 5 copii, dar de data aceasta mi-a aratat in spatele lor doua sicrie: eram eu si Lucia, sotia mea. Mi-am vazut propria inmormantare.
Le-am vazut cu ochii mei. Erau atat de reale. Dar mai real decat asta a fost altceva. in clipa in care mi-am vazut copiii, mi-a fost dat sa traiesc durerea lor in sufletul meu. A fost fara cuvinte. M-a blocat. Dar continuam sa urc incet pentru ca nu voiam sa ma intorc inapoi.
L-am vazut pe micutul meu Simonel, de 4 anisori, cu mutrita lui de copil necajit.
si Duhul lui Dumnezeu m-a intrebat ultima oara: "Fiule, unde vrei sa te duci: in Cer sau te intorci pentru ei pe pamant? Ei sunt responsabilitatea ta"... in clipa aceea Dumnezeu mi-a atras atentia.
M-am uitat la Cer, am vazut poarta aceea mare si alba. Am vazut raul acela care curgea pe poarta. I-am vazut pe oamenii care ma strigau si care ma asteptau acolo. stiam ca intr-o zi voi ajunge in Cer. M-am uitat din nou la cei 5 copii ai mei si stiam ca ei sunt responsabilitatea mea. M-am uitat inca o data la Cer si-am spus: "Doamne, doar de dragul lor ma intorc pe pamant, doar pentru ei".
Cand am spus lucrul acesta am inceput sa cobor. Oamenii aceia au devenit tot mai mici, poarta a inceput sa scada in dimensiune.
Raul era acelasi. Cobora peste mine in continuare. Am coborat cu el. M-a adus pana deasupra casei, am trecut prin nori, mi-am vazut din nou casa, masina, am trecut prin acoperis si prin tavan.
Reporter:
Cand te-ai intors in trup ai avut sentimentul ca de abia ai plecat sau ca a trecut mult timp?
Claudiu Lapadat:
Cand m-am trezit, in partea dreapta a mea era cineva care-mi dadea cu cotul. si-a dat tare si bine. Mi-am dat seama ca ma doare. Nu stiam cat ma lovise inainte.
M-am trezit. Mi-am dat seama ca sunt din nou in trup, acelasi trup, aceleasi dureri. si am auzit o femeie langa mine care striga disperata: "Da-te jos! Da-te jos! Du-te afara! Coboara din pat! Da-te jos! Du-te afara!".
Cu greu am reusit sa cobor. M-am dus afara. Am incercat sa respir. in cele din urma am ajuns la spital.
Reporter:
A fost o vizita la poarta cerului. ti s-a dat har. Foarte putini oameni au o asemenea sansa: sa aleaga. Cate mamici nu-si lasa copiii orfani...
Claudiu Lapadat:
Cred ca aici suntem din nou la dispozitia harului lui Dumnezeu. Dumnezeu, care este suveran peste toate lucrurile, stie si are un plan cu viata fiecaruia.
Aceasta experienta mi-a aratat ca indiferent ce varsta ai, cine esti din punct de vedere social, indiferent daca ai sau n-ai bani, un lucru este sigur - moartea poate veni oricand. Problema este daca esti gata sa pleci? si sa pleci unde trebuie, adica in Cer, NU in iad.
[SIZE=4][COLOR=black]
[/COLOR][/SIZE]
|