Citat:
[COLOR=fuchsia]“…deci nu este vorba despre nici o injurie a sinodului cum insinuezi iar acel Nicodim chiar daca a recunoscut Vladimireshtiul cum shi eu cred, nu shtiu ce calugar poate fi daca injura pe amimarii lui... dar in cartzile sfintei Cetatzi a Noului Ierusalim, nu sunt aduse injurii de nici un fel shi suntem indemnatzai sa nu parasim BOR shi sa nu ne lepadam credintza Milenara pentru tot felul de invatzaturi STRAINE... ortodoxiei...”[/COLOR]
Vsovi, acest
părinte Nicodim de spre care vorbești
nu există. Este cea mai mare înșelătorie a liderilor pucioși, prin care ei vor să-și legitimeze unele poziții radicale față de B.O.R., fără a apărea vreunul dintre ei cu numele ca
blasfemiator al bisericii. De aceea, s-au gândit că bine ar fi să scoată castanele fierbinți din foc cu mâna altuia.
Zis și făcut. Au inventat un “părinte Nicodim” care, chipurile, și-ar fi părăsit mănăstirea, dezgustat de viața monahicească degradată și apoi, entuziasmat de “sfințenia” pe care a văzut-o la pucioși, a început să scrie și să-i laude și să-i apere de toți dușmanii văzuți și nevăzuți. Pricoliciul Nicodim își putea permite să scrie orice, pentru că oricum nu l-ar fi putut nimeni trage la răspundere. Evident că el “a recunoscut” nu numai [COLOR=fuchsia]Vladimireshtiul[/COLOR], dar și toate celelalte “[COLOR=fuchsia]Trâmbitze apocaliptice[/COLOR]”, despre care a scris cum s-a priceput mai bine și mai elogios. Scrierile atribuite acestui Nicodim-fantomă au fost apoi adunate într-o carte de 641 de pagini, intitulată “Quo vadis, Ecclesia?, care a fost tipărită la tipografia
SemnE (aceeași tipografie care a tipărit cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” – Ediția 2006) în luna martie , anul 2006. având codul ISBN: 973-97125-4-1. Pe prima filă este trecută editura:
Ro-Emaus (aceeași care a editat cele două versiuni ale cărții “Cuvântul lui Dumnezeu”), iar pe ultima filă sunt trecute modalitățile de contact:
roemaus@gmail.com
0745.488601
0742.594147
parinteleNicodim@gmail.com
Cele două numere de telefon puse la dispoziția publicului larg aparțin Victoriei Zidaru (primul) și lui Nicu Popp (al doilea).
În această carte sunt scrise multe, vrute și nevrute, iar ereziile nu lipsesc. Ea exprimă pe ocolite tot ceea ce liderii pucioși nu pot spune pe față, ca se nu se demaște într-un mod iremediabil. Ca de obicei, liderii pucioși stau în umbră, de unde manevrează ițele, folosindu-se de ciracii lor.
Pentru tine, care pretinzi că nu s-a adus nici o injurie Sinodului B.O.R. am să-ți reproduc două citate:
Primul citat este extras din capitolul intitulat [COLOR=red]“PRIMUL SINOD TÂLHĂRESC”
(ianuarie 1993)[/COLOR]
:
[COLOR=red]“Nici noi, românii, n-am fost scutiți de rușinea sinoadelor tâlhărești. Dumnezeu a profețit în
Cuvântul Său că Sinodul B.O.R. va cădea în păcatul răzvrătirii și al blasfemiei: “
O, sinedriule de acum, te-am mai ținut la cârma bisericii, dar te-am ținut ca să fii al lui Dumnezeu pe veci, și să nu te așezi împotrivă. Vrei să fii ca sinedriul care M-a pus pe cruce în Ierusalimul cel vechi?” (citat din
cuvântul lui Dumnezeu, 12/25 februarie 1992)[/COLOR]
[COLOR=red]
Primul Sinod Tâlhăresc a avut loc în ianuarie 1993, când a fost înscenată o acuzație falsă la adresa episcopului-vicar al Clujului, Irineu Bistrițeanul, menită să-l discrediteze, și apoi să-l împiedice, prin intimidări violente, să mai participe la planificata alegere pentru scaunul vacant de arhiepiscop al Clujului”.[/COLOR]
[COLOR=red] [/COLOR]
Merită menționat că:
1. Acuzația nu era falsă, ci cât se poate de adevărată. Chiar episcopul Irineu mărturisea cu o zi-două înainte de Sinod că el nu se va lepăda de pucioși, chiar cu riscul caterisirii. Deci, era perfect conștient că asupra lui planează acuze grave, care pot atrage inclusiv caterisirea.
2. “Intimidările violente” nu erau chiar așa de violente. O mărturisește chiar falsul Nicodim, doar câteva rânduri mai încolo:
[COLOR=red]…Alții, mai venali, au mimat rugăminți fierbinți și implorări languroase ca să se lepede de
“Fenomenul de la Pucioasa”[/COLOR]
De unde știe moroiul Nicodim că episcopii “[COLOR=red]au mimat[/COLOR]” și că implorările lor erau “[COLOR=red]languroase[/COLOR]”? A fost de față, fantomatic, la acest Sinod? Dar dacă rugămințile adresate lui Irineu, ca să se lepede de erezie, erau sincere?
Irineu n-a mai participat la alegeri din proprie inițiativă, deoarece el este un bărbat demn. Realizând că a greșit grav, nu putea să nu ia o atitudine rezervată în fața unei promovări pe care realiza singur că nu o mai merită. De aceea s-a retras cu demnitate din cursa pentru ascensiune ierarhică, realizând că ar fi cel puțin nepotrivit să ia o atitudine nepăsătoare sau sfidătoare.
Al doilea citat este extras din capitolul [COLOR=red]“AL DOILEA SINOD TÂLHĂRESC: ALȚI ACTORI, ACEEAȘI PIESĂ
(noiembrie 2005)[/COLOR]
:
[COLOR=red]“ Pentru unii a părut o enigmă faptul că timp de un an de zile, între decembrie 1991 (an în care se zidește biserica-mărturie de la Pucioasa) și ianuarie 1993 (dată la care Sinodul îl “
demolează” pe arhiereul Irineu), biserica oficială nu a reacționat vizibil la noua provocare care i se făcea: chemarea la înnoire prin sfințire autentică, nu numai declarativă, de la amvon”[/COLOR]
Este vizibilă așadar poziția pucioșilor față de B.O.R. : ea nu mai posedă o sfințire autentică, ci una falsă, declarativă.
După cum este vizibilă și poziția nicodimilor pucioși: Sinodul B.O.R. s-a înrădăcinat în rele, devenind în mod sistematic un Sinod Tâlhăresc.