Crizele se declanşau în special duminica, în sfintele sărbători sau noaptea. Dar nimic nu este întâmplător, toate aceste boli sunt lăsate de Preasfântul Dumnezeu să ne trezim odată şi să ne întoarcem la credinţă. Acest duh necurat, mut şi surd iese din trupul păcătosului aşa cum scrie şi la Sfânta Scriptură numai cu post şi rugăciune.
Dar eu, deşi nu eram păgân, îmi era frică să intru într-o Sfântă Biserică, spuneam că este casă plină de lilieci. Dar Preasfântul Dumnezeu, Care nu doreşte moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu, s-a milostivit de mine.

Am cunoscut un preot, care mă spovedea şi mă împărtăşea periodic (în perioada Sfintelor Posturi), dar boala nu înceta, ba din contră, crizele se înmulţeau şi boala se întărea mai mult în mine. Am mers şi la doctorul neurolog, mi-a dat tratamentul adecvat în astfel de cazuri: multe pastile care mai de care mai puternice (ex. Carbomezapin, Convulex etc.) şi alte tranchilizante. M-au internat şi în spital. După crizele din timpul nopţii, dimineaţa mergeam la serviciu, dar nu ştiam încotro merg, de ce mă aflu pe stradă, de ce mă duc la serviciu. Mă ducea soţia de mână până în faţa firmei la care lucram, dar eu nu ştiam ce caut acolo şi ce am de făcut. După ce îmi reveneam, mă întrebam mirat cum de am ajuns la locul de muncă.


Într-o bună zi, miracolul se produce şi Preabunul Dumnezeu ne trimite un semn că nu ne-a uitat şi că ne aşteaptă să facem primul pas în întâmpinarea Preasfinţiei Sale. Soţia mea vine cu un ziar în mână în care se vorbea despre un preot cu puteri dumnezeieşti, un preot tânăr căruia Preasfântul Dumnezeu i-a răsplătit nemărginita umilinţă şi nestinsa credinţă cu miraculoase puteri vindecătoare. Acest preot al Preasfântului Dumnezeu se numea Părintele Nicu Gabriel.

Sefa sotiei mele, cu frică de Preasfântul Dumnezeu şi cu o bunătate aparte, o întreabă de ce este supărată, de ce vine în fiecare zi tristă, dar foarte greu i-a smuls soţiei mele cuvintele din gură. Atunci şefa ei i-a spus: „Mergi cu mine la un preot şi îţi vei găsi alinarea.” Era exact acel preot despre care citise în „Formula AS”, Părintele Nicu Gabriel.
La sfârşitul acelei săptămâni pleacă împreună cu şefa ei la slujbă în acel sat din inima Olteniei, la Gresia. Era într-o zi de sâmbătă. Soţia mea s-a aşezat în genunchi şi îl aştepta pe Părintele Gabriel.
Soţia a ascultat slujba plângând tot timpul, o Sfântă Liturghie pe care nu a mai întâlnit-o niciodată şi pe care nu a mai simţit-o nicăieri pe la nicio biserică pe la care a fost. Cu o voce blândă, cu Sfintele cântări duioase, care îţi alinau sufletul.
După terminarea Sfintei slujbe, Părintele stătea de vorbă cu fiecare credincios în parte pentru a-i afla necazurile şi suferinţele. Soţia a prins curaj de cum a venit la Sfânta Biserică. Când i-a venit rândul să stea de vorbă cu Părintele Gabriel, cu lacrimi în ochi i-a povestit toată drama prin care trecea. Părintele a ascultat-o şi liniştit i-a spus: „Stai liniştită, prin post, rugăciune şi trei slujbe ale Sfântului Maslu însoţite de Moliftele Sfântului Vasile cel Mare şi ale Sfântului Ioan Gură de Aur, se va vindeca. Adu-mi aici creştinul şi vei fi fericită.”
După acea Sfântă Slujbă şi după discuţia avută cu Părintele, soţia mea a simţit o mare încredere, a prins curaj. La niciun preot nu a mai întâlnit atâta bunătate, încredere, curaj, dar mai ales speranţă, acea speranţă că Preasfântul Dumnezeu nu ne-a uitat şi aşteaptă ca şi noi să facem un pas. A primit atunci milă şi dragoste părintească pe care nu a primit-o de la nimeni, nici măcar de la părinţii ei. În acea zi, în micuţa Sfântă Biserică din satul Gresia s-a născut a doua oară cunoscându-l pe acest mare preot Nicu Gabriel, care i-a deschis inima astfel încât să-L iubească pe Preasfântul Dumnezeu mai mult decât orice pe pământ.

Săptămâna aceea, până am mers şi eu la Gresia, a trecut foarte greu pentru soţia mea. Şi pentru mine curiozitatea era mare şi mai ales dorinţa de a mă vindeca, speranţa că voi scăpa de acest chin atât pentru mine cât şi pentru cei din jurul meu. În duminica următoare mă aflu şi eu la slujba Sfintei Liturghii. Ne era frică amândurora să nu se declanşeze criza acolo în Sfânta Biserică. Preasfântul Dumnezeu ne-a ascultat rugăciunea, şi nu s-a întâmplat nimic până la terminarea slujbei. La sfârşit, mi-a venit şi mie rândul ca Părintele să mă miruiască. Atunci s-a apropiat de mine, tremuram tot, iar picioarele nu mă mai ţineau. M-am simţit ca un păcătos în faţa unui mare sfânt. Pe loc mi-a spus toată viaţa şi toate întâmplările prin care trecusem eu până atunci.
M-a încurajat să ţin post, mi-a spus ce rugăciuni şi ce acatiste să citesc. A mai precizat că rezultatele vor fi miraculoase. În acel moment mi-am dat seama că stau de vorba cu un adevărat sfânt al zilelor noastre. M-a impresionat mulţimea cazurilor de vindecări ale diferitelor boli, care mai de care mai grave.
Într-adevăr, s-a întâmplat întocmai cum a spus Părintele. Am participat la trei Sfinte Slujbe la rând. După trei Sfinte Masluri şi Moliftele Sfântului Vasile cel Mare şi Sfântului Ioan Gură de Aur, într-o noapte pe când soţia se ruga, criza a început să se declanşeze. Era sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Criza a fost mai adâncă şi mai înfricoşătoare ca niciodată. Ochii mi s-au mărit şi m-am scuturat precum un animal şi zgomotul pe care-l scoteam nu era omenesc. Spre sfârşitul crizei, am auzit-o pe soţia mea cum se ruga la Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil să-mi dea sănătate.

Imediat în duminica următoare am mers la Părintele Gabriel cu gândul să-i povestim toate cele ce s-au întâmplat în acea noapte. Mă simţeam mai în putere şi cu mai multă încredere în mine, nu mai aveam frica aceea, care mă măcina zi de zi, noapte de noapte. Nici nu ne-am apropiat bine de Sfinţia Sa şi Părintele ne-a şi încărcat sufletul cu bucurii duhovniceşti. Nu am apucat să-i povestim nimic, că Părintele ştia totul. Cu smerenie mare mi-a spus că Preasfânta Maică, Preasfântul Iisus cu toţi Sfinţii şi Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil m-au vindecat şi să am nădejde şi frică de Preasfântul Dumnezeu în continuare.
În momentul acela mi-am dat seama că sunt o oază de întuneric şi că m-am vindecat prin rugăciunile Părintelui Gabriel şi prin mila Preasfântului Dumnezeu.
Părintele se ruga mult pentru noi păcătoşii ca şi noi să avem trezvie şi să ajungem să-L iubim pe Preasfântul Dumnezeu, pe Preasfânta Maică şi pe toţi sfinţii mai mult decât orice lucru pământesc. Părintele se ruga cu lacrimi, plângea mult pentru noi, ne vedea păcatele fiecăruia şi Îl ruga pe Preasfântul Dumnezeu să ne ierte. În predici, ne vorbea cu mare înţelepciune. Ne spunea să ne întoarcem de la păcate şi să-l iubim pe aproapele nostru ca pe noi înşine, să postim, să ne rugăm la miez de noapte când cerurile sunt deschise. Ne uitam de multe ori la Sfinţia Sa, căci cu trupul era pe pământ, dar cu sufletul şi mintea sus în Cer. La Sfânta Spovedanie dacă ascundeam sau uitam vreun păcat, Părintele ni-l aducea aminte. Ne certa cu blândeţe şi ne insufla căinţă, ca să ne întoarcem de la păcate. Primeam Sfânta Împărtăşanie numai dacă Sfinţia Sa considera că o meritam, dacă nu repetam anumite păcate mari, ca să ne fie spre întărire duhovnicească, iar nu spre osândă.
Nicio femeie nu avea voie să intre în Sfânta Biserică cu capul descoperit sau în pantaloni. Ne dădea exemplu mereu să ne uităm la icoana Preasfintei Maicii Domnului şi să ne purtăm şi noi la fel, nu cu capul descoperit, nu cu pantaloni, nu vopsite la păr sau machiate la ochi. Era aspru Părintele cu cei care nu făceau voia Preasfântului Dumnezeu.
Pentru cei săraci, avea multă milă. Discret, a făcut multe milostenii pentru case de bătrâni, copii orfani şi familii nevoiaşe.
Am asistat la multe vindecări ale unor boli incurabile. Oameni cărora doctorii nu le mai acordau nici o şansă de viaţă trăiesc şi astăzi. Veneau creştini din toate colţurile ţării chiar şi din străinătate cu diferite probleme. Bolnavii, paraliticii şi demonizaţii mai aveau o ultimă speranţă pentru a se vindeca şi aceasta era Preasfântul Dumnezeu, iar Părintele le reda această bucurie a vindecării, prin nenumărate Sfinte Liturghii, Sfinte Masluri şi Sfinte Molifte, toate însoţite de post şi rugăciune.
Părintele Gabriel era bucuros că Preasfântul Dumnezeu îl iubeşte şi că nu l-a uitat, dar lucrul cel mai important este că nici Părintele nu-L uita pe Preasfântul Dumnezeu, mergând pe calea cea strâmtă spre mântuire.
Părintele Gabriel nu pretindea nicio taxă pentru pomelnice, acatiste, cununii, botezuri şi înmormântări. Toate le făcea în slujba Preasfântului Dumnezeu. Nu iubea nimic pământesc, nu avea nevoie de maşini luxoase, vile pompoase sau avere multă. Averea Părintelui Gabriel era în Cer unde Preasfântul Dumnezeu, Preasfânta Maica Domnului, Preasfântul Iisus Hristos şi toţi Sfinţii îl iubeau.
Părintele era un postitor desăvârşit. Prefera legumele şi fructele cultivate de Sfinţia Sa, precum şi mierea de albine. Lângă stupi, Părintele îşi alina inima cântându-le cântece duhovniceşti albinuţelor care îl hrăneau cu mierea lor.
Acesta a fost Părintele Gabriel, un mare sfânt pe pământul românesc.
Când a plecat, ne-a lăsat inima frântă. Multe lacrimi au curs atunci din ochii creştinilor. Cu timpul, am înţeles că Părintele este alături de noi şi ne veghează de sus din Cer pentru ca noi să ne mântuim sufletele. Şi acum avem lacrimi, dar de fericire.
Îi mulţumesc Preasfântului Dumnezeu că am fost bolnav, Îi mulţumesc Preasfântului Dumnezeu că l-am cunoscut pe Părintele Gabriel. Boala a uitat de mine şi eu de ea, dar eu nu-L uit pe Preasfântul Dumnezeu, fără de Care niciun lucru nu este posibil.