Mesaje contradictorii și exagerări
[COLOR=purple]27. Misterele Pucioasei (XXIII)[/COLOR]
[COLOR=purple] Cartea “[/COLOR][COLOR=purple]Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa [/COLOR][COLOR=blue]( Cap. XII :[/COLOR] Mesaje contradictorii și exagerări [COLOR=blue]) [COLOR=Blue]Partea a IV-a
[/COLOR][/COLOR] [COLOR=blue]13.[/COLOR][COLOR=blue] [/COLOR]Poruncile aberante, care contrariază, este îngăduit a fi ignorate
[COLOR=blue]“Și tot ce este poruncit de la Mine, să se împlinească cu voie bună, că dacă aș fi venit cu o poruncă să poruncesc unei femei să se facă bărbat, ori bărbatul să se facă femeie, cum se lucrează astăzi în lume de satana, această poruncă [/COLOR][COLOR=fuchsia]era îngăduit să nu o creadă[/COLOR][COLOR=blue]”. (7/20 octombrie 1970)[/COLOR]
Rezultă de aici că poruncile care sunt din sfera “firescului” trebuie crezute cu voioșie, iar cele considerate “absurde”, după mintea noastră, pot fi nesocotite fără menajamente. “Firescul” devine așadar criteriul unic și arbitrar care condiționează ascultarea poruncilor. Ce să mai zicem atunci de săracul Iezechiel, căruia Dumnezeu i-a poruncit să-și coacă pâinea la foc făcut cu baligă de bou, iar el, ca un lipsit de minte, L-a ascultat fără să crâcnească? Dar Osea, care a fost obligat de Domnul să-și ia de nevastă o femeie desfrânată? Gesturile lor, absurde la prima vedere, nu erau însă mai presus de fire, și pe deasupra mai aveau și câte un mesaj ascuns, o parabolă vie care trebuia să ajungă la poporul cel îndărătnic. În schimb, porunci aberante, care aduc atingere însăși creației și legilor firii nu pot fi asociate cu demnitatea lui Dumnezeu, deci nici nu pot fi puse în discuție ca posibile. În consecință, o discuție pe această temă nu mai are obiect.
Relativizarea poruncilor și a demnității lui Dumnezeu, prin amestecarea lor în discuții retorice și silogisme sterile, pune deci la îndoială însăși seriozitatea și credibilitatea Persoanei divine, amenințînd serios actul spontan și firesc al credinței omului în Dumnezeu.
Corect ar fi fost să se spună că toate poruncile dumnezeiești trebuie respectate, dar fără a se mai sugera că acelea car par neobișnuite s-ar putea încadra în oarecare excepții, deoarece creștinii trebuie să aibă convingerea fermă că niciodată Dumnezeu nu va da porunci aberante, lipsite de o motivație temeinică.
[COLOR=blue]14.[/COLOR][COLOR=blue] [/COLOR]Pedeapsa care se spune că vine de la Dumnezeu, omul și-o face singur cu mâna lui
[COLOR=blue]“Pe Gheorghiță de la București [/COLOR][COLOR=fuchsia]l-am dat în mâna oamenilor[/COLOR][COLOR=blue] că el vorbea fără de rost din lucrurile Mele și dădea din lucrarea Mea, și [/COLOR][COLOR=fuchsia]el singur s-a dat în mâinile lor[/COLOR][COLOR=blue].” (11/24 aprilie 1967)[/COLOR]
Derutant este acest subiect multiplu: “Dumnezeu” îl dă în mâinile oamenilor pe acela care, de fapt, se dă el singur în mâinile lor.
[COLOR=blue]15.[/COLOR][COLOR=blue] [/COLOR]Creștinii sunt îndemnați fie să fugă de cei care învie morții, fie să-i caute pe cei care învie din morți[COLOR=blue][/COLOR]
[COLOR=blue]“După aceasta se vor înmulți proorocii. Vei auzi că acolo lucrează Dumnezeu; să nu te duci. Dincolo, [/COLOR][COLOR=fuchsia]vei auzi că înviază morții; să nu te duci[/COLOR][COLOR=blue], că aceștia nu sunt proorocii Mei, și aceia vă amăgesc pe voi..” (25 februarie/10 martie 1971)[/COLOR]
[COLOR=blue]“Verginico, ia cu tine bani și du-te la femeia aceea și o roagă să te ducă la acei preoți care [/COLOR][COLOR=fuchsia]au scos pe fiica ei din foc[/COLOR][COLOR=blue] (episcopul Evloghie Oța) și spune-le lor de moartea ajutorului tău căci ei au mare credință și mari puteri în rugăciunile lor, și [/COLOR][COLOR=fuchsia]vei învia mortul care a murit[/COLOR][COLOR=blue] și vei da de o viață mai fierbinte, ca la început. Verginico, să plătești cu bani grei viața acestui mort, că de n-aș avea nevoie de el, l-aș lăsa să putrezească, așa, ca și pe ceilalți morți.” (10/23 august 1972)[/COLOR]
S-ar putea obiecta că este vorba de situații distincte, și că în al doilea caz nu e vorba de un “mort” mort, ci de un “mort” viu. Mai precis, că este vorba de Nicolae, soțul legitim al Verginicăi, care a decis să fugă de ”sfințenie” unde s-o nimeri, ca să-și întemeieze o viață normală. Fuga lui “în lume” este interpretată ca o “moarte spirituală”, din care el trebuia să “învieze” prin rugăciunile episcopului Oța, cunoscut că ar fi scos morți “din foc”. În cazul acesta, se pune întrebarea ce rost au mai avut aceste rugăciuni, îndată ce Nicolae nu s-a mai întors niciodată? Oare Dumnezeu nu știa dinainte acest lucru? Dacă “avea nevoie de el”, așa cum zice aici, oare n-ar fi putut găsi o soluție eficientă ca să-l întoarcă? Iată că Nicolae nici nu s-a sinchisit: el și-a luat altă nevastă, cu care a făcut copii, și trăiește și-n ziua de astăzi. Ce rost a mai avut cheltuirea unor “bani grei” pe slujbe, dacă “mortul” tot n-a mai înviat? Aceasta pare a fi mai degrabă o înșelăciune programată. Mai ales, ea vine în contradicție cu învățăturile care vor urma, și care condamnă drastic rugăciunile plătite cu bani, rugăciuni despre care se afirmă că nu mai ajung în ceruri, ci rămân pe pământ, deoarece au fost plătite. Iată că “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” s-a dovedit inconsecvent în propriile învățături și până la urmă, chiar neputincios: l-a lăsat pe Nicolae “să putrezească” în lume, deși s-a lăudat că-l va scoate “din morți”.
[COLOR=blue] [/COLOR]
[COLOR=blue]16. [/COLOR]Statistica prăpădului
[COLOR=blue] “Și atunci va veni prăpădul. Dintr-o casă, dacă va mai rămânea cineva, [/COLOR][COLOR=fuchsia]unul la sută[/COLOR][COLOR=blue] dacă va mai rămânea. Eu vorbesc acest lucru…” (12 august 1973)[/COLOR]
O matematică foarte, foarte aproximativă. Dacă “cineva” rămas într-o casă este o singură persoană, care reprezintă un procent, înseamnă că în acea casă locuiau circa 100 de viețuitori, ceea ce este imposibil. Dacă în casă rămân două persoane, casa ar fi avut 200 de viețuitori înainte de prăpăd, ceea ce este absurd. În orice caz, Biblia spune cu totul altceva: [COLOR=purple]“…unul va fi luat, iar celălalt va fi lăsat” (Luca 17:34)[/COLOR]. În acest caz, în casă vor rămâne 50% și nu 1%, cum reclamă această nouă “proorocie”.
Peste nici măcar o lună, o nouă proorocie schimbă radical datele problemei, avansând o prezumtivă valoare de zece procente pentru fericiții care vor scăpa:
[COLOR=blue]“ O, ce război va fi între voi! Unul se va lua și [/COLOR][COLOR=fuchsia]zece se vor lăsa[/COLOR][COLOR=blue]” (27 august/9 septembrie 1973)[/COLOR]
[COLOR=blue]17. [/COLOR]([COLOR=red]Ne[/COLOR])concordanța timpurilor
[COLOR=blue]“…O, Israele, când [/COLOR][COLOR=fuchsia]am plecat[/COLOR][COLOR=blue] cu trupul la Tatăl Meu și Tatăl vostru ca să fac locuință pentru copiii Mei și să vin înapoi, voi să stați cuminți și să nu vă rătăciți. Iată, [/COLOR][COLOR=fuchsia]am venit de mult[/COLOR][COLOR=blue] și strig în toate părțile să vină la Mine și puțini vin din cei ce aud” (5/18 august 1973)[/COLOR]
O neobișnuită (ne)concordanță a timpurilor. Prezentul (proiectat spre viitor:[COLOR=blue] Să stați…să nu vă rătăciți…[/COLOR]) este condiționat de o acțiune trecută ([COLOR=blue]când am plecat[/COLOR]) care însă este deja perimată și nu se mai regăsește în actualitate ([COLOR=blue]am venit de mult[/COLOR]).[COLOR=blue][/COLOR]
[COLOR=blue]18. [/COLOR]Numărătoarea oilor
“Păstorii” sunt mustrați că nu sunt împlinitori, amânând sau uitând să facă numărătoarea creștinilor. Se simte chiar o undă de amenințare, dacă vor continua să amâne de pe o zi pe alta ceea ce li s-a dat să facă:
[COLOR=blue]“ Fiule, câte oițe sunteți voi? [/COLOR][COLOR=fuchsia]S-a făcut numărătoarea? S-a făcut? De[/COLOR][COLOR=blue] [/COLOR][COLOR=fuchsia]ce nu s-a făcut?[/COLOR][COLOR=blue] Fiule, nu a fost glumă, nu a fost minciună. Voi de ce nu împliniți toate câte s-au spus? Fiți îngrijitori, să nu rămână nimic de azi pe mâine, că vine să se împlinească de Mine, și ce veți face?... …[/COLOR][COLOR=fuchsia]Israele, fă-ți numărătoarea[/COLOR][COLOR=blue] și pune-o la iconiță și vezi de oițe și de mielușei…” (26 octombrie/8 noiembrie 1973)[/COLOR]
Două zile mai târziu, după terminarea numărătorii, păstorii sunt mustrați pentru că… au făcut numărătoarea creștinilor! :
[COLOR=blue]“ Trezește-te, că [/COLOR][COLOR=fuchsia]nu este bine, că s-a făcut numărătoare[/COLOR][COLOR=blue]. [/COLOR][COLOR=fuchsia]Nu sunt semne bune că s-a făcut numărătoarea[/COLOR][COLOR=blue] lui Israel” (28 octombrie/10 noiembrie 1973)[/COLOR]
Cu așa ordine, care se bat cap în cap, numai păstor al “oilor” de la Pucioasa să nu fii.
Apetitul pentru numărătoarea poporului nu va scădea nici cu trecerea anilor:
[COLOR=blue]“ [/COLOR][COLOR=fuchsia]Scrieți numărul[/COLOR][COLOR=blue] celor ce aud cuvântul Meu, că e o ură înverșunată în poporul Meu, și cine vă mai scapă? ” (31 octombrie/13 noiembrie 1975)[/COLOR]
[COLOR=blue]“…Israele, tată, de la mic și până la mare, dacă vă aduceți aminte de numărătoare, [/COLOR][COLOR=fuchsia]s-a făcut numărătoarea creștinilor[/COLOR][COLOR=blue] pe pământ… …Fiule, [/COLOR][COLOR=fuchsia]s-a făcut numărătoarea[/COLOR][COLOR=blue], să nu se rupă această hârtiuță. Dacă numai câte o persoană de fiecare nume era, tot creștea numărul și astăzi nu mai eram aici. Dar nu Mă ajută nimeni.” (24 ianuarie 1977)[/COLOR]
|