[mariamargareta]

[COLOR=purple]27. Misterele Pucioasei (XXIII)[/COLOR]
[COLOR=purple] Cartea “[/COLOR][COLOR=purple]Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa [/COLOR][COLOR=blue]( Cap. XII :[/COLOR] Mesaje contradictorii şi exagerări [COLOR=blue]) [COLOR=Blue]Partea a VII-a

[/COLOR][/COLOR] [COLOR=blue]41.[/COLOR] Creştinii pucioşi sunt îndoctrinaţi că mâncarea semenilor lor din lume este spurcată şi otrăvită
[COLOR=blue]“ Nu te duce la cel din lume, că [/COLOR][COLOR=fuchsia]are masa spurcată[/COLOR][COLOR=blue] şi cum vei mânca la masa sa, vei băga [/COLOR][COLOR=fuchsia]otravă[/COLOR][COLOR=blue] în corpul tău, adică în corpul Meu…”[/COLOR][COLOR=blue](11/ 24 decembrie 1978.)[/COLOR][COLOR=blue] [/COLOR]
[COLOR=blue]“ Feriţi-vă dacă cineva, afară de turma aceasta, vă va chema la ospăţ,că [/COLOR][COLOR=fuchsia]s-au pregătit să vă pună otravă în vin[/COLOR][COLOR=blue].”(17/30 ianuarie 1979)[/COLOR]
[COLOR=blue]“ Nu mânca mâncare [/COLOR][COLOR=fuchsia]care te spurcă[/COLOR][COLOR=blue], mâncare [/COLOR][COLOR=fuchsia]din mâna lumii[/COLOR][COLOR=blue]” (27 decembrie 1986)[/COLOR]
[COLOR=blue] [/COLOR]
[COLOR=blue]42. [/COLOR]“Lucrarea” de la Pucioasa n-a început în 1955, ci în 1932!
[COLOR=blue]“ [/COLOR][COLOR=fuchsia]De la vârsta de nouă ani[/COLOR][COLOR=blue], acest trup [/COLOR][COLOR=fuchsia]îl am de folosinţă[/COLOR][COLOR=blue], [/COLOR][COLOR=fuchsia]pentru poporul[/COLOR][COLOR=blue] Domnului Iisus Hristos. Crezi? Purta o singură rochiţă şi în loc de cămăşuţă. Şi mânca mere pădureţe, dar era miere, nu mere…” (1 mai 1979)[/COLOR]
Deşi cu altă ocazie se pretinde că între 1932 şi 1955 a fost doar o perioadă de “pregătire”, cuvintele “[COLOR=fuchsia]acest trup[/COLOR][COLOR=blue] [/COLOR][COLOR=fuchsia]îl am de folosinţă[/COLOR][COLOR=blue] [/COLOR][COLOR=fuchsia]pentru popor…[/COLOR]” spun cu totul altceva. Înseşi “vedeniile” repetate din perioada copilăriei nu pot fi considerate exterioare “lucrării”, dacă aceasta există aşa cum se pretinde. Chiar Verginica “se scapă”, atunci când afirmă că relaţiile ei cu “poporul” sunt anterioare anului 1955:
[COLOR=blue]“… Nu mai e [/COLOR][COLOR=fuchsia]anul 1954[/COLOR][COLOR=blue]. O, [/COLOR][COLOR=fuchsia]nu mai sunteţi de atunci[/COLOR][COLOR=blue], şi sunteţi de astăzi, când se uită moartea pe fereastră să numere pe cine să ia cu grămada. Duhovniceşte vorbesc.” (16 aprilie 1975)[/COLOR]
[COLOR=blue] [/COLOR]
[COLOR=blue]43. [/COLOR]Pregătirea Verginicăi pentru “lucrare” începe din 1932 sau din 1940?
Ambele variante sunt prezentate ca valabile, ceea ce este absurd. În primul caz, se pretinde că Verginica a început “pregătirea” de la vârsta de 9 ani. Deoarece în biografia ei se dă ca dată de naştere 27 mai 1923, însemnă că “pregătirea” ei a început în anul 1932:
[COLOR=blue] “ Vasul Meu când Domnul Iisus [/COLOR][COLOR=fuchsia]l-a pregătit[/COLOR][COLOR=blue] pentru acest cuvânt, nu avea decât pe mămica sa lângă ea, şi era în situaţie grea şi Eu am venit în cuibul lor la o văduvă şi la o fiică curată. Şi cât avea fiica aceasta? [/COLOR][COLOR=fuchsia]Avea nouă ani[/COLOR][COLOR=blue]. Şi [/COLOR][COLOR=fuchsia]a mers aşa în această pregătire[/COLOR][COLOR=blue], până în anul 1955. [/COLOR][COLOR=fuchsia]Până în anul 1955, numai am pregătit-o[/COLOR][COLOR=blue]. Dacă era o căldare să se vadă această pregătire, nu ar fi fost pe pământ frumoasă ca aceasta. Dar nu e căldare, ci e trup şi în trupul acesta sălăşluieşte Dumnezeu…” (21 iunie 1973)[/COLOR]
În al doilea caz se indică direct anul 1940:
[COLOR=blue]“ De când lucrez Eu cu cuvântul prin ea? Din anul 1955. Dar [/COLOR][COLOR=fuchsia]de când o pregătesc Eu[/COLOR][COLOR=blue]? [/COLOR][COLOR=fuchsia]Din anul 1940[/COLOR][COLOR=blue].” (23 iunie/6 iulie 1975)[/COLOR]
[COLOR=blue] [/COLOR]
[COLOR=blue]44.[/COLOR] Deşi este o mişcare sectară distinctă şi de sine stătătoare, NIP îşi caută ascendenţa în Oastea Domnului, cu scopul de a-şi legitima “ortodoxia”
La pag. 275, după subtitlul “[COLOR=blue]Trezindu-şi surioara, Sfânta Virginia o îndeamnă spre răspândirea scrisorii cereşti[/COLOR]” apare… o strofă din imnul Oastei Domnului:
[COLOR=blue]“…Slăvit să fie Domnul în cer şi pe pământ[/COLOR]
[COLOR=blue]De îngeri şi de oameni, căci El e Domnul sfânt.[/COLOR]
[COLOR=blue]Slăvit să fie Domnul, acum şi pân’la moarte[/COLOR]
[COLOR=blue]Aceasta e cântare, nu vorbele deşarte.[/COLOR]
[COLOR=blue]Lelica mea, trezeşte-te şi mă vezi, că am venit şi vin mereu, dar [/COLOR][COLOR=fuchsia]nu mai am mult de venit[/COLOR][COLOR=blue]. [/COLOR][COLOR=fuchsia]Mai am un pic, mai am un pas[/COLOR][COLOR=blue]. Serveşte-mă, lelica mea, că mă serveşti în binele tău şi al poporului şi al tuturor celor care mă ascultă şi mă primesc.” (12/25 iunie 1982)[/COLOR]
În realitate, între Noul Ierusalim de la Pucioasa şi Oastea Domnului nu a existat şi nu este nici cea mai mică afinitate, ci un dispreţ făţiş, marcat de suficienţă şi de aroganţă. Doar atât că, o parte dintre aderenţii Noului Ierusalim care au fost încântaţi de învăţăturile pucioşilor şi apoi amăgiţi de ei, provin din Oastea Domnului, de unde au fost racolaţi.
Cuvintele “[COLOR=fuchsia]nu mai am mult de venit[/COLOR]” corespund probabil intenţiilor anului 1982. Atunci se dorea ca duhul Verginicăi doar să o legitimeze pe Maria ca succesoare validă, iar apoi să o lase “să păstorească” singură poporul. Între timp, intenţiile iniţiale s-au mai schimbat. Duhul Verginicăi a uitat promisiunea făcută de a se retrage şi a continuat să vină cu mesaje din cer, ba a mai chemat şi alte duhuri, care veneau acum în numele sfinţilor arhicunoscuţi: Sf. Ioan, Sf. Gheorghe, Sf. Dumitru, Sf. Ecaterina, Sf. Ilie, etc.etc. Aşadar, “Cuvântul lui Dumnezeu” nu mai e demult al lui Dumnezeu, ci al unei pleiade de spirite care vorbesc în numele Tatălui, al Fiului, al Maicii Domnului, al Verginicăi, al sfinţilor, al arhanghelilor, al îngerilor, până şi al decedaţilor ( cazul spiritului lui Simion Zidaru, care “a fost trimis” de mai multe ori cu cuvânt din cer, ca să-şi “mustre” părinţii pentru că nu mai vor să asculte de liderii pucioşi Mihaela şi Nicuşiţă, este cel mai semnificativ)

[COLOR=blue]45.[/COLOR] Şi sugarii bolnavi ar trebui să ţină post negru, pentru a se vindeca!
[COLOR=blue]“ Păstraţi-vă, tată, sănătatea, că [/COLOR][COLOR=fuchsia]bolnavi[/COLOR][COLOR=blue] sunt destui, şi [/COLOR][COLOR=fuchsia]pentru aceştia[/COLOR][COLOR=blue], iată ce să faceţi: [/COLOR][COLOR=fuchsia]post negru[/COLOR][COLOR=blue], cea mai bună doctorie. [/COLOR][COLOR=fuchsia]Sugarul de la piept, patru ore[/COLOR][COLOR=blue]. Copilul până la şapte ani, până la ora doisprezece, iar [/COLOR][COLOR=fuchsia]cei sănătoşi[/COLOR][COLOR=blue] să ţină de seara până seara, de la ora şase până la ora optsprezece, lunea, miercurea şi vinerea. (7/20 septembrie 1973)[/COLOR]
Mesajul e simplu: postul negru este singurul remediu care îi curăţă pe toţi, de la sugar până la muribund (de toate bolile).
Singurul lucru neclar este cum ar trebui să postească cei bolnavi care au mai mult de şapte ani? Că în programul de mai sus au fost amestecaţi bolnavii (până la 7 ani) cu sănătoşii (peste 7 ani).
Ar mai fi o întrebare, legată de o posibilă greşeală de transcriere: îndată ce pentru cei sănătoşi se recomandă să postească de la ora şase la ora optsprezece, aceasta nu ar însemna “de dimineaţa până seara”? Cu toate acestea, în text apare exprimarea “de seara până seara”, ceea ce nu coincide cu intervalul orar propus.

[COLOR=blue]46.[/COLOR] Comuniştii au pus hingheri ca să prindă peştişorii
[COLOR=blue]“ [/COLOR][COLOR=fuchsia]Au pus comuniştii hingheri[/COLOR][COLOR=blue] să vă prindă pe cale, dar să nu vă temeţi, tată, şi când Domnul Iisus grăieşte: “[/COLOR][COLOR=fuchsia]Peştişori[/COLOR][COLOR=blue], pitiţi-vă!”[/COLOR][COLOR=blue], să vă pitiţi. Mai avem câteva zile şi se vor uita după noi când vom pleca dintre ei.” (12/25 iunie 1974)[/COLOR]
[COLOR=blue] [/COLOR]
[COLOR=blue]47.[/COLOR] Pământul geme şi suspină şi îl ia la întrebări pe Dumnezeu Ziditorul, care însă îl duce cu zăhărelul
Concepţiile despre pământ sunt foarte diferite la creştinii de la Noul Ierusalim. Unii cred că pământul este plat ca o tipsie, iar teoriile savante care pretind că pământul e rotund, sau lăudăroşeniile că omul a ajuns cu racheta de pe pământ pe lună, sunt nişte minciuni gogonate. Alţii cred că pământul este o uriaşă fiinţă, care respiră, gândeşte, vorbeşte, suferă şi se revoltă la dispreţul cu care este tratat de om: mai ales atunci când omul bate pământul cu opincile lui murdare la hora din sat. Şi când se revoltă, îl ia la întrebări chiar şi pe Cel care l-a zidit:
[COLOR=blue] “…Pământul este zidirea lui Dumnezeu; geme şi nu mai are pace şi astâmpăr: “ O, Doamne, [/COLOR][COLOR=fuchsia]ascultă[/COLOR][COLOR=blue]-mi o întrebare îndurerată: [/COLOR][COLOR=fuchsia]mă vezi[/COLOR][COLOR=blue] cum sunt şi ce e pe mine? [/COLOR][COLOR=fuchsia]Mult mai zăboveşti?[/COLOR][COLOR=blue] Cum mă mai poţi răbda în starea în care sunt? [/COLOR][COLOR=fuchsia]Grăbeşte[/COLOR][COLOR=blue], Doamne, mai curând şi ascultă-mi rugămintea. Vezi în ce freamăt mare sunt. Curăţeşte-mă pe placul Tău. Fă-mă curat, să mai simt piciorul Tău pe mine. Doamne, sunt zidirea Ta; [/COLOR][COLOR=fuchsia]nu mă lăsa[/COLOR][COLOR=blue], nu mai pot răbda!”(24 februarie/9 martie 1990)[/COLOR]