[costel]

Lui Dragobete i se mai spune si Cap de Primavara. Nu se prea stie cine este acest Dragobete. In unele legende apare ca fiu al Babei Dochia, in altele are calitatea de cumnat al lui Lazarica cel mort din dor de placinte. Oricum, este tanar ai, fiind tanar, este protectorul dragostei şi al indragostitilor. Era inchipuit ca un flacau voinic, puternic, frumos si tare iubitor, putand fi intalnit prin paduri. Inspira dragoste curata si incredere, insa, unele fete si femei doreau sa fie pedepsite de Dragobete, lucrand intentionat de ziua lui, iar apoi luand drumul padurii, aici fiind "nevoite" sa se lase iubite de Dragobete sau de un flacau confundat cu Dragobete, de aici aparand expresia, des folosita pe vremuri, "Nu te-o prinde Dragobetele prin padure". Chiar daca mai "pedepsea" femeile, in general, se considera ca Dragobetele ocrotea si purta noroc indragostitilor, tinerilor in general, putand fi socotit un veritabil Cupidon romanesc.

Alaturi de zanele care luau forma Dragostelor, Dragobete era socotit o personificare magica a iubirii. In aceasta ipostaza, el ii inspira pe indragostiti, astfel incat acestia isi spuneau cuvinte anume, cuprinse, se zice, intr-un "Retetar de cuvinte vrajite" , retetar folosit cu precadere la Dragobete. Spuse pe un anumit ton, asemanator unei adieri a vantului de primavara, cuvintele nu trebuiau auzite decat de fiinta iubita, altfel puterea lor disparea. Din acest "retetar" nu lipseau cuvinte precum "aproape", "dor", "dragoste", "drag", "dulce", "farmec", "fior","inima","iubire", "inger" "lin", "lumina", "rugaciune" si, invariabil, prenumele fiintei iubite!