“Sfânta” Virginia
[COLOR=purple]36.Misterele Pucioasei (XXXII)[/COLOR]
[COLOR=purple] Cartea “[/COLOR][COLOR=purple]Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa [/COLOR] [COLOR=blue]( Cap. XXI :[/COLOR] “Sfânta” Virginia[COLOR=blue]) - Partea a II-a.
[/COLOR] Întrucât Virginia Tudorache s-a mutat la cele veșnice în anul 1980, trebuia corectată și această inadvertență a proorociei din anul 1973. Pentru aceasta, în ediția din anul 2006 au fost intercalate câteva fraze în plus, dintre care ultima este esențială, deoarece schimbă proprietarul “trupului acesta care nu va intra în mormânt”, din “[COLOR=blue]Verginica”[/COLOR], în “[COLOR=blue]multe făpturi”[/COLOR]; în același timp se schimbă inclusiv partenerul de dialog: din Verginica ( căreia i se adresa cu cuvintele[COLOR=blue] “Eu sunt care vorbesc cu tine”)[/COLOR], în “copilașii Domnului”( cărora li se adresează cu cuvintele [COLOR=blue]“Copilașii Mei”[/COLOR]):
[COLOR=blue]“…. Nu o fi ruptă din aceea? [/COLOR][COLOR=red]Fiilor, fiți atenți… …Copilașii Mei, vor fi multe făpturi care vor întâmpina pe Domnul.[/COLOR][COLOR=fuchsia] Trupul acesta nu va intra în mormânt[/COLOR][COLOR=blue] și cu el vei întâmpina pe Domnul și vei întâmpina miile de morți ieșind din groapă și vei vedea pe mama și pe tatăl tău…” (20 ianuarie 1073)[/COLOR]
[COLOR=blue]g) [/COLOR]Trupul “Sfintei” Virginia se va dezintegra instantaneu într-un abur ușor, care se va înălța la cer:
[COLOR=blue]“ Nu acest trup care îl aveți în pat și care [/COLOR][COLOR=fuchsia]într-o clipă[/COLOR][COLOR=blue] se va schimba și [/COLOR][COLOR=fuchsia]ca un abur se va preface[/COLOR][COLOR=blue] și se va urca până la Dumnezeu unde este chemat.” (7 august 1978.)[/COLOR]
Măcar această proorocie ar putea fi confirmată ca o proorocie mincinoasă de către toți cei care au petrect-o pe Verginica pe ultimul ei drum, spre cimitirul satului ( dacă ar mai fi măcar un singur om cinstit și sincer printre ei). Verginica nu s-a transformat în abur, nici nu s-a ridicat la cer, ci a fost îngropată creștinește alături de strămoșii ei. După 7 ani creștinii pucioși au dezgropat-o de curiozitate, și era tot acolo. Abureala aceasta cu ridicarea ei la cer sub formă gazoasă n-a neliniștit pe nimeni, se pare, îndată ce creștinii pucioși continuă să considere cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ca fiind Adevărul întrupat ( adică, Hristos întrupat într-o Carte, acum, la sfârșitul veacurilor) și nu o însăilare de gogomănii, patetisme ieftine și minciuni.
[COLOR=blue]9. [/COLOR]Suferința “Sfintei” Virginia, deși este nedreaptă, intenționat nu îi este ridicată
[COLOR=blue]a) [/COLOR]La început se afirmă că“Sfânta” Virginia suferă pentru nedreptățile altora:
[COLOR=blue]“Spune, Verginico, [/COLOR][COLOR=fuchsia]suferința ta[/COLOR][COLOR=blue] pe care o porți, că este foarte mare și foarte grea, dar să știe toată turma Mea de oi că suferința ta ți-ai dobândit-o [/COLOR][COLOR=fuchsia]prin neascultarea lor[/COLOR][COLOR=blue], prin [/COLOR][COLOR=fuchsia]neîmplinirea lor[/COLOR][COLOR=blue] și prin [/COLOR][COLOR=fuchsia]neiubirea lor față de Domnul [/COLOR][COLOR=blue]și prin [/COLOR][COLOR=fuchsia]plecarea[/COLOR][COLOR=blue] feței lor față de [/COLOR][COLOR=fuchsia]alți profeți[/COLOR][COLOR=blue]” (19/23 martie 1966)[/COLOR]
[COLOR=blue]b)[/COLOR]“Sfânta” Virginia ar putea fi vindecată de către Dumnezeu, dar El nu dorește să facă aceasta:
[COLOR=blue]“…Când se va lua de pe pământ acest trup, în fața judecății se vor desfășura toate. [/COLOR][COLOR=fuchsia]Aș putea[/COLOR][COLOR=blue] să-l vindec, [/COLOR][COLOR=fuchsia]dar [/COLOR][COLOR=blue]îl țin mărturie pentru călăi…” (21 aprilie 1966)[/COLOR]
[COLOR=blue]” Fiule, [/COLOR][COLOR=fuchsia]putere am s-o vindec Eu[/COLOR][COLOR=blue], dar s-o vindece poporul care o chinuiește...” (22 octombrie 1978.)[/COLOR]
[COLOR=blue]c) [/COLOR]Totuși, Domnul promite că suferința ei va înceta:
[COLOR=blue]“[/COLOR][COLOR=fuchsia]Această suferință[/COLOR][COLOR=blue] care este pusă pe această piatră în care Domnul a scris povețe, [/COLOR][COLOR=fuchsia]va înceta[/COLOR][COLOR=blue] când va sta furtuna………” (23 aprilie 1966)[/COLOR]
Fie că furtuna n-a stat, fie că promisiunea s-a uitat, cert este că această profeție nu s-a mai împlinit până la moartea Virginiei (paisprezece ani mai târziu).
[COLOR=blue]d) [/COLOR]Dumnezeul de la Pucioasa recunoaște, într-un exces de sinceritate, că el este cel care i-a dat suferință Virginiei, doar pentru plăcerea Sa:
[COLOR=blue]“Unde să mai transport vasul Meu, că nu mai poate ține durerea? Că [/COLOR][COLOR=fuchsia]i-am dat suferință, căci așa Mi-a plăcut[/COLOR][COLOR=blue] să fie ca Mine………[/COLOR][COLOR=blue]” (4 septembrie 1966)[/COLOR]
Dumnezeu nu Se poate bucura de suferința omului. Aceasta este un accident nedorit, și nici n-ar trebui să mai existe, îndată ce suferința pe cruce a Fiului este deplin mântuitoare, exprimând o suficiență incontestabilă. Este o diferență esențială între sfinții autentici ai calendarului ortodox și “sfânta Virginia”. Sfinții au acceptat conștient suferința, iar uneori chiar și-au dorit-o. Dar aceasta venea de la oamenii care erau împotrivitori credinței creștine, nu de la Dumnezeu. Nici un sfânt nu s-a pomenit peste noapte “bătut de Dumnezeu”, iar sfințenia este condiționată tocmai de caracterul conștient și deliberat al acceptării unei suferințe nedrepte, venită de la ceilalți oameni. Dumnezeu Își manifesta adesea mila față de martirii Lui, îndulcindu-le suferințele provocate de oameni. Virginia a primit în cursul vieții o suferință nemeritată, dar în nici un caz de la Dumnezeu, ci din altă parte. Toată suferința și nedreptățile de pe pământ nu vin de la Dumnezeu, ci de la diavol. Să ne amintim cum a fost cu suferința lui Iov: ea venea prin uneltirile diavolului, nu venea de la Dumnezeu. Dumnezeu doar a îngăduit-o, pentru că ea dezvăluia un învățământ moralizator pentru omenire. În final, Domnul a compensat cu măsură cerească suferințele lui Iov. Virginia a murit în adâncă suferință și relativă sărăcie, iar rezultatele concrete ale “jertfei” sale au fost nesemnificative. Într-o majoritate covârșitoare, cei care o urmau în cursul vieții s-au risipit iar unii au căzut în necredință deplină. După ei s-au ridicat alții, care au reconstruit pe aceeași temelie șubredă, zidurile prăbușite ale învățăturii ce se dovedise falimentară.
[COLOR=blue]e) [/COLOR] Cu prima ocazie însă, Dumnezeul de la Pucioasa se acoperă prin minciună, pretinzând iarăși că nu el este autorul suferinței Verginicăi, ci “poporul prin greșelile lui” și “farmecele” făcute de “vrăjitoarea care s-a atașat de templu”:
[COLOR=blue]“…[/COLOR][COLOR=fuchsia]Toată suferința[/COLOR][COLOR=blue] vasului Meu e [/COLOR][COLOR=fuchsia]din [/COLOR][COLOR=fuchsia]greșeala poporului[/COLOR][COLOR=blue] și mai e și [/COLOR][COLOR=fuchsia]din farmece[/COLOR][COLOR=blue]. Vrăjitoarea care s-a alăturat lângă templu, e plătită să distrugă trâmbița Mea, ca prin farmecele ei să nimicească pe Verginica…” (4 decembrie 1975)[/COLOR]
Această minciună se repetă după mai puțin de trei ani, în formă calificată. Acum “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” nu numai că nu mai recunoaște că el este cel care i-a dat suferința, ci pretinde că el era cel care o vindeca. Vinovat rămâne poporul cel neascultător:
[COLOR=blue]“…Când Domnul Iisus a ales acest caval, a vorbit mult, dar acum s-a rărit pentru [/COLOR][COLOR=fuchsia]neascultarea poporului[/COLOR][COLOR=blue]. [/COLOR][COLOR=fuchsia]Prin lucrarea Mea, se vindeca[/COLOR][COLOR=blue] trâmbița Mea, dar [/COLOR][COLOR=fuchsia]prin lucrarea ta s-a îmbolnăvit[/COLOR][COLOR=blue].” (25-26 mai 1978.)[/COLOR]
Cinci luni mai târziu,“Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” acuză iarăși “neascultarea poporului”, și din nou nu mai vrea s-o vindece pe Verginica. Deși știe bine că “poporul” este un incapabil, o trimite cu cinism pe Verginica la “popor”, ca să o vindece “poporul”:
[COLOR=blue]” E greu, e greu, tată. Asta e suferința vasului Meu: [/COLOR][COLOR=fuchsia]neascultarea poporului[/COLOR][COLOR=blue]. Asta e, tată: [/COLOR][COLOR=fuchsia]neascultarea poporului întru toate[/COLOR][COLOR=blue]. Fiule, putere am s-o vindec Eu, dar [/COLOR][COLOR=fuchsia]s-o vindece poporul care o chinuiește[/COLOR][COLOR=blue]...” (9/22 octombrie 1978.)[/COLOR]
[COLOR=blue]10. [/COLOR]“Sfânta” Virginia nu se comportă neînfricat, ca o sfântă, ci ca un om terorizat de tirania necruțătoare a demonilor
[COLOR=blue]“… Fiule, ia pune mâna pe vasul Meu să vezi cum tremură de frica scorpiei…Anunță Gheboienii că un capăt de la scorpie e în drumul lor. Anunță Bucureștiul că un capăt de scorpie e în drumul lor. Anunță Măneștii că un capăt de la scorpie e în drumul lor. Anunță Pietrarii că un capăt de la scorpie e în drumul lor. Anunță Provița, la fel, anunță Călărașii și toate împrejurimile… (20 februarie 1974)[/COLOR]
Demonul, numit aici “scorpie”, o terorizează și o pândește la fiecare drum de seară, supunând-o unor angoase terifiante, care o fac să se scuture din tot corpul. Fenomenul s-a repetat și cu sora sa Maria, care tresărea adesea, fiind mișcată adânc de anumite senzații extracorporale, și se repetă și în zilele noastre cu Mihaela Tărcuță. Cei care o cunosc îndeaproape spun că Mihaela doarme foarte puțin, și niciodată singură în cameră, deoarece este terorizată sistematic de coșmaruri înspăimântătoare.
|