[mariamargareta]

[COLOR=purple]40. Misterele Pucioasei :[/COLOR]
[COLOR=purple] Cartea “[/COLOR][COLOR=purple]Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa [/COLOR][COLOR=blue]( Cap. XXV :[/COLOR] Vedenii [COLOR=blue]) -Partea a II-a.

[/COLOR] Aceste elucubraţii demască doar câteva dintre deviaţiile mentale îmbibate de misticism ale Verginicăi, care au turmentat minţile creştinilor pucioşi, timp de zeci de ani de zile: [COLOR=blue]Jumătatea de cerc[/COLOR], care era de fapt un [COLOR=blue]cerc[/COLOR][COLOR=blue] întreg[/COLOR]; [COLOR=blue]piatra albă[/COLOR] care avea o [COLOR=blue]coală albă[/COLOR] în ea şi, deşi avea [COLOR=blue]numai[/COLOR][COLOR=blue] un kilogram[/COLOR], Verginica [COLOR=blue]nu putea s-o ridice[/COLOR], dar [COLOR=blue]are s-o ridice[/COLOR] totuşi, şi în veci [COLOR=blue]are s-o cunoască[/COLOR]; Verginica însăşi care, chiar dacă va muri, tot [COLOR=blue]pururi vie va fi[/COLOR], căci [COLOR=blue]în veci nu va muri[/COLOR];[COLOR=blue] treptele [/COLOR]cărora le este[COLOR=blue] pecetluit numărul [/COLOR]şi când va fi vremea Verginica le va ridica de jos, [COLOR=blue]ca pe nişte table[/COLOR], [COLOR=blue]le va deschide[/COLOR]în două şi din ele[COLOR=blue] va cunoaşte toate tainele [/COLOR]lucrării lui Dumnezeu.
Verginica este pusă să aibă grijă de soţul ei, Nicuşor (Nicolae Stoica), cel care îi fusese impus ca soţ “din voinţa cerului”, ca să aibă el grijă de ea, dar care [COLOR=blue]a adus numai hulă şi pagubă[/COLOR] (oare nu se găsea şi pentru ea un creştin mai bun?). Deşi lui Nicolae i se prooroceşte că [COLOR=blue]va pieri pentru totdeauna dacă nu o ascultă[/COLOR] pe Verginica, proorocia nu s-a împlinit: nici n-a ascultat-o, nici n-a respectat-o, ci a plecat în lume haihui şi şi-a găsit altă femeie cu care a făcut copii, dar [COLOR=blue]n-a pierit[/COLOR], ci trăieşte şi azi şi e bine, mersi.

[COLOR=blue]5. [/COLOR]Vedenie cu un soare strălucitor
[COLOR=blue]“ …Iată [/COLOR][COLOR=fuchsia]un soare strălucitor[/COLOR][COLOR=blue] şade deasupra capului Meu şi a zis către Mine: uită-te la Mine Verginico şi vezi, ca să înţelegi toate tainele proorociei. M-am uitat şi am văzut chipul Domnului în soare şi vorbeşte către mine glas puternic. Căci gura care grăia din soare, mă pătrundea la os. Zicea către mine: Verginico, trebuie să înţelegeţi cu toţii că Eu vă vorbesc vouă. Deci prin acest cuvânt să înţelegeţi pe Fiul lui Dumnezeu şi pe Tatăl, adevăratul Dumnezeu. Iar gura Lui prin care grăieşte cuvintele pe care voi le auziţi este Sfântul Duh. Şi să ştiţi cu toţii căci gura Domnului grăieşte aceste cuvinte pe care voi le auziţi. Adică Duhul Domnului, pentru că Sfîntul Duh se numeşte: gura lui Dumnezeu şi Fiul este Cuvîntul. Am venit asupra rămăşiţei lui Israel, să îl călăuzesc la tot adevărul… (mai 1972)[/COLOR]

[COLOR=blue]6. [/COLOR]Vedenie cu Verginica pe o insulă
[COLOR=blue]“ … [/COLOR][COLOR=fuchsia]Verginica era pe o insulă[/COLOR][COLOR=blue] şi ieşeau numai fiare şi dărâmau mereu insula ca s-o ia apa, şi atunci ea a rămas în speranţa Mea. Aceasta simbolizează ce este astăzi, ce se întâmplă acum. Şi târziu au apărut pe marginea acestui pământ trei oameni şi au pus masa şi mâncau, şi ea a râvnit la ei, că îi era foame şi ar fi mâncat, dar nu a mâncat, că s-a dus cineva din văzduh şi a luat-o, că masa aceea era de la altcineva. Şi de acolo a văzut venind un om cunoscut, care venea şi trecea pe acolo pe lângă ea. Şi a zis: ”Nene Mitică, unde te duci?”. Era Mitică de la Gheboieni. Să-i spui că multe căzături a avut şi i-am iertat şi dacă a patra oară mai cădea, nu-l voi mai ierta. I-am dat istoria în mână, i-am dat dar şi har, i-am dat să-ţi fie însoţitor şi să se spele. (25 septembrie/8 octombrie 1972)[/COLOR]


[COLOR=blue]7.[/COLOR]Vedenie cu armata din Batalionul 22
Este o “vedenie” a Verginicăi grefată probabil pe experienţe personale din viaţa reală, dar interconectate haotic, într-o încrengătură onirică lipsită de orice logică:
[COLOR=blue]“Fiule, uite în noaptea aceasta, ce i-a arătat Dumnezeu, că [/COLOR][COLOR=fuchsia]nici mintea nu îi mai este întreagă[/COLOR][COLOR=blue] să înţeleagă lucrurile sfinte, că nu e ajutată de acest popor. A văzut în casa aceasta nouă, că venea la ea armată, militari şi se rugau de ea, că ei parcă vedeau ce e la ea şi se rugau; unul ţinea una: mă, duceţi-vă voi acasă, că vă spun eu ce aud, că poate se teme de voi. Nu ştia cum să o mai mângâie ca să înţeleagă. Dar cum şedea ea cu faţa plecată şi-a rupt hainele; le-a făcut zdrenţe că nu ştia ce să facă, să spună sau să nu spună. Şi cerea la Mine insistent şi Mă întreba ce voieşte ostaşul acela: binele sau răul meu? Şi un înger a venit şi i-a spus că ceea ce e la tine şi ce trebuie, Dumnezeu va împlini. Şi îngerul a luat-o şi a ţinut-o pe braţul său şi a adormit-o şi era vânătă de frică. Şi venea [/COLOR][COLOR=fuchsia]armata [/COLOR][COLOR=fuchsia]din batalionul 22[/COLOR][COLOR=blue]. [/COLOR][COLOR=red]Nu ştiu ce e asta[/COLOR][COLOR=blue]. Şi a făcut Dumnezeu lucrare şi veneau şi civili îmbrăcaţi şi ei tot militari, dar Dumnezeu îi cunoştea şi punea soldaţi şi îi întorcea înapoi şi nu intra decât armata. Şi erau cu grade mari, ofiţeri şi comandanţi şi plângeau şi suspinau şi aduceau mulţumire acelui soldat care a descoperit această lucrare a Mea. Şi o mângâiau toţi şi nu ştiau cum să stea şi să mulţumească vasului Meu.[/COLOR]
[COLOR=blue]Şi atât de bine îi părea vasului Meu, dar era mâhnită că nu ştia ce să răspundă. Şi a venit îngerul din cer şi a luat-o pe braţele sale. Şi nu mult va dura şi se va împlini şi mulţi civili vor veni, dar Dumnezeu nu-i va primi. Fiule, spune cu lacrimi în ochi, cum spunea Ioan Botezătorul: o, viperelor, şi balaurilor, întoarceţi-vă că aceasta e pedeapsa voastră! Lasă creştine că e păcat de tine, ai petrecut cu Mine fără minte şi slut, că sculele le-ai împrumutat diavolului. Şi ţi se vor usca mădularele cu care ai lucrat duhului rău…”(10 octombrie 1973)[/COLOR]
Povestitorul acestei ficţiuni pare-se a fi “Dumnezeu”, îndată ce vorbeşte despre Sine cu cuvintele: “…cerea la Mine…”,”…Mă întreba…”,”…această lucrare a Mea.”, “…vasului Meu.” ,”…ai petrecut cu Mine…”. Şi totuşi în faţa unei aberaţii debitate pe nerăsuflate (“[COLOR=blue]Şi venea armata din batalionul 22.[/COLOR]”, acest “Dumnezeu” îşi mărturiseşte neştiinţa: “[COLOR=red]Nu ştiu ce e asta[/COLOR]”. Liderii de la Pucioasa, puşi deodată în faţa unei situaţii inacceptabile, au apelat la cea mai simplă scamatorie prin care se rezolvă radical lucrurile: în ediţia din 2006, au şters pur şi simplu fraza “[COLOR=red]Nu ştiu ce e asta[/COLOR]”. Acum, neputinţa “Dumnezeului” lor era salvată, sau, cel puţin, aşa au crezut ei, fără să intuiască faptul că gestul lor incriminează şi mai temeinic întreaga impostură de la Pucioasa: ediţia din 1995 este o minciună, iar ediţia din 2006 este o minciună acoperită prin fraudă.
S-ar mai putea face aici zeci de observaţii mărunte: că, dacă Virginia “[COLOR=fuchsia]nu mai avea mintea întreagă[/COLOR]”, cine poate şti când o avea întreagă şi când nu?; că, proorocia ”mulţi civili vor veni şi Dumnezeu nu îi va primi” este un nonsens (căci Dumnezeu nu alungă pe nimeni care se întoarce la El), deci n-avea cum să se împlinească; că Ioan Botezătorul nu spunea la Iordan “o, balaurilor!”; etc, etc, dar nu mai merită insistat asupra lor.

[COLOR=blue]8. [/COLOR]Vedenie cu Nicolae Stoica, viitorul mire al Verginicăi
Tot printr-o vedenie, Verginica este pregătită de “Dumnezeu” pentru o căsătorie forţată, de formă, cu tânărul Nicolae Stoica, mai mic decât ea cu 15 ani:
[COLOR=blue]“Şi când am adus tânărul acesta, i-am arătat în vedenie şi am întrebat-o: ”Ce zici?” Şi a zis: “Ce să fac cu el? Că nu face ca mine”. Şi i-am spus: “Lasă-mă să lucrez Eu cu el, că pentru Mine îl iau”. Nu l-am luat de la sfinţi ca pe David. Neamul lui Nicolae a fost rău. De ce a lucrat Dumnezeu aşa? De ce? Să dezrobesc acest neam. Dacă îl luam dintr-un neam bun, ar fi zis împăratul zilei că aceştia fac altă lege. Când a venit la Mine avea ceas la mână şi cravată la gât şi râdea lumea când îl vedea. Măi fiule, nu ştii din ce neam se trăgea Nicolae? Neamul său a fost rău, dar a fost cineva dintre neamurile acestea bun. Şi sămânţa aceea a mers pe sub pământ şi a dat viaţă ca să rămână şi să scoată din robie acest neam. Acest neam rău, toate relele le-au făcut. Şi am scos această spiţă, ca să dezrobesc acest neam. Ce zici, a pierdut Dumnezeu Împărăţia prin acest om care a fugit? Nu pierde Dumnezeu Împărăţia, şi nici pe acest om” (19 octombrie 1973)[/COLOR]