[mariamargareta]

[COLOR=purple]40. Misterele Pucioasei :[/COLOR]
[COLOR=purple] Cartea “[/COLOR][COLOR=purple]Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa [/COLOR][COLOR=blue]( Cap. XXV :[/COLOR] Vedenii [COLOR=blue]) -Partea a III-a.

[/COLOR] Aici se întâlnesc alte aberaţii, cu pretenţii de proorocii vitale pentru mântuirea păcătoşilor. Nicolae Stoica e prezentat ca un providenţial “mântuitor”, prin care Dumnezeu urma să dezrobească din lanţurile păcatelor întreg poporul românesc. Deşi neamul lui “a fost rău”, s-a găsit cineva dintre strămoşii lui care să fie “bun” şi aşa i s-a transmis o genă providenţială şi bietului Nicolae. Căsătorit cu forţa cu Virginia Tudorache, o femeie mai mare cu 15 ani decât el, chioară de un ochi şi clientă fidelă a clinicilor de psihiatrie, Nicolae Stoica a răbdat cât a răbdat, apoi şi-a luat câmpii şi s-a însurat cu altă femeie, care s-a arătat a fi normală şi dispusă să-i facă şi copii. Fuga lui Nicolae în lume este minimalizată aici în mod forţat, pentru că ea a fost de fapt o grea lovitură asupra credibilităţii “lucrării”. Dar atunci ce rost mai avea această prezentare a lui Nicolae ca unic izbăvitor? Ce şi pe cine a dezrobit acest hristos mincinos care a fost Nicolae Stoica? Prezentarea lui la superlativ, ca (cităm) “[COLOR=blue]spiţă, ca să dezrobesc acest neam” [/COLOR]este cel puţin ridicolă, dacă nustupidă de-a dreptul, căci Nicolae a rămas un modest anonim, care n-a dezrobit pe nimeni, şi despre care nimeni din “poporul Domnului” nu mai vorbeşte astăzi.Acum toate privirile extaziate ale adepţilor sunt îndreptate spre alţi “izbăvitori”, Mihaela şi Nicuşor, care au preluat din mers frâiele “lucrării”şi îi conduc pe toţi în trap săltat.
După nici o lună mai târziu, siguranţa de sine, precum că “[COLOR=blue]Nu pierde Dumnezeu Împărăţia, şi nici pe acest om”, [/COLOR]este înlocuită cu un scepticism dureros şi convulsiv, în care “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” se recunoaşte adânc “[COLOR=blue]păgubit[/COLOR]” prin fuga lui Nicolae, iar [COLOR=blue]“toată agoniseala Îi este veştedă”. [/COLOR]Cât despre “vasul Domnului”, Verginica, chipurile ea a ajuns de-a dreptul în pericol de moarte. Nicolae nu va scăpa nici el prea uşor, căci este ameninţat cu durerile care au să vină:
[COLOR=blue]“…Acum sunt Eu păgubit, dar mai târziu eşti tu păgubit; mai târziu te va durea pe tine. Acum Mă doare pe Mine. Toată agoniseala Îmi este veştedă. Nimeni dintre voi nu vede, decât numai trâmbiţa Mea. Daniele, ţii minte ce ţi-am spus eu, că vrăjmaşul rău ucide vasul Meu? Daniele, sfoara cerească cu care a fost Nicolae legat când l-am cununat, cu ea se desfăşoară lung. Măi Daniele, poporul Meu iubit, voi nu ştiţi, n-aţi priceput, că uite, fuga lui Nicolae de la locurile sfinte e uciderea vasului Meu” (8 noiembrie 1973)[/COLOR]
Asocierea dintre “dezertarea” lui Nicolae şi prezumtiva moarte a Verginicăi este o exagerare. Verginica a murit după alţi 7 ani, din motive exclusive de boală.

[COLOR=blue]9.[/COLOR] Vedenie cu un foc mistuitor
Într-o vedenie pe care a avut-o în 1979, cu puţin timp înainte de a muri, Verginica a “văzut” cum va veni o ispită, o încercare din care toţi vor muri şi numai ea va scăpa ca prin minune. În 1980 s-a întâmplat exact invers: Verginica a murit, iar ceilalţi au rămas.
[COLOR=blue]“ …Că iată Verginica, trâmbiţa Mea, a avut o vedere şi plângea când o vedea. Era într-o poiană verde şi era plină de lume şi prin lume mai era şi din neamurile voastre. Şi a venit cineva şi a închis locul acela. Şi trâmbiţa striga cu lacrimi: vino la mine, că cine se închide în locul acela, nu mai poate ieşi. Şi nimeni nu auzea, că a venit o fanfară cu cântare dulce şi au început toţi să joace. Şi a întrebat Verginica şi a început să apuce unul, doi, până la nouăzeci şi doi, dar n-a mai putut salva pe nimeni, abia a scăpat ea singură, că [/COLOR][COLOR=fuchsia]a venit focul şi i-a mistuit[/COLOR][COLOR=blue] pe toţi. Cei ce erau afară, au scăpat şi s-au sfinţit prin binecuvântare sfântă. Şi o veţi vedea (profeţia), că nu se ascunde de ochii voştri…” (8 februarie 1979)[/COLOR]

[COLOR=blue]10.[/COLOR] Vedenie cu părinţii creştinului Ilie Bunea (tatăl)
[COLOR=blue]“…Mi-a scos Domnul la iveală să văd, pentru că se făcuse de cineva o întrebare şi nici până acum n-am dat nici un răspuns, că nu îmi venise la iveală ca acum, ca prin minune să-mi iasă în cale nenea Ioan şi ţaţa Bălaşa, părinţii lui Ilie Bunea. Amândoi plini de sudoare, şi amândoi cu povară grea în spate, că se încovoiaseră de greutate. Of, şi ce milă îmi era de ei! Şi i-am întrebat ce au în spate aşa greu şi unde se duc cu această greutate. Şi ei nu ştiau ce să mai facă de bucurie că m-au întâlnit, iar în loc să-mi dea răspunsul la ce i-am întrebat, mă întrebau cum să facă ei şi pe cine să trimită acasă pe pământ la ai lor copii, să facă ce-or şti şi ce-or putea, să-i scape şi pe ei de această povară, că n-o mai pot. Şi mi-au spus că şi nenea Gheorghe Drăgan cu soţia lui tot aşa cu povară umblă în spate. Şi iar i-am întrebat pentru ce poartă această povară şi până când. Şi ei au început să plângă şi n-au mai putut să-mi dea răspunsul de plâns. Şi am zis aşa:”O, Doamne, de unde să aflu răspunsul despre aceste suflete?” Şi îndată mi-a venit răspunsul la ureche. Dar cine şi de unde a venit răspunsul, voi afla. Şi mi-a zis aşa: “Aceşti oameni vor purta această povară până la judecată, şi dacă Judecătorul Se va îndura să le-o ia, scapă de ea, iar dacă nu, rămân pe veci cu ea, pentru lăcomia de pământ, că se judecau prin tribunale pentru a avea pământ. Aveau dreptul, nu aveau, se judecau ca să-l câştige. Iar acum ce au câştigat?că-l poartă în spate, şi nu ştie nimeni cât timp.”[/COLOR]
[COLOR=blue]Scumpilor copii ai acestor oameni, adică ai acestor răposaţi, luaţi aminte ce vă spun, iar dacă nici acum nu veţi crede şi nu veţi lua în seamă nici acum, cer la Domnul cu lacrimi şiroaie să vă aducă la ei să vedeţi, că toţi aşteptaţi de la Domnul semne. (9/22 iulie 1984)[/COLOR]

Seninătatea cu care Verginica prinde din eter în ureche răspunsuri la propriile introspecţii, fără a-şi face prea mari probleme asupra provenienţei lor, seamănă perfect de bine cu celebrul slogan al puşcaşilor “eficienţi” şi fără scrupule: “Întâi tragi fără somaţie, şi apoi vezi cine e victima!” Îndemnul biblic este însă complet diferit: [COLOR=#993300]“Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh, ci cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume.” (I Ioan 4,1)[/COLOR]
Mesajul e simplu: urmaşii lui Ioan Bunea, dacă nu vor să o păţească şi ei ca strămoşii lor, Ioan şi Bălaşa, să facă bine şi să mai “risipească” din pământul moştenit de la bunici. Adică, să facă o donaţie în stânga, una în dreapta, că “pământul e al Domnului, şi de vândut nu se vinde”. Zis şi făcut. După lungi tergiversări, de ani şi ani de zile (fiincă urmaşii lui Ioan Bunea simţeau că aici nu-i lucru curat), un nepot mai blajin (Ilie Bunea-fiul) a cedat insistenţelor cu care liderii pucioşi căutau să pună în practică aceste insinuări, şi a donat pământurile moştenite de la bunici. De atunci, Ilie Bunea (fiul) n-a mai avut linişte, căci liderii pucioşi vedeau în el acum un om lipsit de valoare (pentru ei, valoarea lui era chiar pământul, pe care îl făcuse donaţie, din prea multă amabilitate pentru liderii pucioşi)