[mariamargareta]

[COLOR=purple]39. Misterele Pucioasei (XXXV)[/COLOR]
[COLOR=purple] Cartea “[/COLOR][COLOR=purple]Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa [/COLOR][COLOR=blue]( Cap.XXIV.[/COLOR] Texte suprimate [COLOR=blue]) -Partea a V-a.

[/COLOR] La un moment dat s-a ivit însă o controversă pe tema acestei ungeri, pe motivul că Nicodim Măndiţă condamnă aspru prin cărţile lui pe toţi aceia care fac semnul crucii pe jos, în diferite feluri (ajungând chiar la extrapolări ridicole, prin care până şi ţesătura în formă de cruce a covoarelor să intre în această categorie) şi mai ales pe aceia care calcă pe semnul sfintei cruci. Întrucât călcarea semnului sfintei cruci era prezentată de Nicodim Măndiţă ca o abjurare gravă, o necinstire specifică diavolului şi slugilor lui, liderii pucioşi s-au văzut brusc puşi într-o încurcătură neaşteptată. Singura soluţie de moment care li s-a părut salvatoare a fost minciuna. Şi aşa, au preferat să declare senin că ei niciodată nu şi-au uns tălpile picioarelor sau ale pantofilor, ci au uns piciorul doar pe zona superioară a labei piciorului, deasupra oaselor tarsiene. Adepţii care erau de faţă au rămas consternaţi de această minciună grosolană, întrucât ştiau bine că ani de zile fuseseră învăţaţi chiar de către liderii pucioşi să se ungă direct pe tălpi!!! Dar acest lucru nu a fost suficient să pună la îndoială integritatea morală a liderilor pucioşi, ei rămânând faţă de aceştia la fel de obedienţi ca şi înainte. La fel de plauzibil este că adepţii i-au mai surprins pe liderii lor minţind şi alte împrejurări, până ce s-au obişnuit şi cu minciunile lor.
O altă inadvertenţă în text este expresia “poporul Meu”, care apare aici un pic prea devreme. Peste tot prin anii ’80-‘90 se foloseau expresiile “poporul Verginicăi”, “lucrarea Verginicăi”, “trâmbiţarea Verginicăi”. După anul 1993, când apare ruptura definitivă dintre Noul Ierusalim şi B.O.R., liderii pucioşi au transferat centrul de greutate al învăţăturii de la Pucioasa dinspre Verginica spre “Domnul”, aşa încât Verginica intră treptat într-un con de umbră, iar “Domnul” preia iniţiativa de a “lucra” şi a “trâmbiţa” către “poporul Domnului”, dar nu oricum, ci numai prin “porţile Sale”, care sunt liderii pucioşi, fără de care Domnul recunoaşte că nimic nu poate face, dacă sunt ei slăbiţi şi neputincioşi. Deci liderii pucioşi trebuie ocrotiţi de către adepţi, pentru ca să poată Domnul să “lucreze” prin ei. În timp, transferul de putere s-a finalizat şi s-a cimentat atât de mult, încât acum despre Verginica nu se mai vorbeşte în “Cuvânt” decât din An în Paşti, pe când despre Liderii Pucioşi , nu e “cuvânt de la Dumnezeu” în care să nu se vorbească, la modul cel mai apreciativ cu putinţă.

[COLOR=purple]…………………………………………………………………[/COLOR]
[COLOR=purple] Anca Estera [/COLOR]
[COLOR=purple]18 aprilie 2008[/COLOR]
[COLOR=purple]…………………………………………………………………[/COLOR]