[vsovi]

CLD:
"...
Cobor cu mult suspin şi cu mare zdrobire de duh şi de trup, cobor la poporul cuvântului Meu care crede venirea Mea răbdând îndelung lângă durerile Mele şi cerând de la Mine puteri şi mângâieri şi venirea Mea la el mereu ca să-l mângâi pe el mereu în răbdare şi în rane, căci Eu sunt mila cea fără de sfârşit şi veghez cu mare milă pentru cei ce gem şi plâng sub toate câte se izbesc în ei din pizma diavolului vrăjmaş, care l-a slujit pe om în clipa cea mai îndurerată pentru Dumnezeu, căci omul cel pus de Mine în rai a făcut neascultare lui Dumnezeu şi a ascultat de sine, şi îngerii i-au slujit lui ca şi Mie, şi de atunci omul Îmi face rău. De atunci sunt şi îngeri negri, care îl scot pe om de la Mine dacă omul le-a înlesnit lor căderea lor din lumină, din slujba pe care ei o închinau Mie mai aproape decât toate cetele îngereşti, şi iată, cei ce Mi-au fost cei mai aproape slujitori Mi-au dat cea mai mare durere şi apoi M-au vrăjmăşit, căci au căzut în slujba omului, care M-a pedepsit apoi prin căderea lui din rai, căci voia de sine l-a scos pe om din braţul Meu şi l-a aruncat pe pământ.
..."

Si iata raspunsul lui Adam, primul om potrivit cu intrebarea acestui topic:

"Cuvântul Tău cel plin de lacrima Ta, mare cât păcatul meu, Doamne, a căzut atunci în rai înaintea mea faţă în faţă cu mine, iar eu Te-am găsit vinovat pe Tine pentru fapta mea şi m-am răzbunat cu glas, dând să mă îndreptăţesc împotriva Ta, şi apoi cuvântul Tău cel înlăcrimat a căzut pe mine, pe duhul şi pe sufletul şi pe trupul meu, o, Doamne, fiindcă nu Te-am primit, cu îndreptarea mea, cu pocăinţa mea, cu scularea mea din păcatul trufiei, ba încă m-am afundat mai mult în acest păcat, şi de atunci şi până azi omul trufaş este cel ce nu Te primeşte când dai să-i spui neascultarea spre învierea lui din ea, spre nedespărţirea lui de Tine, ci, din contra, el Te găseşte vinovat şi nu Te primeşte şi nu voieşte în el viaţa Ta cea dulce prin ascultare, prin aplecare şi prin umilinţă înaintea Ta. Pentru păcatul trufiei lui dă omul să spună că nu eşti Tu Cel ce dai să-i desfaci auzul şi văzul, şi iată, în trufie trăieşte şi în trufie moare omul, căci umilinţa cea dulce, slujitoarea îngerului alb şi nevătămător, nu se face gust plăcut şi sfânt în om, şi omul scuipă peste această dulceaţă şi ia în inimă şi pe limbă gustul cel amar al îngerului negru şi al păcatului îngâmfării şi se lasă călăuzit aşa. Plâng cu Tine după şapte mii de ani, uitându-mă la duhul trufiei omului, care din sine ia pentru paşii lui cei fără Dumnezeu, aşa cum eu am făcut, iar îngerul cel negru al omului îl poartă cum voieşte el pe om, pe când îngerul cel alb stă biruit şi scăldat în ruşine şi în lacrimi din pricina celui trufaş, care se vrea biruitor.
O, cu cine să plângi Tu de rana Ta mereu înnoită în Tine de trufia omului, de toţi cei care se despart de Tine pe pământ, slujiţi fiind de îngerii cei răi? O, cu cine să-Ţi porţi rana, cu cine în cer şi cu cine pe pământ? Cu mine o porţi, o, Doamne, întru fiii cei din cer, care sunt îndureraţi de la păcatul meu cel din rai şi de la tot păcatul omului cel de atunci şi până azi, iar de pe pământ Tu Îţi porţi durerea cu cei în care Tu o pui ca s-o poarte şi ca să doară în ei, căci nu mai poţi s-o duci, îndurerat atât de mult cât eşti de şapte mii de ani. O, fă-i izbăvitori omului pe cei cu care Tu porţi multa Ta durere, căci Tu îi iubeşti pe ei ca pe cei mai dulci ai Tăi, care Te poartă cu credinţă între oameni pe pământ, dar eu, până ca eu să cad pe pământ, m-am îngâmfat împotriva Ta în rai şi apoi am căzut că Te-am găsit pe Tine vinovat pentru fapta neascultării mele.
O, să se apropie de Tine tot mai mult tot fiul poporului Tău de azi şi tot fiul care aude din gura Ta cuvântul Tău, care curge ca râul peste oameni în zilele acestea! Cei ce se apropie de Tine sunt cei ce-şi văd cât mai mult, cât mai adânc păcatele lor, dar vai, cât de departe este neamul omenesc de această sfântă lucrare a vederii păcatelor lor! O, greu este de omul care se face deştept în el însuşi, căci unul ca acela se aşează mai deştept ca Dumnezeu pe pământ şi Îl lasă mic pe Domnul, iar îngerul cel negru îl poartă pe el apoi şi pe toată lucrarea lui cea împotriva lui Dumnezeu! Omul are de la naştere un înger alb şi unul negru, şi se cunoaşte când îl poartă unul sau celălalt.
O, nu vă răzbunaţi singuri, voi, fii ai Domnului, şi voi, fii ai oamenilor! Slujiţi dragostei! Ea rabdă îndelung şi nu se mânie, ci se apleacă şi nu se trufeşte. O, fii ai cuvântului Domnului, aveţi grijă de fructul rugăciunii voastre! Nu-l lăsaţi pe diavolul să se răzbune în voi în vremea când vă faceţi rugăciunea, căci cei răzbunători îşi întorc rugăciunea spre păcat. Dacă întristaţi adânc Duhul Cel Sfânt al fraţilor voştri, zadarnic vă rugaţi Domnului în vremea rugăciunii voastre. Fiţi netulburaţi şi fiţi mulţumiţi în rugăciunile voastre, ca nu cumva să se nască în voi duhul răzbunării pe fraţi în timp ce vă rugaţi, căci aceasta este voia diavolului. O, nu daţi vina pe semenii voştri şi nici pe voi când vă vine în inimă răzvrătirea! ..."

eu sper sa nu ajung un om-inger negru, shi impreuna unitzi prin-dragoste patimashe-ura pe la cinci palme sa... sa... ajung in... hula.