Citat:
În prealabil postat de MarinaAlca
In cartea "Ne vorbeste Parintele Porfirie", acest cuvios, poate cel mai mare ieromonah facator de minuni al secolului trecut, ne marturiseste:
"Multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat multe boli. De multe ori Ii spun:<Hristoase al meu, iubirea Ta nu are hotar!> E o minune cum de mai traiesc. Ma doare mult, sufar, dar este foarte frumoasa boala mea. O simt ca iubire a lui Hristos. Ma strapung la inima si multumesc lui Dumnezeu. Este ptr pacatele mele. Sunt pacatos si Dumnezeu Se straduieste sa ma curateasca"
|
Cuvintele parintelui Porfirie reprezinta cheia intelegerii bolii, suferintei si a mortii, inerente starii actuale cazute, din perspectiva crestina. Sunt cuvintele aceluia care il iubeste pe Dumnezeu cu tot sufletul sau, cu toata inima sa si cu tot cugetul sau. Sunt marturia unui om care apartine mai mult lui Hristos decat siesi, chiar daca dupa "inteleptii acestei lumi", aceste cuvinte sunt de neinteles, ba chiar absurde.
In general cine se teme de moarte, se teme si de boala pentru ca ea il "invecineaza" cu moartea. Ori din atitudinea parintelui nu reiese nicidecum asta. Aseman foarte mult atitudinea parintelui cu cea a martirilor din primele veacuri.
Boala fiind "inrudita" cu pacatul este nefireasca si nu este in niciun caz de dorit. Tocmai de aceea Biserica inalta rugaciuni pentru toti ce aflati in boli si suferinte si, mai mult decat atat, in Biserica primim Sfanta Euharistie spre tamaduirea sufletului si a trupului.