[Florin-Ionut]

http://www.sfaturiortodoxe.ro/patericul-mirenilor.htm (povestioara 160)

Un sihastru oarecare trăia în pustie si avea un frate mirean la tară, într-un sat. Iar după câtăva vreme a murit fratele lui, si i-a rămas un copilas de trei ani. Iar sihastrul, auzind de moartea fratelui său, a mers acolo, a luat pruncul si l-a dus cu sine în pustie la chilia lui, hrănindu-l cu finice si cu alte verdeturi din pustie. Si n-a văzut copilul nici un om, decât pe bătrânul sihastru care îl hrănea - de când l-a dus în pustie - nici muieri, nici sat, nici pâine n-a mâncat, nici n-a stiut ce este si cum este viata lumii acesteia. Totdeauna era în pustie cu bătrânul, postind, rugându-se si lăudând pe Dumnezeu. Si asa a petrecut optsprezece ani si a murit apoi copilul.
Iar după îngroparea lui, a început sihastrul a se ruga lui Dumnezeu ca să-i descopere lui pentru acel copil, în care ceată de sfinti este pus? Si i-a arătat Dumnezeu, căci după multă rugăciune cu osârdie ce a făcut, a adormit si a văzut în vis un loc întunecat si plin de toată scârba si în mijlocul acelui loc era copilul aruncat, zăcând în mare scârbă si supărare nespusă. Aceasta văzând bătrânul, s-a mirat si a început a grăi către Dumnezeu, zicând: "Doamne, ce este nedreptatea aceasta? Au doară nu era curat acest copil de toate spurcăciunile trupesti si necurătiile lumesti? El, care în toate zilele si noptile Te preamărea si Te lăuda pe Tine, postea, priveghea si se ostenea si cu nici un păcat lumesc nu era atins! Dar acum ce este aceasta, de-l văd la acel loc de scârbă pedepsit? Iar noi, care suntem născuti, crescuti si îmbătrâniti în păcate, ce nădejde de mântuire o să avem? O, amar si vai mie!". Acestea si mai multe cu plângere si cu tânguire grăindu-le bătrânul, a stat înaintea lui îngerul Domnului si a zis: "Ce plângi asa, bătrâne, si te tânguiesti pentru acel copil care cu adevărat de păcatele cele trupesti si lumesti neatins a fost si l-ai învătat a posti, a priveghea si a se ruga. Dar smerenia, adică a se smeri, pentru ce nu l-ai învătat? Că avea mândrie mare si înăltare în inima sa, socotindu-se pe sine pentru curătenia si viata lui cea neatinsă de lume că este om mare si sfânt, mai vârtos decât toti cei din lume si cu acea gândire înaltă în inimă a si murit. Deci să cunosti că nu este nedreptate la Dumnezeu, căci tot cel ce se înaltă pe sine cu gândul său, necurat este înaintea lui Dumnezeu, precum zice proorocul".
Acestea zicând lui îngerul, s-a făcut nevăzut. Iar bătrânul si-a venit în fire si în cunostintă si a tot plâns neîncetat pentru pieirea copilului, până la sfârsitul vietii sale. (16-327)