am intrat aici ca sa imi elucidez niste nelamuriri in legatura cu Dumnezeu, credinta, crestinism, dar citind imi creez si mai multe. Sunt putine lucruri sigure pe lumea asta si multe interpretari, e o intrebare buna pusa de mq cu ramificatii multe, in esenta pare totusi simpla. E intr-adevar un pic pacatoasa 'cunoasterea' asta, cu cat o ai cu atat vrei mai multa, probabil de aceea se spune 'crede si nu cerceta', tocmai pentru ca cercetand (cum fac eu acum) tind sa cad in mai multe capcane pentru care nu sunt pregatit si ma pot indeparta mai mult de Adevar.
Totusi eu prefer sa intreb si sa caut raspunsurile pentru nedumeririle mele, pentru ca plecand de la premiza evidenta ca Dumnezeu este iubire, si prin crestinism si mantuire putem ajunge la El, incerc sa gasesc calea. Nu sunt primul care observa niste neconcordante (la prima vedere), si acestea zdruncina in oarecare masura credinta, dar o data explicate, credinta se intareste. Evident, nu se poate explica totul, dar macar sper sa repun niste caramizi la locul lor, cautand in acest forum.
Mie mi se pare ciudat ca majoritatea vorbesc de revenirea la starea adamica, teoretic renuntand la 'cunoasterea binelui si a raului', lucru imposibil, analogie as putea face cu o intamplare in care cineva greseste in fata ta, tu il ierti ca un bun crestin, dar nu pierzi memoria, stii ca lucrul respectiv s-a intamplat. Sufletul nostru ajungand in rai sau iad, dupa moarte, se duce cu tot cu amintirile noastre, deci si cu alegerile noastre de bine si rau, alegeri care ne definesc ca oameni (noi suntem trup si suflet, dar alegerea finala ar trebui s-o faca sufletul). Tin minte ca si eu am avut dilema lui mq, ce se intampla cu noi dupa ce murim? Ne pierdem individualitatea? Probabil la intrebarea asta nimeni nu poate da un raspuns decat daca a fost dincolo si s-a intors, dar in mod sigur ceva ramane din noi, putem face alegeri, Adam a ales s-o asculte pe Eva, Eva a ales sa-l asculte pe sarpe.
Consider ca problema nu poate fi discutata decat privind in ansamblu creatia.
Privind din punctul de vedere al altora care au postat aici, apropo de posibilitatea ca sarpele sa-l fi "fentat" pe Dumnezeu, cum spun ei. Corectati-ma daca gresesc in ce spun, pentru ca nu am alte informatii decat ce imi aduc aminte din ce mi s-a povestit, pentru ca in Biblie din ce stiu nu prezinta decat Geneza pamanteasca, nu prezinta nimic legat de ingeri sau tot ce se afla in Rai. lucifer a fost unul dintre creatiile lui Dumnezeu, unul dintre cei mai puternici ingeri ai lui daca nu ma insel, si totodata motivul caderii lui a fost crearea omului, invidia lui lucifer, vazand cat de bine e vazuta aceasta noua creatie de catre Dumnezeu. Din cauza asta unul din scopurile lui a fost distrugerea omului, coruperea sufletului omului si prin asta sa-i demonstreze lui Dumnezeu ca a gresit punand atata speranta in aceasta creatie si iubind omul atat de mult.
Ce nu stiu eu e din punct de vedere cronologic cand i-a interzis Dumnezeu lui Adam si Evei sa manance din pomul cunostintei binelui si raului (totodata nu le-a interzis sa manance din pomul vietii). De ce intreb asta tocmai in ideea de mai sus, daca sarpele a fentat sau nu.
1. sarpele l-a fentat intr-adevar pe Dumnezeu, manipulandu-o pe Eva sa muste din mar si sa-i dea si lui Adam.
Aaici iar ar fi o discutie enorma in legatura cu simbolismul copacului respectiv. Daca intr-adevar au dobandit amandoi cunostinta binelui si raului, e intr-adevar un bine si rau din perspectiva umana nu dumnezeiasca cum spunea altcineva, pentru ca gestul lor de a se imbraca e hilar, cum sa iti pui niste frunze pe tine pentru ca iti e rusine de Dumnezeu, care stii ca e atotputernic, deci orice au dobandit prin nesupunera lor n-a fost de bine.
daca intr-adevar sarpele a dat o lovitura omului in acel moment, Dumnezeu nu i-a abandonat de tot, i-a pedepsit, dar le-a dat speranta, si tot ceea ce a facut Dumnezeu pentru oameni incepnd cu acel punct a fost sa-i ajute sa isi indrepte aceasta gresala.
2. Dumnezeu stia ce avea sa se intample si asta era planul lui in legatura cu oamenii (care erau creati dupa chipul nu si dupa asemanarea sa, asemanare pe care bine spunea cineva trebuie sa si-o castige prin incercarile vietii pe pamantul asta). Aici imi permit sa fac o presupunere, Dumnezeu n-a vrut sa "riste" (nu e cel mai potrivit cuvant, stiu) sa faca o creatie de tipul lui lucifer, asa ca nu i-a facut pe oameni puternici si cu viata vesnica (ca pe ingeri de exemplu) i-a facut muritori si vulnerabili intr-o masura, dar tocmai testul acesta pe pamant, prin faptul ca avem liber arbitru si putem sa-l alegem calea spre Dumnezeu ne face valorosi si plin de potential, de asta cred eu ca ne iubeste Dumnezeu asa de mult si ne acorda sansa mantuirii.
as mai avea lucruri sa spun dar mi-e foarte greu sa imi pun ordine in idei si va rog sa ma iertati pentru posibilele erezii pe care le-am spus, dar va asigur ca orice scriu aici vine dintr-o sincera dorinta de a afla mai multe despre noi, despre Dumnezeu, tocmai pentru a-mi solidifica credinta. o singura intrebare mai pun in legatura cu Geneza (pe care am recitit-o cu ocazia asta) in cap1-27 se spune ca "Si a facut Dumnezeu pe om dupa chipul Sau; dupa chipul lui Dumnezeu l-a facut; a facut barbat si femeie. 28. Si Dumnezeu i-a binecuvantat, zicand : "Cresteti si va inmultiti si umpleti pamantul si-l supuneti[...]" apoi in cap 2, Dumnezeu il creaza pe om din pamant, sufland viata in fata lui. Nu stiu cum sa interpretez asta, a fost creat omul de 2 ori, o data pe pamant, si a doua oara in rai? Daca intr-adevar menirea noastra e sa 'crestem sa inmultim sa supunem pamantul si sa-l umplem' din nefericire am cam exagerat cu asta.
si pana la urma de ce a fost alungat Adam din Rai? in opinia mea, cunostinta binelui si raului obtinuta prin incalcarea poruncii lui Dumnezeu, era ceva pe care Adam nu putea s-o inteleaga, nu avea poate 'maturitatea spirituala' sa traiasca cu ea si s-o foloseasca doar in bine, daca stam sa ne gandim toti Sfintii si Parintii au fost oameni, deci aveau aceasta cunostinta a binelui si a raului si nu i-a impiedicat sa se apropie de Dumnezeu. Iar mantuirea eu o vad ca un proces voit si venit din suflet prin care noi ne apropiem de Dumnezeu prin renuntarea la pacate, iertarea lor si perfectionarea noastra spirituala astfel incat sa putem trai in rai, cu tot cu aceasta cunostinta a binelui si a raului (daca nu am avea-o cum am evita oare raul?)
|