[cristiboss56]

Pentru un creştin, mântuirea incepe la un moment dat in cursul vieţii sale şi continuă in veşnicie. Ea nu este inţeleasă ca un eveniment static, ca o simplă decizie care survine la un moment dat şi care proclamă o stare de fapt pentru eternitate. A te mântui semnifică a fi impreună cu Dumnezeu in această viaţă şi a continua această existenţă in veşnicie, in bucuria apropierii lui Dumnezeu şi a semenilor. Părintele Stăniloae insistă in multe scrieri ale sale asupra aspectului dinamic şi fără sfârşit al mântuirii.
Viaţa creştinilor e văzută in acelaşi timp de Sfântul Apostol Pavel, in general, ca o alergare cu rânduială, spre cununa vieţii veşnice şi nesfârşite in Hristos. Iar alergarea este pe de o parte o stăpânire a patimilor, pe de alta, o lucrare din iubirea lui Hristos, o impartăşire de ea : "Nu ştiţi că cei ce aleargă in stadion, toţi aleargă , dar nu toţi iau cununa ? Alergaţi aşa, ca să o luaţi . . . Eu deci aşa alerg, nu ca neştind spre ce ; aşa lupt , nu ca bătând aerul ( fac o paranteză aici şi adaug eu: făcând mitinguri , gălăgie, hulind Biserica, Sf.Sinod sau mai ştiu eu ce ) , ci infrânez trupul meu şi_mi strunesc corpul, ca nu cumva altora vestind, eu insumi să mă fac necercat" (I Cor. 9, 24-27 ) , " ci ca să mă fac impreună părtaş " a lui Hristos (I Cor. 9, 23 ; vezi şi II Tim. 4, 6-8 ) .