Scrisoarea sugereaza foarte bine smerenia lui Dumnezeu, care asteapta, fara sa ne deranjeze, sa ne intoarcem la El, fara sa ne oblige, numai mahnindu-se.

Citind-o, mi-am adus aminte de unii care (se) intreaba de ce Dumnezeu, daca e bun, nu impiedica cumva razboaiele si tot raul care se intampla in lume? iata de ce, fiindca El asista neputincios si mahnit la toate cate face omul, neluandu-i acestuia liberul arbitru, tocmai pentru ca este drept si bun, si smerit. El intruchipeaza aceasta smerenie minunata, blandetea, iubirea care sufera...