[Thheo]

În prealabil postat de silverstar

De câteva zile urmăresc subiectul cu speranţa că măcar un forumist va povesti ceva despre ceea ce i s-a întâmplat după moarte unei persoane dragi pe care a pierdut-o.
De ce copy/paste? De ce cei care vin cu copy/paste cred că aici sunt numai tâmpiţi cărora să le se servească aşa ceva?

Iar o să mi se arunce mizerii cum că-s rea... N-aveţi decât... Sunt rea dar nu sunt ca voi...

Înţelegeţi din această postare ce vreţi, numai vă rog să vă abţineţi de la comentarii răutăcioase sau calomniatoare. Aici, în această scriere este toată durerea sufletului meu, tragedia pe care-o trăiesc de mulţi ani şi nu vreau să fie întinată sau hulită...

Mesaje din lumea de dincolo...

Eram în staţiune. A doua zi, 15 august, urma să fie sărbătoare: Adormirea Maicii Domnului. Stăteam în pat şi mă chinuiam să adorm. Afară era iadul, natura dezlănţuită, cum des se-ntâmplă la munte. Tuna, fulgera, stropii de ploaie, mari cât o nucă, loveau puternic în ferestre, vântul, ca o haită flămândă de lupi, urla sinistru prin pădure…
Târziu, după miezul nopţii, am reuşit să adorm, însă nu era somnul meu - sănătos, profund, odihnitor. Auzeam tot ce se întâmpla afară.
La un moment dat, am aprins lampa de pe noptieră, am luat pixul şi notes-ul, pe care întotdeauna le am la îndemână, şi-am început să scriu. Am stins apoi lumina şi-am adormit în clipa următoare. Dimineaţă am rupt foile din notes şi, fără să citesc ce scrisesem peste noapte, le-am pus în dosar.
Vara următoare, după un an… mă pregăteam să plec din nou în staţiune. În mapa pe care, de obicei, o iau cu mine, am găsit cele două hârtiuţe pe care scrisesem în noaptea aceea agitată de august.
Erau două poezii. Îmi fuseseră dictate, ori cel puţin aşa tind să cred în lipsa altei explicaţii, de fiul meu! Nu sunt poeziile mele, eu doar le-am transcris aşa cum mi-au fost dictate, nu au nimic din stilul poeziilor scrise cândva de mine. Iată-le!

AICI

Tu iartă-mă, mamă
c-atunci am plecat.
aşa a fost scris
de când m-am format
în pântecul tău
cel cald, primitor
să fiu pentru tine
speranţă şi dor…

Eu nu sunt departe
ţi-am spus, sunt aici
de-ntinzi doar o mână
tu poţi să atingi
steluţa aceea ce-ades o priveşti
când noaptea n-ai somn
şi-amar tu gândeşti.

Nu plânge, o, mamă,
eu sunt fericit,
aici am de toate,
de sfinţi sunt iubit
şi Maica cea Sfântă
la pieptu-i mă strânge.

Şi-aici, sus, la mine,
nimic nu m-atinge
nici ură, nici patimi, nici răutate,
nu plânge, o, mamă
eu nu sunt departe.
zâmbeşte steluţei şi nu mai ofta
mă doare, o, mamă
lacrima ta…


(Titlu indescifrabil)

Acolo, sus, din înălţimi
la pieptul unei stele
adesea stau şi curios
privesc ce se întâmplă jos
în casa mamei mele.

ea nu mă vede,
eu o văd,
şi-n noaptea ce se-ntinde
tip-til cobor la geamul ei
când becu-n casă-aprinde.

(cuvinte indescifrabile)

Ce tristă e mama…
deschide o carte
atentă citeşte
şi uită de toate…

O clipă m-apropii,
n-am voie mai mult,
o mângâi pe frunte,
cu dor o sărut,
şi mama zâmbeşte,
mă vede în vis,
ar vrea să m-atingă
dar e interzis…

Jucăuş, precum vântul,
ca să o distrez,
alerg printre stele,
m-ascund după nori
şi mă pierd în îngeri
când se lasă-n flori
noaptea cea neagră, obosită şi grea.
Îmi pare rău, mamă
nu mai pot sta…

Sa ma ierta-ti de ce voi scrie aici....am vazut recent filmul "Ostruvul"...si sincer nu ma pot abtine sa nu va compar putin cu Anatolii...aveti o suferinta pe care incercati sa v-o alinati...iar poeziile sunt impresionante....am citit si inima imi batea cu putere...