[silverstar]

[COLOR=blue][SIZE=3]Monolog nocturn[/SIZE]

Bună seara, Andrei! Vin spre tine, închipuire albastră, plăsmuire din vis şi speranţe. Dă-mi voie, deschide uşa şi lasă-mă lângă tine.
Primeşte-mi iertarea pentru o greşeală nesăvârşită. Vin la tine cu icoana primului tău cuvânt, cu lumânarea de ceară din care se înalţă un fum subţire, albastru ca tine.Vin să-ţi cer iertare, imagine cu ochi perfizi. Te văd peste tot, fără să exişti niciunde. Şi arzi în mine ca lumânarea ce-o ţin între degete.
Te iubesc, da, te iubesc de mult fără ca tu să-ţi închipui că mai există şi oameni care iubesc umbre. Ca să ajung la tine am trecut trei dealuri. Atunci le-am călcat nepăsătoare. Acum mi-e frică să trec fără tine. Dă-mi umbra ta, lasă-mă să mă sprijin de tine, tu singurul gând şi marele vis.
Eşti mai frumos ca Făt Frumos cel Trist. Dar tristeţea ta e perfidă, ca apariţia şi dispariţia ta.
Acum încă odată cer iertarea ta blândă şi, ascultă-mă, tu - umbră de vis, coboară din albastru în chip de noapte, de vis sau măcar în chip de floare de nu-mă-uita...[/COLOR]