credinta,nadejdea si dragostea
“... credinta-eu o compar cu raza soarelui,nadejdea cu lumina soarelui iar dragostea cu discul soarelui.Toate acestea insa nu constituie la un loc decat o singura stralucire si o singura lumina.
Credinta poate sa faca si sa zideasca toate.
Speranta este mereu inconjurata de mila lui Dumnezeu,al carui sprijin avandu-L nu va putea fi niciodata rusinata.
Dragostea nu cade si nici nu se opreste in alergarea sa...
Sporirea temerii este inceputul dragostei.
Cand teama se infige in strafundurile sufletului,atunci ea are putinta de a curma si de a topi orice intinaciune.
Pe altii ii lumineaza si-i umple de bucurie,pana la a zice cu psalmistul:”Inima mea a nadajduit in Dumnezeu;El m-a ajutat si mi-a inflorit trupul”(Ps.17,10).
Bucurandu-se inima,infloreste si fata.Cand apoi omul se va amesteca oarecum cu dragostea lui Dumnezeu,atunci stralucirea se va arata si in afara de trup,ca intr-o oglinda oarecare,precum i s-a intamplat lui Moise cand a fost invrednicit sa-L vada pe Dumnezeu.
Taria dragostei este nadejdea,caci printr-insa asteptam rasplata dragostei.
Nadejdea este o bogatie a bogatiei celei nevazute.Nadejdea este o comoara sigura pe care si-o castiga sufletul in viata de aici,mai-nainte de a dobandi comoara nepieritoare din ceruri.Aceasta este odihnitoare a ostenelilor,usa a dragostei,nimicitoare a deznadejdii,icoana a bunurilor care nu sunt de fata.
Lipsa nadejdii se face nimicitoare a dragostei.Ea ne intareste in ostenelile noastre,ea ne sterge trudele,ea ne dobandeste mila lui Dumnezeu.
Mania risipeste nadejdea.
Dragostea este un adanc al iluminarii.
Dragostea este izvorul focului care,pe cat va tasni,tot pe atat va arde pe cel insetat.
Dragostea este o stare a ingerilor.
Dragostea este o sporire a veacurilor..."
(Sf.Ioan Scararul)
|