adevarul este ca si io vorbesc aici niste lucruri care multora , sunt convins , par ............ prea inalte , sau prea exagerate ... dar io am placerea ca sa ma insingurez mereu , cand pot , si prin asta ajung de multe ori sa gandesc oarecum aspru cu privire la orice pacat , si ajung sa " judec " de sus lucrurile ... nu cred ca este judecare , pacat , insa cert este ca este o judecare foarte aspra , de undeva dintr-un punct in care nu mai simti influentele oamenilor lumesti cu care ai contact in societate ... de exemplu azi m-am intalnit cu niste oameni lumesti , si m-am ferit sa nu ii judec , dar prin asta am ajuns , sa nu mai judec aspru lucrurile , mai bine zis sa imi vad de treaba mea si sa nu mai vad ce fac ei , si sa ma preocup numai de lucrurile trecatoare cu care eram ocupat ; in aceasta stare nu mai ai cum sa te mai gandesti mereu la Dumnezeu si la pocainta ... insa cand te insingurezi lucrurile nu mai pot merge asa ; cand te rogi mai mult si te insingurezi ajungi te gandesti mereu la pocainta ta inaintea lui Dumnezeu , si prin asta ajungi sa deplangi si lumea cu mare intristare , sau daca nu cu intristare cel putin cu mare asprime si detasare , care nici nu este bine sa o numim asprime ci numai adevar gol golut ... subliniez : ajungi sa vezi lumea foarte detasat , si intr-o continua pomenire a lui Dumnezeu si pocainta continua ... este o stare fericita , si nicidecum pacat ... o stare prin care te apropii de mantuire , si iti dai seama in acelasi timp cat de departe esti de mantuire ... caci cand suntem relaxati duhovniceste si stam cu mintea in cele trecatoare , ne indepartam de mantuire si avem impresia ca ne apropiem , ca mantuirea nu e asa de grea ; pe de alta parte cand te rogi mai mult si te pocaiesti in continuu , incepi sa simti ce putere are satana asupra lumii acesteia , si intri intr-o lupta mai fatisa cu el ; incepi sa simti in adevar cat de departe esti de Dumnezeu , dar in mod paradoxal te apropii de El , chiar si daca numai foarte putin ...