Privegherea este specifica Ortodoxiei. Fara priveghere, crestinul nu este crestin. Fara asceza rugaciunii si a postului, crestinul nu este crestin. Dupa cum spune Sfantul Niceta de Remesiana, „daca sunt oameni straini de religia noastra care gandesc astfel despre aceste lucruri, nu este de mirare. Daca insa unii crestini se simt apasati de practica mantuitoare a privegherilor, incat nu privesc nimic cu atata banuiala ca pe acestea, ei sunt fie lenesi, fie somnorosi, fie batrani, fie neputinciosi”.
Daca ai vointa si putere, nevoieste-te precum calugarii, caci asta ne cere Hristos tuturor: „Fiti desavarsiti, precum Tatal vostru cel ceresc, desavarsit este.” Nu exita nici o diferenta intre un calugar si un mirean, decat aceea ca primul vrea mai mult, iar al doilea se leneveste in a face cele sfinte. Din fericire, multi mireni traiesc precum calugarii, harul Duhului Sfant ranindu-le inima pentru totdeauna.
Privegherea inseamna unirea mai multor slujbe, pentru un timp mai lung de rugaciune si asezare sufleteasca. Slujba de priveghere poate fi alcatuita din mai multe feluri de slujbe. Deniile sunt si ele privegheri, asemeni tuturor noptilor in care fiecare inmulteste rugaciunea in casa lui, peste miezul noptii, spre dimineata.
In Biserica, privegherile sunt alcatuite astfel:
- Vecernia mare, Litia, Utrenia si Ceasul I
- Pavecernita mare, Litia si Utrenia
|