E o bucurie sa aflu ca sunt preoti de mir (si inca tineri) care nu-si bat joc de randuielile Bisericii. Pe asemenea oameni e bine sa-i incurajam si sa ne rugam cu ei si pentru ei.
Manastirile au libertatea de a-si alege modul de vietuire in functie de traditia locului si exigenta de sine a staretului/egumenului. Urmandu-l pe Sfantul Pavel, nu trebuie judecati ca unii mananca carne si altii nu. Exista, cum spuneam, manastiri misionare care au ca scop ridicarea duhovniceasca a oamenilor de pretutindeni. Ele isi fac treaba foarte bine si datorita lor putem vorbi de categorie speciala de crestini dreptmaritori practicanti. Pe langa acestea distingem asezaminte monahale cu viata si regula, ascetice. Ele sunt mai indepartate de tumultul lumii si sunt mai pe gustul nostalgicilor monahismului din primul mileniu. Toate sunt necesare si au functia lor in Biserica. Am exclus deliberat manastirile turistice unde e alta poveste.
|