[cristiboss56]

Lupta crâncenă şi crudă de pe Cruce s-a sfârşit, / Şi prinosul Liturghiei Mântuirii s-a-mplinit. / Lemnul cel mai drept şi verde din pădurile libane / A căzut sub lovitura nedreptăţilor umane. / Maica Sfântă , lângă Cruce, a rămas incremenită ; / Dar, proptită de Speranţă, sora ei nedespărţită, / Işi indreaptă ochii-n lacrimi către ceruri suspinând : / -Dumnezeu, primeşte jertfa Mielului Tău Blând ! / Trupul Sfânt la sânul morţii doarme somnul păcii lin, / Şi de astăzi nu-L mai paşte nici o caznă , nici un chin. / Dar tu, Maică a durerii, ţi-ai golit intreg paharul ? / Dimpotrivă, -amărăciunea şi-a-nteţit in el amarul. / Când cu suliţa ostaşul L-a străpuns pe El in coaste, / Nu mai scoate nici un geamăt, nici nu vede-n juru-i oaste ; / Dar Tu simţi cum te pătrunde fierul lung al lungii suliţi, / Şi prin inima ta frântă işi deschide crude uliţi. . . / In sfârsit , Pilat, pe semne vrând să-şi spele incă-o dată / De pe mâinile pătate veci de veci neştearsa pată, / De pe mâinile pătate veci de veci neştearsa pată, / Se indură şi lui Iosif ii ingăduie spre seară / Să-şi coboare-nvăţătorul de pe lemnul de ocară.
< Va urma >