Citat:
În prealabil postat de cristiboss56
Credința poară in ea insăși un obstacol inerent naturii ei foarte enigmatice, exact la măsura măreției ei : "Dumnezeu este in cer și oamenii sunt pe pământ". Această distanță insuportabilă prea mult, făcea odinioară pe Isaia să scoată strigătul profund uman : "Ah, dacă Tu ai sfâșia cerurile și ai coborî pe pământ."
Optimismul adesea forțat al cântărilor noastre, nu rezolvă acest sentiment tainic al unei absențe pe care ne temem să o mărturisim. Cum să putem trece de la o cunoaștere abstractă, îndepărtată, catehetică, la o intâlnire personală, la comuniunea vie ? Cum pote să intre Dumnezeu in viața oamenilor ? "De ce face Dumnezeu credința atât de dificilă ? " , se intreabă omul, pradă indoielilor sale . ( Va continua )
|
Invierea a inaugurat ziua a opta, dar in aparență nu s-a schimbat nimic, lumea nouă se inserează in cea veche, ziua a opta nu există decât in celelalte șapte.
Sfântul Petru cunoștea acest spirit sceptic și batjocoritor care intreabă : " Unde este făgăduința venirii Lui ? Căci de când au adormit părinții noștri, toate așa rămân ca de la inceputul făpturii . " ( II Petru 3 , 4 ). De asemenea , iudeii vor să smulgâ un răspuns net, fără nici un echivoc : " Spune-ne dacă ești Tu Hristosul ! " ( Matei 26 , 63 ) . Ei cer o garanție mai precisă : "Arată-ne pe Tatăl și aceasta ne este de ajuns ! ". Desigur , o asemenea dovadă ar fi mai mult decât suficientă, dar dovezile rănesc adevărul, iar răspunsul Domnului este imediat și categoric : " Pentru ce acest neam cere semne și minuni ? Adevăr zic vouă, nu i se va da nici unul ! " ( Va urma )