[andreicozia]

Un comentariu interesant si argumentat care merita citit

fantana a zis,
03/20/2009 la 1:08 am

“Dumnezeu nu cere de la noi oamenii altceva, decît numai să nu păcătuim. Iar acesta nu este lucrul legii, ci paza neslăbită a Chipului şi a cinstei noastre de sus. Stînd în acestea potrivit cu firea, şi purtînd haina strălucită a Duhului, rămânem în Dumnezeu şi Dumnezeu în noi, fiind dumnezei şi fii ai lui Dumnezeu prin înfiere, însemnaţi cu lumina cunoştinţei de Dumnezeu”.
Cuvântul este din Simeon Noul Teolog şi l-am reţinut ca pe o lumină în tulburarea gândurilor şi a inboxului meu răvăşit de sute de mailuri-spam ce anunţă de dimineaţa până seara catastrofa iminentă a cipării şi apostaziei noastre. Tulburat, da, pentru că NU vreau să apostaziez, să îmi trădez Dumnezeul meu, chiar dacă o fac zilnic cu meschinăriile şi jumătăţile mele de măsură, dar seară de seară el mă caută şi mă găseşte şi îmi doresc din toată inima să mă găsească în veci.
Mă gândesc la problema cipurilor şi în esenţă a supravegherii: să fim înţeleşi, sunt pentru respectul libertăţii omului de lângă mine şi de pretutindeni, a intimităţii sale, nu iubesc statul poliţienesc, nici biblia sa, panopticonul lui Foucault ce descrie viitorul politic, democraţia în care ordinea şi puterea vine cu precădere din supraveghere şi auto-supraveghere.
Dar îmi dau seama pe de altă parte că este o altă utopie politică, o altă visare a cezarului. Şi de ce nu i-aş da ce este al lui? Întotdeauna a visat, şi-a dorit puterea absolută şi crezând că o reinventeză a stricat şi urâţit lumea lui Dumnezeu. Aşa s-au ridicat imperiile şi republicile M-am obişnuit cu miasma urâtului său… Când mi-a respectat el libertatea, intimitatea şi credinţa mea, când a înţeles el taina persoanei mele? Lumea lui nu este cu adevărat lumea mea.
Paşapoarte cu cip, smartcarduri, coduri de bare, tehnologie RFID. Tehnologii de optimizare pentru o societate de consum. Deloc agreabil, deloc uman şi totuşi doar tehnologii exterioare. Am în portofel o colecţie de cipuri, de la cardurile de acces sau de servicii până la smartcardul portocaliu de la o binecunoscută bancă. Le pot uita oricând acasă, ecrana magnetic sau fizic din greşeala (mi s-a întâmplat), sunt pur şi simplu stickuri cu informaţii care mă ajută să accesez eficient diferite lucruri.
Eu le consider simple ustensile. Cărţile mele au toate coduri de bare, unele chiar cipuri, şi mă contaminez de fiecare dată de frumuseţea conţinutului lor. Care este problema păcatului care să mă rupă de Dumnezeu, problema dogmatică şi de credinţă a microcipurilor fie ele RFID ? Şi este 666 un număr spurcat lângă care nu poate sta o icoană sau ceva sfânt aşa cum spunea părintele Filoteu , absolvent de cibernetică, poate avea un cip RFID o putere mai mare decât puterea harului primită de mine în inimă, mai mare decât dragostea lui Hristos? Eu nu cred, ajută Doamne (ne)credinţei mele.

Dacă greşesc vă rog cu dragoste să mă corectaţi.
Cred că este prea mult scenariu în virtutea căruia se acţioneze abrupt în prezent.
Este prea devreme şi mai ales prea nepotrivit în context.
Şi m-au întristat nişte atitudini pe care simt nevoia să le corectez.
Se insinuează că sinodul şi patriarhul ar fi vânduţi unei forţe oculte, că nu dau dovadă de credinţă prin tonul lor neutru. Că trebuiau să fie fermi, să atace. Eu nu cred că trebuia obligatoriu sinodul să se implice în această problemă în maniera din Grecia de exemplu. Acolo este un alt fond şi biserica a acţionat manevrând cu înţelepciune un curent naţionalist, la noi nu s-ar fi obţinut decât o busculare a relaţiilor cu statul. Nu merita asta. Lupta seculară a omului împotriva sistemului se vrea peste noapte grefată bisericii, creştinul scos eventual din tranşeele liturghiei pe reduta sabotajului antisistem, transformat în zelot. Tentant sabotajul însă biserica a fost întotdeauna învingătoare altfel, şi-a ales mucenicii pe alte criterii. Iubesc această cale.
Nu cred că problema paşapoartelor biometrice merita intervenţia sinodului. Nu cred, nici duhovnicul meu nu crede, nici alţi părinţi, alţi prieteni ai mei. Unul dintre ei a încercat să problematizeze faţă de părinţii de la Petru Vodă, a fost admonestat rapid, om slab ce este. Un alt părinte a fost catalogat drept căldicel pentru tăcerea sa. Un părinte de rugăciune. Părintele Rafail a fost rapid tranşat ca imagine după separarea sa mediatică de fenomen.
Îmi pare un tăvălug haotic. Voalat sau mai puţin voalat, pe bloguri, în interviuri şi conferinţe, proliferează un duh străin de dezbinare. Se activează vechi antipatii monastice, revine la modă să îţi judeci superiorul, sunt înregistraţi cu camera ascunsă duhovnici în încecarea de a provoca/imortaliza asemenea judecăţi de valoare. Mai deunăzi facultatea de teologie s-a umplut de caricaturi ale patriarhului. Patriarhul este mason, un alt vlădică este securist. Un teolog se leagă în conferinţele sale şi pe blog de permisele auto cu cip, oamenii îşi ard apoi la microunde permisul sau îl aruncă pur şi simplu îngroziţi de potenţiala apostazie. Peste o săptămână totul este retractat, permisele nu au cip. Cu adevărat brownian.

Probabil că o să îmi fac paşaport cu cip. Este o înjosire dar o să o permit, mă mângie cum Maria s-a supus recensământului roman. Dacă vor să mă numere ca pe animale, o să le permit acest lucru, dacă vor să mă trateze ca pe infractor, cu adevărat sunt. Nu o să mă pun cu imperiul, nu de frică, nu cred că merită. Altceva mă nelinişteşte. Fratele meu care este în Duh cu mine şi nu îl mai înţeleg. Zdrobeşte păstorul, loveşte turma… Este o nebunie ce se întâmplă, în inima mea, în inima noastră. În plin Post Mare, nu ne mai înţelegem, acolo unde ar trebui să domnească pacea lui Hristos, domneşte tulburarea. Binecuvântările noastre par a veni de la Domni diferiţi. Să nu fie aşa Doamne, miluieşte.

http://fantana.wordpress.com/