[cristiboss56]

În prealabil postat de cristiboss56

Dumnezeu a venit, dar parcă n-ar dori ca oamenii să-I sesizeze divinitatea. In cazul rar al minunilor, Iisus porunceşte : "mergi şi să nu spui nimănui nimic". Meditativ, Pascal notează : "Revelaţia inseamnă vălul ridicat, or intruparea invăluia şi mai mult faţa lui Dumnezeu." Dumnezeu Se ascunde in chiar arătarea Lui, acesta este marele mister al Dumnezeului ascuns. Exigenţa raţiunii, chiar şi in momentul in care" totul s-a împlinit", pune condiţiile ei : "Dacă este regele lui Israel, să coboare de pe cruce şi vom crede in El ".
Dumnezeu răspunde prin tăcere, dar pentru cel ce ştie să audă, tocmai in tăcere "El işi mărturiseşte iubirea pentru om . " Este acea "nebunie divină de care vorbeşte Sfântul Apostol Pavel, neânţelesul respect a lui Dumnezeu faţă de libertatea noastră . { Va urma }

Orice dovadă constrângătoare violează conştiinţa umană, schimbă credinţa in simplă cunoaştere. De aceea Dumnezeu Îşi limitează atotputernicia, Sa inchide în tăcerea iubirii Sale jertfelnice, retrage orice semn, suspendă orice miracol şi aruncă o umbră pe strălucirea feţei Sale. La această atitudine chenotică a lui Dumnezeu trebuie să răspundă credinţa in esenţa ei. Ea păstrează şi va păstra pururea ceea ce are in ea nncturn, o obscuritate crucificatoare, o marjă suficientă, pentru ca omul să-şi păstreze libertatea pentru a păstra mereu puterea să spună in orice moment Nu, să construiască pe refuz. Tocmai pentru că omul poate spune Nu, Da-ul lui poate să atingă o deplină rezonaţă şi "fiat"- ul său se află nu numai in acord, dar la acelaşi nivel vertiginos de liberă creaţie cu "fiat"-ul lui Dumnezeu.
{ Spicuiri - sinteză din cartea lui Paul Evdokimov : "Vârstele vieţii spirituale", Editura Christiana * Va urma }