[cristiboss56]

În prealabil postat de cristiboss56

Chiar dacă, pentru un om al zilelor noastre disputa dintre Sfântul Grigorie Palama şi Varlaam din Calabria ar părea o simplă contrazicere de idei, miza controversei a fost şi a rămas până astăzi una esenţială pentru Biserica Ortodoxă : este sau nu posibilă o cunoaştere directă, nemijlocită a lui Dumnezeu ? In dispută s-au aflat , de fapt, două concepţii total diferite privitoare la Dumnezeu şi relaţia omului cu El : cea occidentală, a teologiei scolastice, tributară filozofiei, şi cea a tradiţiei răsăritene. Pentru Varlam şi adepţii săi, Dumnezeu nu poate fi cunoscut direct, intrucât El se face cunoscut şi intră in relaţia cu omul prin intermediul harului creat. Câtă vreme există un intermediar , harul creat, nu poate fi vorba de o unire directă a omului cu Dumnezeu. Sfântul Grigorie vorbeşte despre posibilitatea cunoaşterii şi a unirii nemijlocite cu Dumnezeu. El spune că nu există natură ( fiinţă ) nelucrătoare, care să nu se manifeste in afară prin energii. Numai inexistenţa este nelucrătoare şi neenergetică. Orice persoană care are natură proprie poate fi cunoscută prin manifestările ei. Dumnezeu , fiind necreat, se manifestă prin energii necreate ( harul lui Dumnezeu ) ; omul şi întreaga creaţie au energii create, corespunzătoare naturii lor.
{ Va urma }

Energiile-necreate sau create sunt distincte de persoana care le generează, dar nu sunt diferite sau separate de aceasta. Astfel, ele fac cunoscută persoana, însă esenţa persoanei nu se epuizează în manifestările ei, rămânând intotdeauna dincolo de aceste. Pentru a ilustra cele două concepţii diferite, ne-am putea folosi imaginea soarelui ( exemplu ce trebuie primit, desigur, păstrând proporţiile ) : pentru adepţii lui Varlaam, Dumnezeu erte ca şi discul solar lipsit de raze ( situaţie in care lipseşte şi lumina, şi căldura ) , în vreme ce penru Sfântul Grigorie Palama, El este ca soarele care incălzeşte şi luminează pământul , graţie razelor sale. Cele două perspective au şi consecinţe diferite : în relaţia prin energii dintre Dumnezeu şi lume, păcatele sunt considerate boli, iar calea spre mântuire presupune pocăinţa şi vindecarea prin unirea cu Dumnezeu şi sălăşuirea harului Său în om ; în relaţia indirectă cu Dumnezeu - prin harul creat - , avem de-a face cu o religie morală în care păcatele sunt considerate încălcări ale legii, ceea ce face ca în indreptare să predomine pedeapsa şi se minimalizează iubirea. Din contră, invăţătura despre mântuirea ca vindecare accentuează foarte mult iubirea, iar libertatea dobândeşte un loc important.
{ Va urma }