Schimbarea poruncilor, inconsecvențe, repetiții și îndemnuri controversate
[COLOR=purple]34. Misterele Pucioasei (XXX)[/COLOR]
[COLOR=purple] Cartea “[/COLOR][COLOR=purple]Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa [/COLOR] [COLOR=blue]( Cap. XIX:[/COLOR] Schimbarea poruncilor, inconsecvențe, repetiții și îndemnuri controversate [COLOR=blue])[/COLOR]
[COLOR=Blue]Partea a II-a
[/COLOR] [COLOR=blue]4.[/COLOR] Îmbrăcămintea
La început, îmbrăcămintea era obligatoriu albă:
[COLOR=blue]“… Verginica, ai în vedere de toți cei din casa Mea, să-și schimbe haainele de dormit, să aibă cămășuțe [/COLOR][COLOR=fuchsia]albe[/COLOR][COLOR=blue] și lungi până la pământ, iar partea bărbătească să aibă bluze și pantaloni [/COLOR][COLOR=fuchsia]albi[/COLOR][COLOR=blue], de pânză, și bluza să fie lungă până la genunchi” ( 19 decembrie 1966)[/COLOR]
Nu numai hainele de dormit erau albe. Ani de zile îmbrăcămintea de zi cu zi a fost albă, semnificând pregătirea perpetuă pentru apropiata venire a Domnului, dar și consonanța cu proorociile Apocalipsei, care vorbeau despre hainele albe de întâmpinare. Apoi, întrucât Domnul întârzia să vină, o smerenie întunecată i-a cuprins pe toți creștinii Noului Ierusalim. Ei au început să-și croiască haine negre, iar pe cele albe le-au dat la vopsit. La un moment dat, în magazinele de chimicale din Târgoviște nu mai exista nici un pachețel de vopsea textilă neagră: pe toată o cumpăraseră creștinii de la Noul Ierusalim. “Furia neagră” a durat câțiva ani buni, până când Domnul, recent , a dat un nou Cuvânt, prin care se recondiționa din nou prețuirea hainelor albe, apocaliptice.
Hainele albe ar fi trebuit să aibă în primul rând o semnificație duhovnicească, dar acest lucru n-a fost înțeles de către cei de la Pucioasa:
[COLOR=blue]“Copilașii Mei, unde este vremea Mea pe care o pierd cu voi? Are diavolul putere asupra voastră. Când plecați la drum, sunteți îndoiți. Îmbrăcați-vă cu hăinuță albă, duhovnicește.” (13/26 iulie 1973)[/COLOR]
[COLOR=blue]5.[/COLOR] Purtarea desfrânată
[COLOR=blue]“ Pentru ce, fiilor, vă duceți în [/COLOR][COLOR=fuchsia]curvie cu alte femei[/COLOR][COLOR=blue], lăsând femeile voastre?” (25 noiembrie/8 decembrie 1970)[/COLOR]
Indirect, se poate deduce că interogația de mai sus condiționează curvia de îndemnul la săvârșirea ei exclusiv în spațiul conjugal.
[COLOR=blue]6.[/COLOR] Sfânta Împărtășanie
[COLOR=blue]“…mulți dintre voi nu mai mergeți la sfânta biserică; mulți dintre voi nu vă mai mărturisiți la duhovnic păcatele voastre pe care le faceți în fiecare ceas și minut și [/COLOR][COLOR=fuchsia]nu vă mai împărtășiți[/COLOR][COLOR=blue] cu Trupul și Sângele Domnului cu sfințenie și cu curățenie… …Pentru ce nu vă mai mărturisiți păcatele și pentru ce [/COLOR][COLOR=fuchsia]nu vă mai împărtășiți[/COLOR][COLOR=blue] cu sfintele Taine?” (25 noiembrie/8 decembrie 1970)[/COLOR]
[COLOR=blue]“…Învățătura, ascultarea și hrana cu [/COLOR][COLOR=fuchsia]Trupul și Sângele[/COLOR][COLOR=blue] Domnului Iisus Hristos, aceea va birui.” (25 februarie/10 martie 1971) [/COLOR]
[COLOR=blue]7.[/COLOR] Culoarea roșie
Culoarea “roșu” simbolizează hlamida patimilor (v. Mat.27/28.) :
[COLOR=blue]“Fiilor, sunt băgat în [/COLOR][COLOR=fuchsia]roșu[/COLOR][COLOR=blue]. Haina Mea este [/COLOR][COLOR=fuchsia]roșie[/COLOR][COLOR=blue]. Cu ce, tată? Cu păcatele tale, cu faptele tale………” (21 iulie 1965)[/COLOR]
[COLOR=blue]“ Feriți-vă de [/COLOR][COLOR=fuchsia]roșu[/COLOR][COLOR=blue], că [/COLOR][COLOR=fuchsia]roșu[/COLOR][COLOR=blue] în casa lui Dumnezeu este urâciune […] A venit vremea lui [/COLOR][COLOR=fuchsia]roșu[/COLOR][COLOR=blue]. Alungați de la copii, că le este plăcută această culoare, că și această vreme este a lui [/COLOR][COLOR=fuchsia]roșu[/COLOR][COLOR=blue]. Chiar dacă veți fi obligați. Când vei fi îmbrăcat în [/COLOR][COLOR=fuchsia]roșu[/COLOR][COLOR=blue], cerul se îndoliază…(10 iulie 1979)[/COLOR]
[COLOR=blue]8.[/COLOR] Serviciul
La început, serviciul era privit ca un lucru bun, cu condiția ca aceia care au servicii să nu rătăcească de la credință, adică să fie buni creștini:
[COLOR=blue]“Tată, copilașii Mei, fericit este acela care este în lucru, adică are [/COLOR][COLOR=fuchsia]serviciu[/COLOR][COLOR=blue], dar nu este rătăcit, ci este cu Mine.” (4/17 octombrie 1971)[/COLOR]
Mai târziu, serviciul n-a mai fost privit cu ochi buni, pentru ca le obosea prea mult pe creștine și nu mai puteau să fie sprintene la treabă, în “templu”:
[COLOR=blue]Uite, M-am supărat pe [/COLOR][COLOR=fuchsia]Maria de la templu[/COLOR][COLOR=blue], care s-a dus la serviciu. Se supără când mai trebuie să facă ceva, că e nedormită” (13/26 iulie 1973)[/COLOR]
Munca este recomandată cu multă seriozitate în Biblie, ca o condiție a unei vieți oneste, iar Sfântul Apostol Pavel consideră munca o datorie și o poruncă:
[COLOR=#993300]“Căci și când ne aflam la voi, v-am dat porunca aceasta: dacă cineva nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce.”(2 Tes. 3,10)[/COLOR]
Și cu toate acestea, “Cuvântul lui Dumnezeu” îi îndeamnă pe creștini la fuga de muncă, la delăsare și la lene:
[COLOR=blue]“…Eu [/COLOR][COLOR=fuchsia]voiesc să te fac să nu mai muncești[/COLOR][COLOR=blue] și să trăiești din munca Mea, iar tu nu vrei așa și voiești să muncești și să trăiești din munca ta…” (4 aprilie 1978.)[/COLOR]
Se caută orice motiv, unele exagerate, pentru a motiva renunțarea la servicii. Serviciile sunt bune doar ca oportunități pentru racolarea de noi prozeliți la secta pucioșilor:
[COLOR=blue]“ … Copilașii mei, ați dorit să fiți la servici. La servici dacă a intrat o creștină, este de râs la lume, pentru că creștina dacă e îmbrobodită, e batjocorită. Dacă creștina e cu rochia lungă, e batjocorită. Dar tu să taci. Dacă vrei, să faci pe surdul, să faci pe mutul, să faci pe orbul, să nu bagi în seamă. Te invită în mijlocul lor, nu te duce, ca să nu superi pe Dumnezeu. Iar dacă nu poți, [/COLOR][COLOR=fuchsia]părăsește lucrul tău și vino la casa ta[/COLOR][COLOR=blue]. Nu face așa cum cere lumea. [/COLOR][COLOR=fuchsia]Dacă ai putea tu să aduci pe cineva din locul acela[/COLOR][COLOR=blue], un suflet osândit de duhul rău… [/COLOR][COLOR=fuchsia]Era[/COLOR][COLOR=fuchsia]bine să ai servici în casă la tine[/COLOR][COLOR=blue]. În casă la tine ești comandant… ” (17 noiembrie 1978.)[/COLOR]
[COLOR=blue]9.[/COLOR] Îndemnuri xenofobe
Preamărirea exagerată a românismului și a tot ce este românesc capătă la un moment dat stridențe xenofobe, incompatibile cu mesajul irenic al Bibliei.
[COLOR=blue]“O, fiule, fii român, [/COLOR][COLOR=fuchsia]nu fii țigan[/COLOR][COLOR=blue], că nu găsești pe pământ înțelepciune decât la Mine” (1 ianuarie 1972)[/COLOR]
Concluzia? Numai la Dumnezeu și la români găsești înțelepciune, la țigani, nu.
[COLOR=blue]“ [/COLOR][COLOR=fuchsia]Nu fiți ca țiganii[/COLOR][COLOR=blue] de la ușa bisericii, care cer de pomană și care nu se roagă pentru cel care l-a miluit…” ( 14 ianuarie 1975)[/COLOR]
[COLOR=blue]“ Nu vă împrieteniți cu păgânul. Nu fi prieten cu el, căci păgânului nu-i place creștinul ci te face prieten să te tragă în viața [/COLOR][COLOR=fuchsia]maghiară[/COLOR][COLOR=blue].” (19 ianuarie 1975)[/COLOR]
Concluzia e inevitabilă: păgânii au viață maghiară. Dar ce viață or avea maghiarii? Probabil, păgână.
[COLOR=blue]“ Nu fii [/COLOR][COLOR=fuchsia]popor rău[/COLOR][COLOR=blue], [/COLOR][COLOR=fuchsia]nu avea[/COLOR][COLOR=blue] inima ta [/COLOR][COLOR=fuchsia]inimă de[/COLOR][COLOR=fuchsia] evreu[/COLOR][COLOR=blue], și fii samarinean[/COLOR][COLOR=blue]” (17 august 1975)[/COLOR]
Concluzia? Evreii sunt un popor rău.
Dar care este mesajul biblic față de naționalități?
[COLOR=purple]“Căci nu este deosebire între iudeu și elin, pentru că Același este Domnul tuturor, Care îmbogățește pe toți cei ce-L cheamă pe El” (Rom.10:12)[/COLOR]
[COLOR=purple]“Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească și parte femeiască, pentru că voi toți una sunteți în Hristos Iisus.” (Gal. 3:28.)[/COLOR]
[COLOR=purple]“Unde nu mai este elin și iudeu, tăiere împrejur și netăiere împrejur, barbar, scit, rob ori liber, ci toate și întru toți Hristos.” (Col.3:11)[/COLOR]
Așadar, Biblia îi definește pe creștini ca fiind un popor aparte, în care sentimentul național nici nu dispare, dar nici nu devine un criteriu de diferențiere.
|