Citat:
În prealabil postat de cristiboss56
Știința iși impune viziunea ei asupra lucrurilor văzute verificabile, și mă obligă să o accept. Eu nu pot să neg existența unui vierme din pământ, nici a unui virus, dar pot să neg existența lui Dumnezeu. Aceasta pentru că, după Sfântul Apostol Pavel, " credința este vederea lucrurilor care nu se văd". Ea transcende ordinea necesității. " Fericiți cei ce nu au văzut și au crezut " vrea să spună : cei ce au crezut, fără să fie obligați , forțați, constrânși să o facă. Credința apare astfel ca o depășire a rațiunii, comandată de rațiunea insăși, atunci când ea a ajuns la limita sa. Credința zice : "Dă unica ta rațiune ( logos ) și primește in schimb Logos-ul." Ea este o transcendență către evidență, către realitatea ascunsă care se revelează. Experiența ei inseamnă deodată și revelația ei. Ea suprimă orice demonstrație, orice imediat, orice noțiune abstractă despre Dumnezeu și face indată prezent pe acest Cineva, Care este cel mai intim cunoscut.
{ Va Urma }
|
Insuficiența dovezilor de existență a lui Dumnezeu se explică prin faptul fundamental că : numai Dumnezeu este criteriul adevărului Său, numai Dumnezeu este argumentul existenței Sale, in orice cugetare despre Dumnezeu, este El Insuși Care Se gânește pe Sine in spiritul uman. De acee, nu se poate proba nimic in mod rațional, nici nu convertești pe cineva prin argumente, căci niciodată nu se poate face aceasta in locul lui Dumnezeu, nu-L poți supune pe Dumnezeu logicii demonstrațiilor, nici să-L inchizi intr-o inlănțuire cauzală.
Dacă Dumnezeu este singurul argument al existenței Sale, credința nu se inventează, ea este un dar, iar omul trebuie să mărturisească această natură impărătească, gratuită a credinței sale, căci credința este dată tuturor, pentru că Dumnezeu să poată lucra cu planul Său în orice suflet. <<< Spicuiri -sinteză din cartea :Vârstele vieții spirituale de Paul Evdokimov , tradusă de Părintele Prof. Ion Buga, ed. Christiana >>>