[SIZE=5]FECIOARA DE LA VLADIMIRESTI[/SIZE]
[SIZE=4]de Lascarov Moldoveanu[/SIZE]
[SIZE=4]CUVANT INAINTE[/SIZE]
[...] “Pana cand a murit mama, am dus o viata plina de zburdalnicie si nepasare copilareasca. Cand eram de sapte ani si mergeam la scoala, intr-o dimineata, dupa ce am trecut calea ferata, am vazut cum a venit de la rasarit un norisor alb si m-a invaluit cu totul, dar n-am vazut si n-am auzit nimic. Ma simteam in el ca intr-o baie, dar nu stiam ce poate fi si am strigat, speriata, pe mama mea. Apoi, norul s-a ridicat tot spre rasarit si eu am mers mai departe la scoala. Cand am ajuns in clasa, domnisoara invatatoare m-a intrebat de ce am intarziat si ce am de sunt schimbata si palida la fata. Eu i-am spus cele intamplate pe drum si tin minte ca dansa mi-a spus asa:
“
As vrea, Vasilico, sa traiesc, sa stiu ce va fi cu tine.”
“Eram de 9 ani, cand a murit mama. Imi aduc aminte, cand tragea sa moara, eu nu intelegeam ce ar putea urma pentru mine. Stateam pe-afara, mirata si plangeam. M-a chemat la patul ei si mi-a zis:
“
Eu mor, Lico si n-ai sa mai ai pe nimeni, dar sa stii ca te-am predat, cand te-am nascut, MAICII DOMNULUI
si roaga-te ca Ea sa-ti fie MAMA.”
M-am oprit atunci din plans si ca prin sita, am privit icoana MAICII SFINTE de la capataiul ei, Care, parca, Se uita la mine cu blajinatate si ma primea sa fiu copila Ei. “Dupa moartea mamei, a inceput pentru mine, o viata plina de chinuri, un adevarat calvar. Ceilalti frati nu voiau sa-mi dea nimic, nici perna primita de la nana, nasa mea de botez. Atunci, m-am dus in iatac, in bucataria de iarna unde a zacut si a murit mama si-am plans mult la MAICA DOMNULUI, zicandu-I:
“MAICA DOMNULUI,
ajuta-ma, ca asa a spus mama mea !”
Deodata, am auzit o voce, oftand:
“Of, nu mai plange, vei fi mai fericita ca toti !”
Ingropand pe mama sa,Vasilica a ingropat orice nadejde de la oameni. A inceput greul vietii... Fratii ei mai mari, au scos-o afara din toate si la toti le era sila de ea. Cu toate ca era foarte dornica de scoala si de-abia facuse doua clase primare, ea fu scoasa si adusa acasa. Cand plangea ca vrea sa se duca la scoala, fratele ei, la care statea, o batea si-i spunea sa se duca in Lume, ca nu mai vrea sa stie de ea, si Maicuta povestea mai departe:
“Doua ierni am stat numai intr-o camasuta si seara ma goneau din casa si ma duceam de dormeam in ieslea vacii. Vaca aceasta era rea cu toti si-i impungea; pe mine, insa, cand ma vedea ca vin la ea, ma privea cu drag, iar cand ma asezam in paie, isi tinea botul in dreptul meu si sufla atat de tare, incat, ma incalzeam ca la o soba. Si nu manca paiele, pana dimineata, cand plecam. Atunci, se uita iar cu ochii blanzi la mine. Acolo, am dormit doua ierni si ma trimiteau sa scot apa de la fantana. Era ghetusca si eu eram in camasuta si in picioarele goale. Dar, ca si cu vaca, MAICA DOMNULUI ma ferea de frig. Mergeam pe gheata si-mi era cald la talpi. Marturisesc in fata lui Dumnezeu, ca si in iesle si pe ghetusca imi era cald. Dar, iata, tot asa marturisesc, ca nici atunci, nici acum, nu am tinut de rau pe nimeni; nici un cuvant de blestem, sau de ocara, nu au iesit din gura mea. Ma rugam MAICII DOMNULUI si Ea nu ma lasa, nu ma parasea. Ma lasau nemancata, ma puneau la munci peste puterea mea, ma bateau... Nu intelegeam rautatea lor, ci plangeam singura, gandindu-ma la mama, pe care o iubeam foarte tare.”
Dupa doi ani, o femeie din sat o lua la sine si o ingriji cu dragoste. Dar copilul acestei femei, dupa cateva luni, o alunga din ograda lor, de teama, ca nu cumva sa le fie amenintata mostenirea. Copila, tot asa goala si nemancata, ramase din nou pe drumuri. Atunci, fu luata de o ruda a mamei sale, care nu avea copii si care mai crestea o alta fata, ceva mai mica decat ea si cu care Vasilica se imprieteni curand, traind ca surorile. De aici, incepu o viata ceva mai blanda pentru ea. Maicuta urma, zicand:
“Cu aceasta sora de suflet a mea, mergeam deseori la Biserica si ne duceam in taina si ingrijeam de o vaduva ce statea la cimitir. Dar n-am putut sa ducem mai departe milostenia noastra, fiindca, pe langa ca eram sarace, ne temeam sa nu-i suparam pe cei ai casei, noi insine, fiind o povara pentru ei.”
Dar, cu toata aceasta viata plina de asupriri si de plansete, Vasilica fu mangaiata de Bunul Dumnezeu cu niste vise si cu niste “Vedenii”, prin care voia sa-i faca unele descoperiri ceresti. Imi spunea Maicuta:
“Se facea ca eram pe un camp si aud un glas:
“Coboara MANTUITORUL pe Pamant !” Atunci, am ingenuncheat si m-am rugat cu mainile intinse, zicand:
“Coboara DOAMNE,
pe mainile mele !”
Si deschizandu-se o usa, am vazut inauntru pe DOMNUL IISUS Prunc, intr-o iesle cu paie, jucandu-Se cu manutele la gura si razand la mine. Maicuta Domnului, ca la varsta de 15 ani, tinea un val in jurul capului Pruncului. De atunci, am primit o dragoste deosebita pentru pruncul Iisus.”
“Si tot pe atunci, am inceput sa ma duc la adunarile “Oastei Domnului.” Biserica si “Oastea Domnului”, erau pentru mine, singura mangaiere. Dar, curand, incepu vrajmasia celor din casa, pentru mine. La icoana MAICII DOMNULUI si in cantarile “Oastei Domnului” imi varsam tot necazul strainatatii mele. O simteam pe MAICA DOMNULUI ca vie, vorbeam cu Ea ca si cu mama mea. Si, de multe ori, cand eram coplesita de necaz, izbucneam in hohote de plans si nemangaiata, strigam la Maica Domnului:
“
Eu numai pe Tine Te am, lasata de mama mea, de ce ma lasi ?! Eu sunt slaba si n-am pe nimeni, nu ma lasa, caci de toti sunt lasata si alungata, ajuta-ma !”
Si cand ma ridicam de la icoana, eram alta, ma intaream si capatam nadejde.” [...] Intr-una din zilele de la inceputul lunii octombrie 1937, Vasilica avu inca un vis minunat. Iata, cum il descrie ea insasi:
<“Am visat, ca eram pe o campie verde si vad ca vine spre mine o femeie inalta si subtire, cu rochie neagra, lunga pana la pamant, parul pe spate, atarnand pana la genunchi si cu o naframa neagra pe cap, care atarna in jos. Eu, cand am vazut-O de departe, am zis:
“Este mama mea, care e moarta !”
Si cand am zis aceste cuvinte, apare imprejurul ei o raza de lumina. Atunci, am zis:
“Nu este mama mea ! Nu este mama mea ! “
Ea venea cu pasi rari in fata mea si-mi zice:
“Vasilica, tu n-ai sa te mai duci cu fetele, unde te-ai dus pana acum ! De ce ti-ai taiat parul capului ? Nu stii, ca este podoaba lui Dumnezeu ?“
Eu am raspuns:
“Nu stiu, PREA SFANTA, dar sa ma ierti, ca la noi in sat, toate fetele sunt retezate - si mi-am retezat si eu parul.”
Prea Sfanta, imi zise cu voce blanda:
“Tu n-ai sa fii la fel cu fetele de la voi. Vezi, cum ma port Eu ?”
“Da, vad”!
“Iti place tie“?
Eu Ii raspund: “Da, imi place !”
“Asa ai sa te porti in veci: in negru si cu parul pe spate si imbrobodita; capul tau descoperit, Soarele sa nu-l vada”.
Eu am inceput sa plang si I-am zis:
“PREA SFANTA, eu doar nu sunt femeie maritata, sa stau imbrobodita.”
Dansa imi zice: “Asa ai sa stai, ca destul, femeile maritate, vin cu capul descoperit in fata Sf.Altar. Tu sa te rogi cu naframa neagra pe cap !”
Apoi, m-am desteptat din acest vis si ma gandeam cu mare atentie la aceste cuvinte”.>