View Single Post
  #62  
Vechi 30.03.2009, 20:13:08
Mihailc Mihailc is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.03.2008
Mesaje: 3.251
Implicit

Experiența dobândită de cealaltă parte a "baricadei" m-a determinat să nu intru în detalii biblice în polemica cu neoprotestanții postcreștini, de orice orientare ar fi ei. Ei se consideră experți, au la dispoziție instituții de învățământ superior de specialitate unde învață schemele polemice adaptate după caz. Poate ați observat că s-a făcut la un moment dat referire la "antropologia biblică" și la texte în original. Acestea sunt doar simple anexe retorice ale discursului neoprotestant și sunt destui oameni onești printre ei care recunosc asta. Să nu vă faceți iluzii că la ei curge numai lapte și miere și trăiesc într-o pace desăvârșită, așa cum susțin peste tot. Luptele interne și divizările nesfârșite sunt aspecte pe care se străduiesc să le ascundă cu grijă pentru a nu fi afectată "mărturia" adică prozelitismul prin imagine. Ecleziologia volatilă și absența rădăcinilor apostolice fac din interpretarea subiectivă a Scripturilor singurul criteriu pentru autojustificare. De cele mai multe ori ei se cred mai deștepți decât cele două milenii de experiență acumulată de Biserică .
Desigur, credința ortodoxă poate fi apărată și pe temeiul strict al textelor canonice dar asta presupune o discuție nesfârșită asupra căreia planează permanent spectrul solipsismului. Cunoscânu-i destul de bine, pot să afirm că niciodată nu vor recunoaște public că sunt în dificultate chiar dacă în sinea lor apar dubii. Ei gândesc și trăiesc într-o mare minciună cu multiple fețe dar au fost condiționați să creadă că sunt în posesia adevărului. Sunt atât de blocați în propria ideologie încât se consideră rătăciți ei între ei. În afară de baptiști, penticostali și creștini după evanghelie (ăștia își mai dau o șansă unii altora, nu se combat reciproc pe față ci doar pe la spate), nu au nicio legătură unii cu alții. De exemplu un adventist e considerat sectar de către un baptist, iar așazișii martori ai lui iehova sunt respinși în bloc de către toți deși, culmea, au o istorie comună de împărțit.
Pentru a-i combate eficient cred că trebuie să ne vedem și noi păcatele. Adeseori comunitățile noastre nu acordă atenția plină de iubire fiecărui mădular în parte. Avem multe de rezolvat în ograda noastră proprie. Să-i lăsăm pe alții să-și vadă de ale lor și să ne concentrăm asupra talanților încredințați nouă de către Domnul Cel în Treime lăudat.