Citat:
În prealabil postat de windorin
Citind ce ai scris mai sus, mi-a venit in minte un pasaj din cartea "Quo vadis":
"De cand am ajuns sa cunosc oamenii, am inceput sa iubesc animalele."
Este o ispita. Si pe mine ma incearca.
Problema este ca degeaba iubim totul, daca nu-l iubim pe om.
Omul este cea mai mare nenorocire su uraciune din lume, dar si cel mai minuna lucru cu putinta.
Omul este zidit spre a deveni "templu al Duhului Sfant".
|
Mare adevar ai grait! Inainte cand era ceva mai ratacita, credeam ca daca iubesc natura si animalele voi fi pe placul lui Dumnezeu, dar dupa un timp citind mai multe din vorbele intelepte ale sfintilor, mi-am dat seama ca asta nu ma schimba cu nimic, si ca raman acelasi om uracios si egoist. Prima carte care m-a indreptat a fost " Marii initiati ai Indiei si parintele Paisie".. nici acum nu stiu cumde ma apucasem sa o citesc, mai ales ca ma amagisem cu multe povesti new age-iste frumos impodobite. Trebuie sa ii iubim pe dusmanii nostrii mai mult decat pe apropiati, ca aici se va vedea adevarata noastra iubire.