In mod paradoxal, credinta noastra ortodoxa este definita deopotriva de suferinta si de bucurie, de moarte si inviere. Numai printr-o credinta profunda si numai in Biserica putem transforma suferinta in bucurie, deoarece atunci cand suferinta lui Hristos este si a mea, iar cand suferinta mea este si a lui Hristos, ea este de fapt bucurie.
Dar de multe ori, in suferinta fiind, atunci cand Hristos ne spune: Veniti la mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi, noi ramanem indiferenti. Aceasta indiferenta naste in suflet singura si adevarata suferinta, aceea care urmeaza unei vieti fara Hristos.
Cum sa mai vorbim noi despre martirii si mucenicii din primele secole, care-si dadeau viata pentru Hristos, cand noi, in prezent, nu mai putem nici macar trai pentru EL?
|