M-a impresionat o poezie scrisa de Radu Gyr, un poet care au suferit mult in temnitele comuniste.

Ruga

Doamne, fa din suferinta
Pod de aur, pod inalt.
Si din lacrima, velinta
Ca-ntr-un pat adanc si cald.

Din nelegiuiri nedrepte
Roade faca-se si vin.
Din infrangeri, scari si trepte,
Din caderi, urcus alpin.

Din veninul strans in cana
Fa miresme ce nu pier.
Si din fiecare rana
O cadelnita spre cer.

Si din orisice dezastru
Ori crepuscul strans in piept
Doamne, fa lastun albastru
Si fa zambet intelept.

Suferintele mari cred ca ne pot sfinti sau ne pot dezumaniza. Cele mici ne pot inrai, ne pot afecta si sanatatea, daca nu ni le asumam duhovniceste. Oare suntem noi mai importanti decat Iisus? Nu. Cel Ce ne-a zidit ar fi putut evita suferinta daca S-ar fi gandit mai mult la El decat la noi. A suferit din dragoste pentru noi. Cred ca modul cum este asumata suferinta defineste caracterul uman.

Cand s-a anuntat sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, un soldat entuziast a inceput sa sara-n sus de bucurie si sa danseze facand niste piruete, avand bratele larg deschise. Preocupat de dansul sau, l-a lovit din greseala pe un general care se apropia de grupul respectiv de soldati. Sodatul respectiv s-a ingalbenit de frica. Dar generalul i-a spus zambind: ,,Bucura-te ca n-ai dat peste un plutonier, ca vedeai tu ..."

Dumnezeu sa ne ajute sa valorificam duhovniceste fiecare lectie de viata pe care ne-o da Dumnezeu cu un rost!