[patinina34]

Păcatul originar

Uneori în teologia ortodoxă se vorbeşte despre "păcatul originar". Istoria păcatului originar este istoria căderii omului, a lui [COLOR=#000080]Adam şi Eva[/COLOR], din legătura sa cu Dumnezeu în [COLOR=#000080]Rai[/COLOR], când omul a ales de bunăvoie, sub [COLOR=#000080]ispita[/COLOR] [COLOR=#000080]diavolului[/COLOR], altceva decât cuvântul dătător de viaţă al lui Dumnezeu.
Consecinţele păcatului au fost:

• pe plan sufletesc: moartea sufletească, adică ruperea legăturii directe cu Dumnezeu (în Rai Adam şi Eva vorbeau faţă către faţă cu Dumnezeu)
• pe plan fizic: boala, suferinţa, moartea fizică

Totuşi, teologia ortodoxă nu admite teoria greşită a Bisericii Catolice despre "transmiterea păcatului original". După această teorie, păcatul original personal al protopărinţilor Adam şi Eva se transmite de la un om la altul. Din această teorie ar rezulta, în mod direct sau indirect:

• că sexualitatea (una din "puterile" pe care Dumnezeu le-a pus în om) este rea, de unde un Evul Mediu occidental s-au născut diferite teorii despre "puritate", s-a întărit celibatul preoţilor latini şi alte astfel de erori
• că păcatul strămoşesc apasă în mod direct asupra pruncilor nou-născuţi, care în lipsa Botezului nu au mântuire şi merg în iad

Pentru Biserica Ortodoxă, ceea ce se transmite nu este păcatul original în sine (păcatul original personal al lui Adam şi Eva), ci consecinţele păcatului în firea/natura umană - slăbiciunea, slăbănogeala, boala ei -, pentru că toţi suntem "din acelaşi sânge" (Fapte 17:26): "De aceea, precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii pentru că toţi am păcătuit în el" (Romani 5:12). Despre această stare de slăbănogeală a firii umane vorbeşte Apostolul Pavel în [COLOR=#000080]Epistola către Romani[/COLOR], capitolul 7.
Dumnezeu nu a creat păcatul şi nici nu-l doreşte, dar îl îngăduie pentru a nu afecta libertatea omului, libertate cu care l-a înzestrat alături de demnitate, încă de la creaţie. [COLOR=#000080]Demonii[/COLOR] s-au făcut demoni de bunăvoie şi nu prin voia lui Dumnezeu, ca de altfel mulţi oameni.
Tocmai pentru a nu crea confuzie în jurul noţiunii de "păcat originar", Sfinţii Părinţi şi teologii ortodocşi au preferat să folosească sintagma "păcatul ancestral" (gr. προπατορικό αμάρτημα).
Despre eroarea teologică a teoriei transmiterii păcatului originar au scris în secolul XX mai mulţi teologi ortodocşi, între care: [COLOR=#000080]Ioan Romanides[/COLOR] (teza sa de doctorat, Atena, 1957), Părintele [COLOR=#000080]Iustin Popovici[/COLOR] (în volumul 1 al Dogmaticii sale), sfântul [COLOR=#000080]Ioan Maximovici[/COLOR] (în cartea sa despre [COLOR=#000080]Maica Domnului[/COLOR]), Preasfinţitul [COLOR=#000080]Kallistos Ware[/COLOR], [COLOR=#000080]Jean-Claude Larchet[/COLOR] ş.a. [COLOR=#000080][3][/COLOR]