Citat:
Īn prealabil postat de windorin
Frumoasa observatie, ca si preotii au datoria de a-si lasa parul lung. Sunt si canoane ale Sfintilor Parinti care randuiesc preotului sa nu isi tunda barba si parul capului. Preotul este una cu calugarul, diferentele dintre ei constand doar in cateva detalii.
Cat despre barbati, nu stiu inca ce sa spun. Sfantul Apostol Pavel, parca spune ceva de genul "femeia sa nu isi tunda parul ei, iar barbatul sa nu se asemene femeii, lasandu-si parul lung". Totusi, in inima mea simt ca tunsul la zero este ceva nefiresc. Este doar o parere, caci inca nu am nici un temei mai consistent. Consider insa ca daca Dumnezeu a lasat ceva, se cade oare ca omul sa dea la o parte, ca si cum "Dumnezeu nu si-a dat seama ce a facut, si a gresit in acest detaliu".
Cred ca te poti mantui si tuns zero. Cred ca poti iubi pe oameni si pe Dumnezeu si tuns la zero.
Mai cred insa si faptul ca daca Dumnezeu ajunge in inima ta, nu te vei mai tunde la zero.
|
Firele de par sunt ca niste antene; daca le taiem din radacina, nu mai avem aceste antene.
Cand se obisnuieste a se taia parul "zero"?
In armata, ca sa iti mai pierzi din personalitate si sa faci parte dintr-un grup, caci grupul conteaza, nu individul.
In manastire, pentru ca cel care se calugareste sa rupa legatura cu lumea.
La scoala: ca pedeapsa pentru o fapta rea.
Pana aici tunsul zero nu are nici o conotatie pozitiva.
Moda: pentru a sublinia barbatia, sexualitatea, deci animalicul din om.
De vreme ce sexualitatea monogama nu mai e la moda, nu cred ca poti iubi fiind tuns zero, caci atentia barbatului va fi distributiva si in cautare de noi victime, cu ajutorul tehnicii, nu a sentimentului sincer purces din inima, ci a instinctului plasat sub centura.