[cristiboss56]

Când în noaptea lui de ură, intr-o bună dimineaţă / Şi-a deschis întunecatul sclipitorii ochi de gheaţă / Şi-a văzut că Ziua-şi face tot mai larg în oameni vad, / Şi-a trezit cu-nfrigurare toate oştile din iad. / Şi-n zadar năimiţii beznei se luptau din răzputeri, / Aruncând săgeţi aprinse de mânie către cer, / Căci de sus Seninul Soare le zâmbea strălucitor, / Şi săgeţile-azvârlite se-ntorceau asupra lor. / Vechii zei ce-mpodobiră cu povestea lor Olimpul, / Şi credeau că vor învinge, neînvinşi de nimeni,timpul, / Cad în golul nefiinţei şi pe socul lor apare / Crucea Domnului Stăpână pe deplin din zare-n zare. / Toate zidurile urii şi cetăţile -ngâmfării / Se prăvale cu răsunet în mormintele uitării ; / Iar în turnurile beznei n-a rămas decât ruină / Peste care -nvingătoare trec efluvii de lumină. / - O ! fericite bezne, strigă- Apostolul prooroc, / Nu vedeţi că pe măsură ce suflaţi mai tare-n foc / Cu furtuna urii voastre, îl aprindeţi şi mai tare / Şi pârjolul se întinde tot mai mult între popoare !