Citat:
|
În prealabil postat de comina
Este un topic despre calugarie. monahism. Va rog sa ma ajutati cu niste sfaturi sau pareri, ca poate stiti mai multe decat mine.
Sunt crestin ortodoxa. Am avut rascruci in viata in care Dumnezeu a facut minuni, m-a iubit prea mult pentru cate gresisem. Ceva timp a trecut. Am citit cateva carti. (parintele Arsenie Boca, parintele Cleopa...) Cred in faptul ca tot ce spune Biserica este drept, ca asta este calea dreapta. Si viata asta e atat de scurta (Iov...) si de plina de neputinte... si viata alaturi de un partener de viatza (sotz/sotie) inseamna numai pacat... oricum din pacat ne nastem. Asa ca am inceput sa ma gandesc serios la eventuala posibilitate de a intra intr-o manastire, sa slujesc lui Dumnezeu pana cand va voi el sa se sfarseasca. Dar apropiatii mei vor altceva de la mine. Vor o viata de lume implinita, o cariera, o familie. dar eu stiu ca Dumnezeu a spus "sa nu ne adunam comori aici pe pamant unde le roade molia , le mananca rugina si furii le sapa". Nu vad nici un sens in toate planurile lor pentru mine. Desi stiu ca scrie in Biblie ca ... "parintii fratii si prietenii va vor prigoni pt numele meu". (sa ma iertati, nu-mi amintesc exact cuvintele, nu le pot reda exact). Imi este teama sa ii infrunt. Ce ma sfatuiti?
|
Draga Comina,
Monah e cel care se roaga pentru intreaga omenire, care isi pune intreaga viata ca jertfa pentru ceilalti. Asta se face si in lume si in manastire. Mai intai traieste un monahism interiorizat, fiind in lume. Adica roaga-te mai mult, posteste, fii lumina in jurul tau, mergi spre a-i ajuta pe toti, elibereaza-te de tot ce iti leaga inima de lumea asta, detaseaza-te de ce vor ceilalti, de imagine, de tot ce e superficial si vremelnic si traieste numai pentru vesnicie, pana la asemanarea cu El. Evident, cu binecuvantarea unui duhovnic, nu de capul tau. Iar daca Dumnezeu te va vedea pregatita sa mergi spre monahism, iti va pune asta in inima ta. Dar pentru moment eu cred ca nu esti pregatita, fiindca
nu fugind de casatorie imbratisam monahismul, ci intelegand ce minunate sunt ambele cai;
nu fugind de oameni intram in monahism, ci purtandu-i in rugaciunea si in inimile noastre;
nu citind Biblia si alte carti ne decidem sa facem acest pas, ci ascultand ceea ce Dumnezeu pune in inima ta curatita prin spovedanie, impartasanie, asceza si multa, multa iubire.
Gresesti prin afirmatia ca "viata langa un partener de viata (sot/sotie) inseamna numai pacat". Aprofundeaza putin Taina Cununiei, citeste Sf. Ioan Gura de Aur, citeste "Patericul mirenilor". Vei intelege mai bine ca Dumnezeu, prin aceasta Taina ii uneste pe cei doi pentru a fi una si ii binecuvinteaza. Si in aceasta unitate, omul poate sa inteleaga mai bine ce inseamna jertfa, ce inseamna iubire celuilalt, ce inseamna sa-l ierti si sa fii mereu in ascultare si slujire a celuilalt. Iar impreuna cu celalalt poti sa traiesti o viata cu Hristos mai deplina, fiindca zice Mantuitorul: "unde sunt 2 sau 3 adunati in numele meu, acolo sunt si Eu cu ei".
Nu ai de ce sa ai teama ca cei din jur te influenteaza. Tu trebuie sa fii stapana pe situatie. Vrei sa fii cu Hristos? El te va ajuta sa fii. Iar daca vezi ca cei din jur au diferite pareri si incearca sa ti le inoculeze, tu lasa-i sa le spuna, explica-le punctul tau de vedere, trecut prin gandul la vesnicie si apoi urmeaza voia lui Dumnezeu, nu a oamenilor. Eu cred ca Dumnezeu nu vrea sa fim monahi sau casatoriti, El ne vrea sa fim ca El, fiindca numai astfel putem sa fim fericiti. Si cum e sa fim ca El? Simplu? Citeste in Decalog trasaturile lui Dumnezeu (nu fura, nu minte, nu ucide, etc), iar in Evanghelii caracteristicile Mantuitorului. Cu aceste exemple, cu indrumarea unui duhovnic si cu prezenta in trupul viu al Bisericii, nimic nu ne poate dobori. Domnul sa ne ajute!
Cu drag,
Elena